În timp ce era prezent sâmbătă, 22 martie, la o dezbatere publică în București pe tema Green Deal, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a avut un conflict deschis cu reprezentanții Greenpeace.
Mai mulți activiști Greenpeace au pătruns în sală, în momentul în care Sebastian Burduja susținea un discurs. Aceștia ar fi scos din rucsacuri recipiente cu vopsea și trei petarde fumigene, încercând să le îndrepte spre scenă. Acțiunea a fost, însă întreruptă de jandarmi, care i-au evacuat pe protestatari.
Conflictul a fost confirmat de Adrian Vintilă, consilierul ministrului Burduja.
„Măsura, oameni buni, măsura! Dezbaterea publică pe tema Green Deal a demonstrat că o tranziție energetică echilibrată este posibilă și necesară. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a susținut o viziune realistă: modernizarea sistemului energetic fără măsuri radicale care ar putea afecta economia și populația. Din păcate, în loc să contribuie la un dialog constructiv, Greenpeace a ales să recurgă la atacuri. Oricât de importante ar fi obiectivele climatice, soluțiile trebuie să fie responsabile și aplicabile în realitatea României. Nu scriu acest mesaj ca un laudatio la adresa ministrului, chiar dacă sunt consilierul său, ci din convingerea că România are nevoie de politici energetice bine gândite, bazate pe realitate, nu pe extremism”, a scris Adrian Vintilă, pe Facebook…https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/ministrul-energiei-sebastian-burduja-atacat-de-2430729.html