Duminicã, 21 octombrie, a avut loc un accident de circulatie în municipiul Bârlad, în care a fost implicat un minor, în vârstã de 10 ani. Copilul se deplasa pe o bicicletã, pe strada Ion Creangã, iar în momentul în care a ajuns la intersectia cu strada Epureanu, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de Bogdan C., în vârstã de 24 ani, din municipiul Bârlad. Urmare a acestui fapt, micul biciclist, care fie vorba între noi nici nu avea ce cãuta pe strada principalã cu bicicleta neînsotit de pãrinti, a intrat în coliziune cu partea lateralã a autoturismului. Minorul a fost transportat la Spitalul municipal de Urgentã Bârlad unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral si fracturã occipito-temporalã dreapta”. Copilul a fost transferat la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din municipiul Iasi, pentru investigatii amãnuntite de specialitate.