Moartea profesorului Cristea de la Husi, amintiri despre „vremurile normale” din Educatie!

EMOTII… S-a stins unul dintre acei dascãli irepetabili, cu care Husul s-a mândrit mereu, iar moartea sa, mai ales în aceste vremuri în care scoala trãieste o etapã cumplit de grea, a stârnit în inimile fostilor sãi colegi de catedrã, mai multã tristete decât dacã destinul colegului lor, profesorul Mihai Cristea, s-ar fi sfârsit în firescul unui timp al normalitãtii. „Era cel mai pasionat profesor de Biologie pe care l-am vãzut vreodatã si decesul sãu mi-a readus în suflet toatã amintirea despre cabinetul sãu plin de flori de toate felurile. Ce scoalã online? Ce alte trãsnãi ale prezentului?! La catedrã, colegul Mihai Cristea era desãvârsit. Pentru cã doar în fata copiilor, lângã ei, un dascãl poate fi desãvârsit. Si ce fericit era când cineva îi cereau puisori din plantele sale! Si în vacante mereu venea la scoalã, cãci cabinetul sãu avea nevoie de îngrijire permanentã, de dragoste. Asemenea profesori sunt tot mai rari si de aceea doare mai mult fiecare astfel de trecere. Desi se spune cã nimeni nu e de neînlocuit, nu e adevãrat. Chiar sunt oameni care nu se mai pot repeta, atât de buni si competenti au fost în activitatea lor”, spune învãtãtorul Ion Vasiliu, fost coleg ani la rând cu profesorul Mihai Cristea, la Scoala „Mihail Sadoveanu” Husi.

Profesorul Mihai Cristea s-a stins din viatã, la vârsta de 77 de ani. Ani la rând a fost dascãl la Scoala „Mihail Sadoveanu” din municipiul Husi, acolo unde a predat Biologia. Încheierea destinului sãu a fost momentul în care multi fosti colegi si-au depãnat amintirile, arãtând ce înseamna în „vremuri normale” un dascãl care nu doar cã îsi iubea profesia, ci fãcea o multime de lucruri în plus, tocmai pentru ca misiunea sa, în fata elevilor, sã capete un sens si sã devinã o cale, demnã de urmat. Învãtãtorul Ion Vasiliu îsi aminteste bine de domnul Mihai Cristea si vorbeste despre acest om, ca despre însãsi chipul scolii frumoase si eficiente de altãdatã. „Despre asemenea oameni de la catedrã trebuie vorbit des, pentru cã tinerii profesori au nevoie de repere. A forma viitori adulti nu e chiar o treabã simplã, cum ar crede unii azi”, spun fostii colegi ai profesorului Cristea. „L-am cunoscut pe domnul profesor Mihai Cristea! Am avut un deosebit respect pentru activitatea sa la catedrã si pentru calitatea sa de OM. Am fost colegi pentru o bunã perioadã de timp. Nu am cum sã uit ceva din activitatea acestui profesor deosebit. Îmi amintesc faptul cã avea cabinetul de biologie transformat într-o mini-serã. Câtã pasiune punea în îngrijirea acestor plante, a acestor flori! Avea o solidã pregãtire stiintificã, pe care o aplica tocmai pentru ca elevii sã vadã exact despre ceea ce învatã. Sã se apropie de Biologie, sã o pretuiascã, asa, ca pe viata însãsi. Aceea si un tact pedagogic din ce în ce mai rau întâlnit. Credeti-mã, nici acum nu uit uimirea din momentul în care mi-a arãtat cabinetul de Biologie! Nu refuza pe nimeni, când era solicitat pentru a împrumuta vreo plansã sau orice alte lucru. De asemenea, îmi amintesc faptul cã era foarte bucuros, când colegele îi cereau puisori din florile sale din cabinet. Erau agreate povestirile sale si glumele sale, din pauze si de la sfârsitul orelor. Numai lucruri frumoase îmi amintesc de dumnealui”, spune învãtãtorul Ion Vasiliu. 

Se luptau învãtãtorii pentru ca elevii lor sã ajungã sã le fie diriginte domnul Cristea!

Putin timp, dupã Revolutie, în entuziasmul general al eliberãrii de comunism, profesorul Cristea a fost în structura de conducere a orasului, însã calitatea sa umanã si firea sa a fãcut ca o asemenea etapã sã se încheie destul de repede. „A fost asa de întâmplãtoare si de accidentalã implicarea sa în politica încetosatã a acelor timpuri, cã e o adevãratã impietate sã pui cariera sa didacticã remarcabilã în umbra acestei efemere activitãti de administratie localã. L-a definit cariera de zeci de ani în învãtãmânt, nu altceva”, mai spun colegii profesorului Mihai Cristea. „Încã un lucru demn de amintit: orice musafir venea în Scoala nr. 1, era invitat în mod firesc sã vadã cabinetul de Biologie. Era o mândrie a scolii. Învãtãtorii se luptau ca sã poatã avea clase care sã intre într-a V-a, la domnul diriginte Mihai Cristea. Mãcar profesor sã fie la clasele lor. Era un profesor foarte, foarte bun”, mai spune învãtãtorul Ion Vasiliu. Amintiri la fel de calde despre profesorul Cristea are si colega sa, profesoara Culina Gutu. „Un om foarte bun, un profesor excelent! Iubea florile extrem de mult, iar scoala era plinã de flori, de la cabinetul lui de Biologie. Îmi amintesc despre niste muscate mov si roz sau alb cu mov, îi fãceau invidiosi pe toti care ne vizitau scoala! Avea domnul profesor Cristea, de asemenea, tot felul de retete naturiste, tot felul de ceaiuri. Multe stia din tot ce înseamnã darurile naturii si ne învãta mereu ce e de fãcut, dacã vreunul dintre noi aveam vreo durere. Dumnezeu sã îl odihneascã în pace!”, a spus profesoara Culina Gutu.