* În doar trei luni au fost înregistrate 12 plângeri * Cât pentru întreg anul 2010 * Un părinte a venit la redacţie să spună că în zona Băneasa sunt multe violuri pe care familiile nu le anunţă, de ruşine *
Violul, ca formă de agresiune împotriva femeilor, este o chestiune foarte serioasă, chiar dacă pentru unii pare încă un subiect tabu. Faptul că presa vorbeşte despre aceste abuzuri poate fi considerat un prim pas în lupta cu fenomenul ale cărui victime sunt din ce în ce mai des minorii.
Ar fi bine ca oamenii să conştientizeze mesajul din spatele ştirii, ideea că trăim într-o societate dornică de dominarea, în fel şi chip, a celui mai slab. Încă de mici, copii sunt învăţaţi să se ferească de necunoscuţi, iar femeile să nu iasă singure seara pe stradă, îmbrăcate provocator etc.
Precauţiile nu-i descurajează însă pe indivizii porniţi să facă rău oricui le iese în cale. Iar, după comiterea faptei, nimeni nu le mai învaţă pe victimele unui viol cum să trăiască normal cu această povară. Societatea condamnă victima înainte de a prinde făptaşul şi nu o iartă nici după ce violatorul a fost pedepsit.
Prea multe cazuri
Doar luna asta am scris şi noi despre trei violuri, lucru care ne-a determinat să încercăm o statistică a cazurilor cunoscute în judeţul nostru. Şi spunem cunoscute pentru că, se pare, nu toate victimele depun plângere.
Frica ţine loc, pentru victime, de lege a tăcerii. Multe dintre cazurile neraportate au în spate un copil abuzat, care nu poate decide pentru el ce este mai bine. Iar părinţii preferă să ascundă povestea, în ideea de a-şi feri copilul de bârfe şi de răutăţile colegilor de şcoală.
Frica de „gura lumii” este, din păcate, o realitate crudă care marchează vieţile a mii de copii sau tineri abuzaţi anual de diferiţi indivizi. Este un fenomen? Poate, împreună, ar trebui să aflăm.
Poveşti horror
Am luat legătura cu domnul Ionel, tatăl unei fete de 14 ani, victimă a unui viol. Ceea ce ne-a povestit interlocutorul nostru este un posibil scenariu de film horror.
„Fiica mea a fost violată şi am depus plângere la poliţie. Când am văzut că poliţia nu face mare lucru, am început să pun singur întrebări. Aşa am reuşit să aflu că în zonă (n.r. între Băneasa – Târgu Bujor) mai sunt cel puţin cinci victime ale violurilor, care nu au depus plângere”.
„Am încercat să vorbesc cu părinţii copiilor abuzaţi şi mi-au spus că ar fi mai bine să stau liniştit că oricum nu se va face nimic. Eu mi-am dus fata la psiholog, ei nici măcar atâta lucru nu au făcut”.
„Preferă să tacă susţinând că îşi protejează copiii. Voi încerca să iau din nou legătura cu ei, să le explic că, dacă tac, nu fac decât să protejeze un infractor”, ne-a spus bărbatul.
Domnul Ionel susţine că tânărul arestat în cele din urmă pentru violarea fetiţei lui nu este singurul vinovat. „Fata mea a fost luată cu o maşină din comună şi dusă până la Moscu”.
„Nimeni nu spune nimic despre acest lucru. Dacă justiţia nu va face dreptate aşa cum trebuie, atunci o să încerc să îmi fac singur”, susţine tatăl, cu ochii în lacrimi.
Statistici îngrijorătoare
Discuţia cu acest tatăl îndurerat ne-a făcut să cerem sprijinul procurorilor şi judecătorilor gălăţeni pentru a afla ce s-a întâmplat în judeţul nostru în ultimii doi ani de zile.
În 2009, au fost înregistrate două cazuri la Judecătorie şi zece la Tribunal, adică doar 12 dosare de viol. În 2010, numărul cauzelor s-a înmulţit, ajungând la 19, şase la Judecătorie şi 13 la Tribunal.
„În 2009 am avut doar două dosare, dar patru condamnări pentru viol (condamnările sunt şi pentru cauze rămase în judecată din 2008), iar în 2010 au fost şase condamnări. Până acum, în cele trei luni ale anului 2011 nu am avut nici un dosar înregistrat pe infracţiunea de viol”, ne-au explicat cei de la Judecătoria Galaţi.
Nu la fel stau lucrurile la Parchetul de pe lângă Tribunal, unde se anchetează cauzele cu victime sub 15 ani sau care s-au soldat cu moartea victimei.
Dacă, în tot anul trecut, magistraţii Tribunalului au înregistrat 13 dosare de viol, anul acesta, în doar trei luni de zile, la Parchetul de pe lângă Tribunal, au fost înregistrate 12 cazuri, cu tot atâţia arestaţi preventiv, dintre care nouă doar în dosarul violului de la Gohor.
Procurorii au reuşit să trimită în judecată trei cauze complexe, urmând ca judecătorii să le finalizeze. Nu e de glumit cu cel puţin 12 persoane minore, sub 15 ani, care au fost, în doar trei luni de zile, victimele violurilor.
Şi, ca statistica să fie completă vă spunem că la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi sunt, în acest moment, 33 de deţinuţi condamnaţi definitiv pentru infracţiunea de viol. Nu îi punem la socoteală însă şi pe cei care sunt încă în arest preventiv.
O lume sălbatică
Datele relatate de domnul Ionel, un părinte venit la redacţie să-şi caute dreptatea, pot fi un punct de plecare pentru ideea că numărul victimelor este mult mai mare decât cel înregistrat de procurori şi judecători şi că, mai ales în zona rurală, incidenţa fenomenului devine periculoasă.
Iar dacă reacţia mediului social este de tăcere, de ignorare a unor asemenea fapte, traumele se adâncesc şi le mutilează pentru totdeauna pe victime. Lumea în care trăim este suficient de sălbatică, din ce în ce mai nesigură şi cineva trebuie să ia măsuri.
Poate că ar trebui să începem cu noi înşine. Şi cu modul în care ne comportăm atât cu victimele cât şi cu agresorii.