PRESIUNI… Aproximativ 20 de cetățeni de etnie rromă s-au adunat, în această după-amiază, în fața Judecătoriei Vaslui. Cel mai probabil, aceștia sunt rude ale celor șase scandalagii implicați în incidentul de la Băcești, care au fost reținuți, miercuri, de polițiștii vasluieni. Reamintim că în urma bătăii de la sfârșitul săptămânii trecute, oamenii legii au trimis după gratii, pentru 24 de ore, o femeie în vârstă de 50 de ani, din Băcești, un minor în vârstă de 14 ani, din Simila și patru bărbați (unul din Simila, trei din Murgeni), toți șase fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de “tulburarea ordinii și liniștii publice”, “lovire sau alte violențe”, “distrugere” și “amenințare”. Aceștia vor fi prezentați azi în fața unui judecător de drepturi și libertăți care va decide dacă le va da sau nu mandate de arestare. Pentru a preîntâmpina orice fel de scandal, la Judecătoria Vaslui a ajuns și un echipaj de jandarmi, care stă tot timpul cu ochii pe rudele celor reținuți.