Partidul conservator din Canada a primit un colet poştal ce conţinea un picior uman în descompunere. Coletul a fost primit marţi la sediul din Ottawa a Partidului Conservator, aflat la putere în Canada, informează AFP.
Coletul a fost deschis parţial de către recepţionistă. Alertată de mirosul puternic şi de urmele de sânge, femeia a apelat poliţia.
O echipă specializată a analizat pachetul cu ajutorul Razelor X şi, bănuind că poate fi vorba de un picior uman, l-a trimis către medicul legist local. Doctorul a confirmat că este vorba despre un picior de om .
Autorităţile au deschis o anchetă pentru descoperirea originii coletului.
www.antena3.ro