Ministrul Fondurilor Europene şi-a dat demisia din Guvern, precizând că şi-a depus mandatul la solicitarea lui Dacian Cioloş. În replică, premierul a declarat că i-a acceptat demisia şi a completat că va face o nouă propunere preşedintelui în zilele următoare. Potrivit unor surse, favorit pentru preluarea acestui post este Cristian Ghinea, consilier al premierului pe afaceri europene. Premierul Dacian Cioloș a anunțat că își dorește o nouă abordare la Ministerul Fondurilor Europene și că în cel mai scurt timp, „probabil mâine”, va veni cu o nouă propunere de ministru după demisia Aurei Răducu.
Aura Răducu a transmis şi un comunicat de presă în care menţionează că regretă că nu a avut şansa de a duce la bun sfârşit acţiunile pe care şi le propusese:
„La solicitarea domnului prim-ministru, îmi depun demisia din funcţia de ministru al fondurilor europene.Am acceptat să fac parte din această echipă guvernamentală cu gândul că voi reuşi să introduc o nouă abordare şi un nou tip de management în acest important domeniu al fondurilor europene.(…)
S-a realizat o bună planificare a acţiunilor ce se vor desfăşura în următoarea perioadă, astfel încât se estimează încheierea de contracte de peste 800 de milioane de euro în luna mai. Se va continua lansarea de cereri de proiecte, pentru a se ajunge la 80% lansări şi utilizarea a aproximativ 1,4 miliarde euro din fondurile primite ca avans de la UE.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ministrul-fondurilor-europene-si-a-dat-demisia-aura-raducu-pleaca-din-guvern-la-cererea-lui-ciolos_1928316.html#ixzz46qx14yq3
Follow us: @realitatea on Twitter