Nouã amânare în procesul lui Vasile Mihalachi
AMÂNARE Procesul în care Vasile Mihalachi, vicepresedintele CJ Vaslui, Liviu Butnaru, director al ARR si alte douã persoane, Dãnut Ropotã si Vasile Vieriu, au fost trimisi în judecatã de procurorii DNA s-a soldat cu o nouã amânare, pentru ca cei de la Consiliul Judetean sã-si angajeze apãrãtor. Comisia paritarã de acordare a licentelor de transport, din care fãceau parte cei trimisi în judecatã, a functionat fãrã vreun Regulament de organizare si functionare la acel moment. La sfârsitul sedintei de judecatã, fostul presedinte al Consiliului Judetean a avut un schimb de replici cu doi dintre transportatorii care s-au constituit parte civilã.
Finalizat la mijlocul lunii octombrie de cãtre procurorii DNA, dosarul în care fostul presedinte al Consiliului Judetean Vasile Mihalachi si Liviu Butnaru, directorul ARR, alãturi de alte douã persoane, sunt învinuiti de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, a primit o nouã amânare. Motivul acestei amânãri, de aproape o lunã de zile, îl constituie faptul cã a fost inclus si Consiliul Judetean Vaslui ca parte responsabilã civilmente, iar institutia nu are juristi care s-o apere! La dosar a fost depusã o cerere din partea CJ în care se anuntã faptul cã la sedinta de sãptãmâna viitoare se va pune spre aprobare un proiect de hotãrâre pentru angajarea de avocati care sã reprezinte institutia în acest caz penal, avocati care, ulterior, vor avea nevoie de timp pentru studierea dosarului. Dat fiind acest fapt, judecãtoarea de sedintã a decis amânarea sedintei de judecatã pentru data de 14 februarie, ora 10.30, chiar dacã unul dintre avocatii inculpatilor s-a opus unui termen atât de îndepãrtat, motivând cã a fost o persoanã mandatatã de cãtre CJ care sã studieze dosarul, si ar fi fost bine, dat fiind faptul cã procesul a început de ceva timp, dacã se fãceau ceva pasi înainte. În plus, la dosar, apãrãtorii inculpatilor au depus cereri prin care invocã neregularitãti în actul de sesizare penalã întocmit de procurori si de necompetentã a DNA cu privire la urmãrirea penalã în aceastã cauzã. Aceste cereri urmeazã a fi discutate la sedinta viitoare, cea din 14 februarie, atunci când va fi citat si Dumitru Buzatu, în calitate de actual presedinte al CJ. Judecãtoarea de sedintã a fãcut observatia cã, desi a cerut la termenul anterior depunerea la dosar a Regulamentului de organzare si functionare a Comisiei Paritare de acordare a licentelor de transport persoane, organizatã la nivelul CJ Vaslui, acest act nu a fost depus pentru cã nu existã, comisia care a acordat licentele contestate de unii transportatori si care fac obiectul acestui dosar instrumentat de DNA functionând practic ilegal, iar membrii comisiei nefiind numiti sau alesi de cãtre consilierii judeteni, ci de presedintele, pe atunci, al CJ, Vasile Mihalachi, inculpat si el în dosar!
Coruptie sau abuz?
Conform rechizitoriului, „În 2008, inculpatii Butnaru, Mihalachi, Vieriu si Ropotã, în calitate de membri ai Comisiei Paritare Vaslui pentru atribuirea traseelor de transport public judetean de persoane, prin încãlcarea atributiilor de serviciu si a legislatiei în vigoare, au determinat înlãturarea unor societãti comerciale- operatori de transport public rutier- de la atribuirea unor trasee de transport, firme care fie au câstigat licitatiile în mod legal, fie au fost împiedicate sã participe la alte licitatii. În aceastã modalitate, au fost lezate interesele legale ale operatorilor de transport public care au încercat în mod onest sã dobândeascã dreptul de a desfãsura serviciul de transport public pe raza judetului Vaslui. Pe de altã parte, a fost creat un avantaj patrimonial injust pentru operatorii favorizati în sumã totalã de 2.659.845 lei, reprezentând sumele obtinute din operarea traseelor atribuite nelegal. Societãtile comerciale ale cãror interese patrimoniale au fost afectate s-au constituit pãrti civile în procesul penal cu suma totalã de 140.000 euro”. Unul dintre cei care au beneficiat în mod direct de acordarea preferentialã a licentelor de transport este democrat-liberalul Cãtãlin Dogaru, consilier local la Husi, firma sa de familie, condusã de tatãl sãu, primind o parte din licentele de transport din judet.
Mihalachi se considerã nevinovat
Principalul acuzat în acest dosar de coruptie, instrumentat de DNA, fostul presedinte, actual vicepresedinte al CJ Vaslui, se considerã nevinovat: „Nu am fãcut altceva decât sã respect legea! Dacã transportatorii din Iasi nu sunt multumiti, de ce au mai licitat la Vaslui? Si de ce Iasiul nu a organizat licitatia odatã cu noi, asa cum erau instructiunile? Eu consider cã mi-am fãcut doar datoria si nu am avantajat pe nimeni la licitatii!”. Ulterior, dupã sedinta de judecatã, pe holul Judecãtoriei Vaslui, Vasile Mihalachi i-a întrebat pe doi dintre transportatorii care s-au constituit parte civilã în acest dosar: „Spuneti acum, de fatã cu toatã presa, v-am gresit eu cu ceva?”. Dacã unul dintre transportatori a negat acest lucru, celãlalt, Stefan Gafton, i-a rãspuns fostului presedinte al CJ destul de vehement: „Numai în genunchi nu m-am pus în fata dumneavoastrã, sã-mi dati si mie o rutã mãcar, sã am cu ce-mi duce zilele! Mi-ati luat pâinea de la gurã, si doi ani am suferit, pânã am prins si eu un traseu, si chiar si atunci mi-ati fãcut probleme. Mi-ati luat pâinea de la gurã sã le faceti altora pe plac!”, la care Vasile Mihalachi i-a rãspuns „Sã-mi dea Dumnezeu rãul pe care vi l-am fãcut eu vouã! V-am chemat de-atâtea ori la mine în birou si v-am atentionat sã vã luati autobuze bune, cã altfel nu am cum sã vã ajut, doar nu poti pune sã concureze o cãrutã cu un avion. Eu am respectat legea, voi nu erati în regulã, cum era sã vã dau vouã trasee?”.