Imobilul în care au stat vestitii prim-secretari comunisti Ion Frãtilã si Ion Pavel urmeazã un destin tragicomic, la fel ca în cazul celebrei masini Renault 18, tot a conducerii comuniste locale, care ajunsese, în urmã cu zece ani, uitatã într-un garaj al Primãriei Grivita. Împãrtitã pur si simplu în douã – o parte proprietate privatã si o parte proprietate a statului, casa poate simboliza, într-un sens mai mult emotional, starea vremurilor actuale. Ce se întâmpla în acea casã în anii comunismului: lux, petreceri pânã în zori, securitate 24 din 24 de ore, sau o viatã normalã? La toate aceste întrebãri am încercat sã rãspundem punând în luminã personaje principale si secundare, oameni vechi si mai noi care au legãturã cu misterioasa locuintã
LEGENDE. Cine nu cunoaste fosta “Casã a Partidului” sau “Casa lui Frãtilã”, cum i se mai spunea în “folclorul urban” din anii comunismului locuintei din centrul municipiului, de lângã Inspectoratul Judetean de Politie? Vasluienii pãseau cu fricã pe lângã ea în ani “Epocii de Aur” iar legendele despre lucrurile care se întâmplau în acea casã au înflorit de-a lungul timpului si s-au perpetuat, dar multe dintre ele s-au stins, odatã cu cei care au cunoscut, au locuit în acea casã sau au stiut ce se întâmpla acolo. În orice caz, construitã la sfârsitul anilor ‘60, “Casa Partidului” a fost una dintre cele mai pãzite locuinte din judet, cel mai probabil, fiind unul din obiectivele principale pe care Securitate acelor vremuri le avea în vizor zi si noapte. În prezent, casa este împãrtitã în douã: o parte renovatã si o parte lãsatã în paraginã. Prima a trecut în proprietate privatã si gãzduieste familii care au avut, mai mult sau mai putin, legãturã cu nomenclatura comunistã localã. A doua parte, cea dinspre strada Mihail Kogãlniceanu apartine domeniul public, în spetã Primãriei Vasluiului care o administreazã prin societatea Goscom SA. Serviciul de Probatiune de pe lângã Judecãtoria Vaslui a fost ultimul “chirias“ al imobilului. Dupã ce clãdirea Tribunalului Vaslui a fost datã în folosintã, Probatiunea s-a mutat din imobil. De la sfârsitul anului 2008 nimeni nu a mai dorit sã închirieze spatii în acea casã. Aproximativ aceeasi istorie o are si terenul pe care este amplasat imobilul, cu specificatia cã, în cazul pãrtii dinspre stradã, existã un litigiu juridic: un cetãten din Israel, Teia Lis, revendicã 405 metri pãtrati, adicã tot ce apartine Primãriei Vaslui. Dosarul revendicãrii s-a “pierdut” din anul 2006 la Bucuresti, în spetã, la Autoritatea Nationalã de Restituire a Proprietãtilor. La Primãria Vaslui nu a mai ajuns nicio notificare, niciun document despre stadiul cercetãrilor din dosar. În prezent, în partea privatã a imobilului locuiesc trei familii: Luca (rude ale lui Constantin Luca, seful Administratiei Publice Financiare din anii ’80), Budãi (rude alei lui Teodor Budãi, fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Vaslui de la începutul anilor ’90) si Acatrinei (Gheorghe Acatrinei, fost director la Interprinderea Judeteanã de Gospodãrirea Comunalã a municipiului ). În tacea casã au mai stat, spre sfârsitul anilor ‘60 prim-secretarul Gheorghe Tãnase, dar pentru o perioadã scurtã de timp, Ioan Frãtilã, prim-secretar al Comitetului judetean de partid si presedinte al Comitetului executiv al Consiliului Popular al judetului Vaslui, care a locuit din 1982 pânã în 1987, dupã care, din 1987 pânã în 1989, cel care l-a înlocuit pe Frãtilã, prim-secretarul Ion Pavel. Tot acolo, a mai stat Aurel Tolescu, secretarul cu propaganda al Comitetului Judetean de Partid Vaslui.
Cu parchetul putred si fãrã nicio mobilã!
