Ziua de ieri a adus două tragedii cumplite în judeţ, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Bilca, murind strivit într-un malaxor, în timp altul, de 47 de ani, din satul Poieni, comuna Udeşti, a murit după ce un zid din chirpici al unei case s-a prăbuşit peste el.
Prima grozăvie s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 7.30, la Staţia de betoane din comuna Bilca. Un bărbat care lucra ca mecanic de întreţinere a fost chemat ieri dimineaţa să curețe cuva malaxorului de betonul stratificat depus pe interiorul acesteia, o operaţiune de rutină care se face periodic. Bărbatul, Viorel Bobu, în vârstă de 46 de ani, a intrat în cuvă, unde a început operaţiunea de curăţare.
Din ancheta efectuată de poliţiştii şi de inspectorii de muncă suceveni rezultă că un alt muncitor venit la serviciu a pornit malaxorul, fără a şti că cineva este în interior. Malaxorul a început să se rotească, bărbatul de 46 de ani fiind surprins şi strivit de palele acestuia. Unul dintre muncitorii aflaţi în preajmă a oprit de urgenţă malaxorul şi a sunat la 112. Două echipaje de descarcerare şi un echipaj SMURD, aparţinând Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi Gărzii de Intervenţie Siret, au sosit la faţa locului şi l-au extras pe bărbat din interiorul malaxorului. Din păcate, nu se mai putea face nimic.
Bărbatul avea două fracturi deschise, leziuni incompatibile cu viaţa. Corpul acestuia a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, astăzi urmând a se face autopsia.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.
- Advertisement -
- Advertisement -