EXPLICATII Ministrul Dan Nica a rãspuns senatorului de Husi, Nelu Tãtaru, la întrebãrile pe care acesta i le-a adresat, în numele postasilor vasluieni, aflati, în aceastã perioadã, într-o situatie foarte grea. Conducerea Ministerului pentru Societatea Informationalã a cãutat sã explice, punctual, aspectele semnalate de senatorul Tãtaru, însã, pânã la urmã, rãspunsul nu a venit, totusi, cu clarificãrile asteptate. Interesant rãmâne faptul cã ministrul Nica sustine cã, cel putin pânã acum, Compania nu are în plan sã dea oameni afarã!
„Aspectele sustinute de SLPR au la bazã o serie de zvonuri si de speculatii ale unor asa zise „restructurãri în rândul salariatilor”, nesustinute de nicio actiune din partea Companiei. Subliniem faptul cã între conducerea Companiei si sindicalisti nu s-a încheiat niciun document care sã reprezinte sau sã se consemneze obiectul unor divergente între pãrti. Mai mult decât atât, conducerea CN Posta Românã este deschisã discutiilor si negocierilor cu organizatiile sindicale”, a rãspuns ministrul Dan Nica, la interpelarea formulatã de Nelu Tãtaru, ca urmare a nemultumirii sindicalistilor vasluieni, ce se considerau ignorati, în relatia cu CNPR. Sindicalistii s-au mai plâns de faptul cã reducerile salariale stabilite, au fost plãnuite fãrã a fi consultati si ei, iar în viitorul apropiat, urmeazã reduceri masive de personal. Ministrul Nica, în numele CNPR-ului neagã aceste aspecte, însã, în finalul rãspunsului adresat senatorului Tãtaru, Dan Nica lasã totusi o… portitã deschisã eventualelor disponibilizãri. „În situatia în care, pentru realizarea acestor obiective (transformarea Companiei într-o organizatie profitabilã, n.r.) va fi imperios necesar adoptarea unor mãsuri de restructurare, conducerea comapniei a dat asigurãri Ministerului pentru Societatea Informationalã cã aceste mãsuri vor fi luate cu respectarea dispozitiilor legale în materie, dar în special cu respectarea dispozitiilor Codului Muncii, coroborate cu cele ale CCM care reglementeazã dialogul social”, a conchis ministrul Dan Nica, nu înainte de a preciza cã Ministerul pe care îl coordoneazã „va veghea la respectarea reglementãrilor în vigoare si la respectarea angajamentelor asumate de CNPR”.