spot_img
spot_img
4.5 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

Moarte cu semne de întrebare a unei fetițe de un an

- Advertisement -
Așa arăta Beatrice – Gabriela, în brațele mamei, în momentul în care a ajuns la unitatea medicală din Iași. Maricel Chiratcu caută acum răspunsuri pentru a afla ce a dus la decesul copilei de un an și o lună.

CAZ… Copila, din Ferești, județul Vaslui, născută în iulie 2022, a suferit o arsură minoră pe obrazul drept, după ce a scăpat ceai fierbinte pe ea. A ajuns la Urgențe, la Vaslui ca, în scurt timp, Beatrice – Gabriela să fie transferată la Spitalul de Copii Iași, secția Arși. Din păcate, la scurt timp de la internare, copila ajunge în secția ATI a spitalului și chiar dacă patru medici au încercat să-i salveze viața, aceasta a decedat. Acum, medicii legiști sunt cei care vor stabili cauzele decesului. Cu toate acestea, pe certificatul medico-legal prelimiar este trecută, drept cauză principală a morții, coagularea intravasculară diseminată, o complicație medicală ce poate apărea doar în anumite circumstanțe. Una dintre ele este legată de arsuri dar, în cazul de față, nu se poate lua în considerare ținând cont de suprafața mică a arsurii, dar și de gravitatea redusă a acesteia (gradul II-III, pe 6,9% din suprafața corpului – adică pe obrazul drept). O altă cauză a apariției coagulării intravasculare diseminate este legată de trasnfuzia de sânge cu o grupă de sânge incompatibilă.

Durere mare pentru familia Chiratcu din Ferești după ce, zilele trecute, și-au îngropat copila de numai un an. Fetița și-a găsit sfârșitul într-o unitate medicală din Iași, iar ancheta polițiștilor demarată, în acest caz, ar trebui să stabilească ce a provocat decesul copilei, ajunsă la spital după ce s-a fript cu ceai fierbinte pe obrazul drept. Părinții micuței Beatrice-Gabriela povetesc că, într-un moment de neatenție, acesta s-a fript cu ceai fierbinte, pe obrazul drept. Chiar dacă arsura era pe o suprafață mică și nu părea să provoace probleme, durerea suportată de copilă i-a determinat pe părinți să solicite sprijin medical. Astfel, pe 4 august, ora 11.40, Beatrice a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Vaslui. După ce a fost consultată de medicii pediatrici, a fost luată decizia ca minora să fie transferată la un spital de specialitate din municipiul Iași. “Arsura, chiar dacă era una de mici dimensiuni, era în apropierea ochiului. De aceea, chirurgul a decis transferul la Iași pentru că, la Vaslui, ne lipsesc specialiștii în chirurgie plastică pediatrică. Vorbim și de o zonă sensibilă a pielii, astfel că, după ce s-a discutat cu spitalul din Iași, copila a fost transferată. Din momentul în care a ajuns la noi în spital și până a plecat către Iași a durat aproximativ o oră”, spun reprezentanții Spitalului de Urgență Vaslui. De aici, lucrurile par să se complice pentru micuța Beatrice. La câteva zile după ce a fost internată, copila ajunge în stare critică și, cu toate eforturile medicilor ieșeni, aceasta a murit. Acum, părinții copilului caută răspunsuri pentru a afla dacă cineva se face vinovat de moartea copilului lor. Și asta pentru că nu au reușit, până acum, să afle motivele decesului. În plus, tatăl copilei, Maricel Chiratcu, arată, pe telefonul mobil, două fotografii. Într-una dintre ele, copila este în brațele mamei, iar pe obrazul ei se observă arsura care, conform actelor medicale, este una de gradul II-III, pe 6,9% din suprafața corpului. Acest tip de arsură nu ar fi trebuit să-i pună viața în pericol. Este fotografia făcută în momentul internării în unitatea medicală din Iași. În cea de-a doua fotografie, făcută la câteva zile de la internare, copila este surprinsă bandajată aproape în întregime, în zona capului și cu vizibile sângerări. Din păcate, în scurt timp, copila pierde lupta pentru viață și medicii îi declară decesul. “Am fost la medicina legala și m-au întrebat de ce a murit fata. Le-am spus că fetița s-a fript și avea câteva beșicuțe pe obraz, dar mi-a spus că nu este adevărat și au intrat înăuntru. Pe certificat scrie că a avut o arsură gradul II – III pe 6,9% din suprafața corpului. Am înțeles că i-au făcut un tratament care nu trebuia făcut. Patru doctori au încercat să o salveze, dar nu au mai avut ce să facă», spune tatăl copilei decedate.

Anchetă a poliției pentru a afla cauzele decesului

Pentru a afla, cu exactitate, care a fost motivul care a dus la decesul copilei de un an de la Ferești, polițiștii vasluieni au deschis dosar penal. De asemenea, polițiștii au audiat părinții minorei și așteaptă rezultatul necropsiei. Deocamdată se știe faptul că, după deces, copila a fost transferată către IML Iași pentru a fi stabilite cauzele decesului. Conform examenului medico-legal preliminar, decesul fetiței a avut drept cauză principală coagularea intravasculară diseminată. Aceasta se caracterizează prin activarea sistematică a coagulării sângelui care are ca rezultat generarea și depunerea fibrinei, ducând la trombi micovasculari în diferite organe și contribuind la sindromul disfuncției organelor multiple. Consumul de factori de coagulare și trombocite în coagularea intravasulară diseminată poate duce la hemoragii care pun viața în pericol. De asemenea, cauzele care pot duce la coagularea intravasculară diseminată sunt, printre altele, arsurile sau accidentele transfuzionale prin incompatibilitate. Altfel spus, una dintre cauze ar putea fi o transfuzie de sânge cu o grupă sanguină incompatibilă.

Fără anchetă internă la spitalul ieșean

Chiar dacă unitatea medicală din Iași nu au spus nimic despre diagnosticul copilei de un an care și-a găsit sfârșitul în secția ATI a spitalului, am aflat că cei aflați la conducere nu au considerat necesară și o anchetă internă. În schimb, au transmis că starea sănătății fetiței s-a deteriorat brusc, fără să indice și o cauză. “Pacienta a fost internată în Unitatea Funcțională Arși, unde a primit terapie de specialitate maximală. Pe durata spitalizării necesită în urgență transfer în ATI pentru protezare respiratorie și suport vital cardiovascular avansat. În ciuda tratamentului suportiv maximal, pacienta prezintă stop cardiovascular ireversibil. A fost transferată la IML Iași, conform reglementărilor în vigoare. Nu s-a impus instituirea unei anchete”, au transmis reprezentanții unității medicale ieșene. Rămâne de văzut concluziile medicilor legiști și ce va spune, la final, ancheta poliției.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Pana nu o să fie 2-3 medici bătuți de pacienți, 2-3 judecători bătuți de oamenii cărora nu li s-a făcut dreptate, 2-3 polițiști bătuți de oamenii cărora le-au aplicat sancțiuni nelegale, 2-3 functionari publici bătuți din primarii, prefecturi, care stau pe solitare, nu o sa meargă nimic in tara asta ca lumea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.