spot_img
1.2 C
Vaslui
06-nov.-2024
spot_img

Modificări la Codul Rutier: Depășirea pe linie continuă ar putea fi permisă în anumite condiții

- Advertisement -

Mai mulţi deputaţi PSD au depus la Parlament un proiect prin care se propune permiterea şi nesancţionarea, în anumite condiţii, a manevrei autovehiculelor de depăşire pe linia continuă a „obstacolelor de orice natură oprite, staţionate sau care se deplasează cu o viteză mai mică de 30 km/h”. Propunerea legislativă, semnată de 36 deputaţi PSD, completează, în acest sens, articolul 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, scrie Agerpres. „Prin manevra de depăşire se poate încălca marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, pentru depăşirea obstacolelor de orice natură, oprite, staţionate sau care se deplasează cu viteză mai mică de 30 km/h, doar dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lăţimea drumului este de cel puţin 7 m”, prevede proiectul. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va modifica în mod corespunzător, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, mai prevede actul normativ.

Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/modificari-la-codul-rutier-depasirea-pe-linie-continua-ar-putea-fi-permisa-in-anumite-conditii-2307325

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.