spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Moment special în prima zi a anului 2020, la Galaţi. O familie cu şapte copii a primit cea mai înaltă distincţie arhiepiscopală pentru mireni

- Advertisement -

Momentul s-a petrecut în cadrul unei ceremonii deosebite, după Sfânta Liturghie din ziua Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. De faţă au fost numeroşi credincioşi, dar şi cei 100 de copiii aflaţi în grija Centrului Filantropic „Vasile cel Mare”.

Sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare la Galaţi

În prima zi a anului 2020, la praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului şi la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, chiriarhul Dunării de Jos a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi în prezenţa credincioşilor din municipiul Galaţi.

Cu acest prilej, din patrimoniul sacru al Reşedinţei Arhiepiscopale a Dunării de Jos, a fost adusă spre închinare racla ce adăposteşte o părticică din sfintele moaşte ale marelui Vasile, Arhiepiscopul Cezareei Capdociei.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit credincioşilor despre însemnătatea celor trei mari momente duhovniceşti sărbătorite în fiecare an la data de 1 ianuarie şi anume, praznicul împărătesc al „tăierii împrejur“ a Pruncului născut în ieslea Betleemului, apoi ziua Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi începutul Noului An civil.

Citeste mai mult: adev.ro/q3h5l9

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.