SĂPĂTURI… Un denar roman emis de împăratul Traian a fost descoperit, zilele trecute, pe raza localității Albești, județul Vaslui de către un tânăr pasionat de istorie. Moneda a fost găsită cu ajutorul unui detector de metale, apoi predată instituțiilor statului, cu respectarea normelor legislative în vigoare.
De-a lungul timpului, pe teritoriul României moderne de astăzi, s-au descoperit importante vestigii ale trecutului. Acestea stau azi mărturie a unei istorii spectaculoase a celor care au trăit pe meleagurile noastre. Un bogat patrimoniu, atât istoric, cât și cultural, este cel al urmelor lăsate de romani pe aceste tărâmuri. Arheologii români, dar și străini, au condus aici adevărate campanii de a scoate de sub pământ urme ale trecerii romanilor prin Dacia. O descoperire importantă pentru județul Vaslui a fost făcută, la sfârșitul anului trecut, de Alexandru Profiri, un tânăr pasionat de istorie, care cu ajutorul unui detector de metale a găsit o monedă pe raza localității Albești. În urma analizării, s-a constatat că este vorba despre o monedă de argint, mai precis o monedă romană, nominalul acesteia fiind denarius, iar ca datare ea ar fi fost emisă de împăratul Traian. Moneda este cu atât mai importantă cu cât astfel de descoperiri sunt destul de rare în județul Vaslui
„Denarul din argint a fost găsit pe 5 decembrie, într-o pădure de pe raza comunei Albești, la marginea unui drum forestier care probabil a fost folosit și acum două milenii. Moneda a fost găsită într-un mic crater format de explozia unui proiectil în timpul luptelor din august 1944. Am descoperit această monedă din pură întâmplare, împreună cu Adam Mircea. Sperăm ca moneda descoperită de noi să aducă mai multe lămuriri legate de activitățile locuitorilor cetății, perioada de locuire și alte detalii. Denarul este din argint, având o greutate de aproximativ 3,2 grame provenind din Imperiul Roman, emisă în perioada 103-107 d. Hr. de către împăratul Traian, cuceritorul Daciei. Pe una dintre fețele monedei se observă chipul împăratului Traian, iar pe marginea monedei este scris: IMP TRAIANO AVG GER DAC PM TR P COS VPP, traducerea textului este următoarea: IMP- Imperator, TRAIANO- se referă la numele împăratului Traian, AVG- abreviere pentru Augustus, titlu onorific acordat împăraților, GER- abreviere pentru Germanicus, titlu oferit pentru victoriile din Germania, DAC- abreviere pentru Dacicus, PM- abreviere pentru Pontifex Maximus, TR- abreviere pentru Tribuncia Poestas, indicând putere tribunciară, COS- abreviere pentru Consul, VPP- Pater Patriae, părintele patriei. De asemenea, în toamna anului 2022, Adam Mircea a descoperit un topor de tip celt, posibil oinac în zona Vladnic. Acesta datează din perioada Hallstatt, aceeași perioadă în care cetatea Cetățuia-Vladnic a fost locuită. Toporul a fost confecționat prin turnare din bronz. Moneda a fost predată către Primăria Comunei Albești conform legislației în vigoare. Primarul comunei a predat mai departe bunul de patrimoniu către Direcția Județeană de Cultură (DJC) Vaslui. La scurt timp am fost înștiințat de reprezentanții DJC cu privire la demersurile luate: moneda a fost predată către Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad, în vederea aplicării prevederilor legale, pentru protejarea patrimoniului cultural mobil și a patrimoniului arheologic. Aceste două descoperiri, moneda și toporul de tip celt, ne demonstrează valoarea și importanța istoriei pe care comuna Albești și județul Vaslui le au. Deși sunt foarte puține cercetări efectuate și foarte puțin material istoric despre acest spațiu restrâns al comunei Albești, sperăm ca prin aceste descoperiri să trezim interesul istoricilor și al locuitorilor, care se pot lăuda cu o istorie veche și încă în proces de a fi descoperită” a declarat Alexandru Profiri pentru cotidianul Vremea Nouă.
Moneda romană descoperită la Albești va completa, așadar, un tezaur important al țării noastre. Valoarea ei este dată de materialul din care este făcută, iar mulți istorici au ajuns la concluzia că o astfel de monedă reprezenta, la acea vreme, cel puțin o soldă a unui soldat roman. Pe timpul Imperiului Roman, monedele erau emise de împărați, dar nu numai, cu diferite ocazii, în special pentru a celebra cele mai importante victorii. Emiterea unei monede era principala lor metodă de propagandă pentru că foarte mulți oameni intrau în contact cu banii, și așa își făceau împărații cunoscute realizările.
Dar stii de ce nu exista presă pe atunci? Pt ca era considerată inutilă. Vestitorii mincinoși, lingatorii de clanțe, șantajiștii și escrocii erau scurtați de cap. Mișto vremuri!
Nu poți sa consideri inutil ceva ce nu a fost inventat. Chiar că ești bou!