LECTIA DE ISTORIE Astãzi se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, fiu al Bârladului, care a fost primul conducãtor al tãrii în epoca comunistã. Nãscut la Bârlad pe 8 noiembrie, 1901, de numele lui Gheorghe Gheorghiu Dej se leagã cea mai importantã investitie fãcutã pentru Bârlad de comunisti: Fabrica de Rulmenti, care si la ora actualã sustine economia orasului si poate chiar a judetului. A murit pe 19 martie 1965, cauza mortii fiind (oficial) neoplasm pulmonar si hepatic (cancer).
Gheorghe Gheorghiu Dej a fost presedinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965. Neoficial, Gheorghe Gheorghiu Dej se pare cã a murit fiind iradiat de rusi, o metodã cunoscutã a KGB-ului de a-si anihila opozantii. Pe 19 martie 1965, la orele 17.43, Gheorghe Gheorghiu Dej moare în resedinta sa din bd. Aviatorilor. Pentru apropiatii lui este un deznodãmânt asteptat. Boala fatalã s-a declansat cu putine luni în urmã. Au fost chemati cei mai buni medici din tarã sã-si spunã cuvântul. S-a fãcut o încercare cu medici adusi de la Paris. Acelasi verdict – prea târziu. Era vorba de un cancer galopant. A dat nastere la nenumãrate speculatii. Multi au vãzut în aceastã moarte subitã mâna Moscovei. Kremlinul cãuta un înlocuitor pentru Dej ca sã scape de un vasal indisciplinat. Intrigile înlocuirii lui Hrusciov cu Brejnev (octombrie 1964) îi tinuserã pe sovietici ocupati. În ianuarie, Dej participase la Varsovia la o întrunire cu sefii statelor comuniste din Europa. S-a spus cã fusese iradiat iar cancerul lui galopant îsi avea aici cauza. Altã versiune sustine cã iradierea lui Dej a început mai devreme. O piatrã misterioasã primitã cadou, care se afla pe biroul lui Dej, era o bucatã de uraniu. Era expus câteva ore pe zi iradierii. Mai multi colaboratori ai lui Dej au murit de cancer in perioada urmãtoare. E o coincidentã?
Moartea lui Dej, rãsunet national
„Inima tovarãsului Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat sã mai batã”, a titrat pe 20 martie, oficiosul partidului, „Scânteia”. În Comunicatul semnat de CC al PCR, Consiliul de Stat si Consiliul de Ministri al RPR se anuntã „cu adâncã durere” încetarea din viatã „dupã o boalã grea” a celui ce-a fost liderul partidului si seful statului, „fiu credincios al clasei muncitoare si al poporului român, conducãtorul iubit al partidului si poporului nostru”. Acelasi ziar a publicat fisa clinicã a “pacientului de partid si de stat”: “În a doua jumãtate a lunii ianuarie 1965, tov. Gheorghe Gheorghiu Dej a prezentat semnele unei afectiuni pulmonare cu tuse si expectoratii reduse sero-muco-sanghinolente. Examenul sputei nu a arãtat nimic deosebit (…) La 2 martie 1965 (…) s-a stabilit diagnosticul de neoplasm pulmonar si hepatic (…) În ziua de 19 martie, dupã ora 16, starea bolnavului s-a înrãutãtit brusc, bolnavul a intrat în comã si a încetat din viatã la ora 17,43″!. Buletinul medical al “bolnavului nr. 1 al României” era semnat de elita medicinii din acele timpuri în frunte cu Voinea Marinescu, ministrul Sãnãtãtii. În semn de omagiu, funeraliile s-au încheiat cu salve de tun. Sirenele tuturor fabricilor si uzinelor, vaselor maritime si fluviale românesti au rãsunat simultan cu clopotele bisericilor. Circulatia trenurilor si a masinilor s-a oprit, iar angajatii si-au înterupt lucrul încremenind, trei minute, în reculegere.
Dupã 1990, trupul sãu a fost exhumat si reînmormântat în cimitirul Bellu, câteva alei mai sus de mormântul lui Aurel Vlaicu si a câtorva mari generali români (intrarea dinspre Bd. Oltenitei a cimitirului). Numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost purtat o perioadã de timp de Universitatea Politehnicã din Bucuresti si de orasul Onesti. De asemenea, orasul rusesc Liski a purtat, în perioada 1965-1990, numele de Gheorghiu-Dej. La Bârlad, existã încã Casa Memorialã “Gh. Gheorghiu Dej” care dupã cãderea comunismului, în 1990, a ajuns grãdinitã.