DEZVÃLUIRI. În 1987, când Ion Pavel, prospãt numit prim secretar la Vaslui, s-a mutat în acea casã, imobilul nu arãta prea bine în interior. Locuinta era destinatã celor care lucrau la vârful conducerii de partid din judet fiind datã cu chirie mai multor familii. “Am gãsit parchetul putred. Nu stiu ce se întâmplase în acea casã pânã atunci, dar eu am gãsit camerele acelea ca vai de ele. Initial am încercat sã cer un apartament într-un bloc, dar mi s-a refuzat acest lucru. Nu mi-a plãcut niciodatã acea casã, sunau telefoanele prea mult! Eu nu am dat nicio petrecere, niciun chiolhan acolo. Era prea mult de lucru. Dacã stau bine si mã gândesc, nu aveam timp sã beau un pahar cu vin, era prea mult de lucru. În acele zile, pe lângã alte obligatii de serviciu, coordonam constructia a 2.000 de apartamente pe an în Vaslui, care sunt mult mai bune decât cele care se construiesc în prezent. Era muncã multã. Când am ajuns în acea casã primul gând a fost sã remobilez, sã reabilitez, dar aveam nevoie de aprobare de la Bucuresti pentru treaba asta, lucru pe care nu l-am obtinut. Dacã am vãzut cã nu se putea acest lucru, am încercat mãcar sã-mi pun jaluzele din lemn, ca în Ardeal. N-am gãsit pe nimeni care sã-mi confectioneze. M-am resemnat si mi-am vãzut de viatã. Când am plecat din Vaslui, am plecat cu 50.000 de lei, averea mea, si cãrtile din bibliotecã”, spune Ion Pavel, fostul prim-secretar comunist din Vaslui.
Trifan: “Multe minciuni s-au spus despre aceastã casã!”
Secretarul Consiliului Popular Judetean din anii ’80, Gheorghe Trifan, în prezent membru PD-L, spune cã nu a cãlcat niciodatã în acea casã, decât dupã 1990, iar legendele urbane despre petrecerile pânã la ziuã sunt inventii si minciuni. Potrivit spuselor acestuia, înainte de constructia casei pe terenul din zonã existau douã case evreiesti. “Am lucrat zece ani cu Gheorghe Tãnase, primul secretar de la sfârsitul anilor ’60, si nu a existat sã aud vreodatã de vreo petrecere acolo. Era un om absurd, dar bun la suflet, foarte drastic, corect în activitate. Primul lucru pe care mi l-a zis când am fãcut cunostintã a fost cam asa: “Eu sunt turnãtor, te bag la puscãrie în secunda doi dacã spui ceva aiurea sau în dauna Partidului”. Vã dati seama acum ce sef aveam… Nu dãdea petreceri, nu zbura nici musca prin casa aia. Eu am intrat dupã 1990 acolo. S-au spus multe minciuni despre acea casã!”, a precizat Gheorghe Trifan. Ioan Mancas, directorul Muzeului Judetean Vaslui spune cã i-a cunoscut pe toti prim-secretarii din Vaslui si nu a auzit de petreceri desãntate fãcute în acea casã. “Lumea a vorbit mult si aiurea despre acel loc. Eu îI cunoscusem si pe Tãnase si pe Frãtilã si pe Pavel. Nu beau, nu erau doritori de petreceri. Stãteam peste drum de casa aceasta si era supãrator de liniste”, spune Mancas.
Ce se întâmplã acum?
“O parte este administratã de Goscom SA iar o parte este în proprietatea familiilor care o locuiesc. Existã un cetãten din Israel, Teia Lis, care revendicã 405 metri pãtrati din acea zonã, mai exact partea pe care o detinem noi. A fãcut notificare în baza legii 10/2001 iar dosarul a fost trimis în urmã cu patru ani la Bucuresti la Autoritatea Nationalã de Restituire a Proprietãtilor. Din 2006 nu am mai auzit nimic despre acest dosar deoarece acestea sunt lucrate aleatoriu. Nu este un caz singular, sunt multe personae care revendicã sI dosarele lor treneazã de ani buni la Bucuresti’, spune Gheorghe Vrãjitor, secretarul Primãriei Vaslui. “Ce detinem noi a intrat în conservare, am fãcut ceva reparatii, dar am închis-o. Probabil, dacã vor fi fonduri, va fi decizia primãriei ce se va întâmpla cu acel imobil. Oricum, sã faci comert acolo nu se poate din cauza locatarilor. La fel, sã spunem, atelier de tâmplãrie, sau termopane. Nu îi putem deranja pe oamenii care stau acolo”, spune si Cãtãlin Bârleanu, directorul SC Goscom SA, în timp ce primarul municipiului, Vasile Pavãl, declarã cã “imobilul este închis pe timp nedeterminat. Vom vedea care va fi destinul lui dupã ce se va finaliza dosarul retrocedãrii”. În ce priveste rezistenta constuctiei, Ovidiu Pascal, seful Inspectoratului de Stat în Constrictii Vaslui spune cã imobilul nu a fost expertizat încã, dar este o constructie solidã. “Nimeni nu a cerut expertizarea casei, nu avem date despre ea, dar, din câte stiu, comunistii fãceau constructii solide în sectorul acesta al locuintelor de partid”. În tot acest timp casa în care au stat conducãtorii locali din anii comunismului îsi duce existenta proprie cu toate legendele, minciuni sau adevãruri, care s-au vehiculat de-a lungul timpului.
