Fostul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Daniel Morar a declarat, miercuri, că procurorii buni profesional din DNA nu s-au înscris în cursa pentru şefia instituţiei, probabil din cauza poziţiilor pe care ministrul Mona Pivniceru le-a avut faţă de această instituţie înainte de a prelua mandatul de la Justiţie.
Morar a participat miercuri la o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social (GDS), cu ocazia lansării cărţii ‘Eu votez DNA! De ce merită să apărăm instituţiile anticorupţie’, autor Cristian Ghinea.
Întrebat de ce procurorii cei mai buni din punct de vedere profesional din DNA nu s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Direcţiei, Daniel Morar a răspuns: ‘Au fost nişte întâlniri pe care ministrul Justiţiei le-a organizat cu procurorii din sistem înainte de a demara aceste proceduri. Şi, înainte de aceste discuţii, una din întrebările procurorilor a fost: Ce o să faceţi doamnă ministru dacă se prezintă doar exoticii? Răspunsul a fost: dacă o să se prezinte doar exoticii, o să numesc exotici. Colegii mei i-au spus că nu se poate, pentru că sunt funcţii importante. Probabil natura acelei discuţii, probabil poziţiile ministrului Justiţiei faţă de DNA de dinainte de a ajunge ministru i-au determinat pe procurorii din DNA să nu participe la această procedură. Ce pot să vă spun cu certitudine este că majoritatea colegilor buni din DNA nu s-au înscris în această procedură’.
Daniel Morar consideră că activitatea DNA va fi mult influenţată de modul în care va fi condusă de viitorul procuror-şef.
‘Ce se va întâmpla de aici încolo? Depinde foarte mult de cel care va fi numit şef al DNA. Procurorii care lucrează acum în DNA, în principiu, nu dispar de acolo. Nu ar trebui să fie schimbări majore de atitudine, însă depinde foarte mult de şeful instituţiei, de ideile pe care le induce procurorilor şi depinde de ceea ce face procedural. Un procuror-şef are atribuţii care îi permit să infirme soluţiile în dosarele colegilor, dar va avea de dat explicaţii public. Eu spun că nu este ireversibil nimic la DNA. Ştiu că procurorilor le poţi da de ales: dacă le creezi condiţiile să fie curajoşi, să îşi facă meseria la cote înalte înalte şi-o fac, dacă le creezi condiţii să fie laşi şi leneşi or să fie laşi şi leneşi. Sunt procurori, chiar şi din DNA, acum plecaţi prin altă parte, care afirmau: dacă şeful ne spune să facem dosare, facem, dacă ne spune să nu facem, nu facem’, a explicat Morar.
El a adăugat că procurorii respectivi nu s-au mai înscris în cursă pentru că nu au dorit să fie respinşi pe o procedură care nu era transparentă.
‘La mine a fost o altă problemă, pentru că s-au făcut afirmaţii că o să propună pe oricine, mai puţin pe Daniel Morar. V-am răspuns la întrebarea de ce nu mi-am depus şi eu candidatura. (…) Aceşti oameni au fost la discuţia cu ministrul Justiţiei, nu am intermediat-o eu şi ei au perceput corect. Vă spun că nicio procedură de alegere a procurorilor generali nu este infailibilă, depinde de buna credinţă şi priceperea ministrului. Iar actualul ministru al Justiţiei a avut poziţii critice faţă de DNA în necunoştinţă de cauză. Critici aduse DNA-ului, s-a pronunţat că sunt dosare politice. A fost o atitudine de respingere din partea colegilor mei. Spuneau: un asemenea om nu poate să facă o procedură corectă din moment ce are idei preconcepute despre anumite dosare. Vă garantez că dacă ar fi o altă procedură cu siguranţă s-ar înscrie, pentru că oamenii buni nu s-au înscris în actuala procedură”, a mai spus Morar.
AGERPRES.ro