Mister total în cazul morții tinerei studente de la UMF. Anchetatorii încearcă să afle ce s-a întâmplat, însă detaliile sunt destul de puține. Raportul făcut în urma necropsiei arată că tânăra a murit din cauza asfixierii mecanice, iar pe trupul său nu au fost găsite urme de violență. Mai mult decât atât, asupra sa a fost găsit un bon fiscal de la Dedeman, bon primit după ce ar fi cumpărat respectivele coliere
Tânăra studentă care a fost găsită moartă vineri în zona Sărărie s-ar fi sinucis. Asta reiese din primele detalii furnizate de anchetatorii ieșeni. Totuși, moartea sa este învăluită în mister. Nimeni nu înțelege de ce a recurs la un asemenea gest și nimeni nu înțelege ce probleme ar fi putut avea. Deja se discută despre o sinucidere plănuită până în cele mai mici detalii. Chiar Maria Andreea Albu ar fi mers la depozitul Dedeman din zona Socola și ar fi cumpărat colierele de plastic. Ulterior ar fi mers în Sărărie, a discutat cu câțiva prieteni și a plecat. A doua zi a fost găsită moartă chiar de cunoscuți, după ce în prealabil ar fi indicat zona în care merge. Alarma s-a dat puțin după ora 15:00. Chiar un prieten de-al fetei a găsit-o moartă și a cerut ajutor.
Povestea începe cumva joi seara, când Maria Andreea Albu s-a despărțit de câțiva prieteni spunându-le că merge în zona pârtiei pentru a fuma o țigară. Tânăra a plecat și nu s-a mai întors. Părinții fetei au început să se îngrijoreze, iar vineri au mers la poliție să o dea dispărută. Prietenii fetei au mers în zona în care studenta a spus că se duce, să o caute. Nu a durat prea mult și au găsit-o pe tânără moartă, cu fața în jos. Au sunat la 112 și au cerut ajutor. La scurt timp, mai multe echipaje de poliție și un echipaj medical au ajuns în zonă. Medicii ajunși la fața locului nu au putut decât să declare decesul. Tânăra avea semne de moarte biologică instalate, cel mai probabil decesul survenise joi seara.