15 IANUARIE… Astãzi se sãrbãtoreste ziua Mihai Eminescu, zi care a devenit Ziua Culturii Nationale, împlinindu-se 165 de ani de la nasterea celui mai mare poet român. Pe lângã prestigioasa activitate de poet si narator, o laturã mai putin cunoscutã a marelui scriitor este cea de revizor scolar, calitate în care a vizitat scolile vasluiene, redactând rapoarte cãtre ministrul Învãtãmântului, marele cãrturar Titu Maiorescu. Mai mult decât atât, prima referire la scoala Muntenii de Jos a fost fãcutã chiar de revizorul Mihai Eminescu.
prof. Brunchi Romicã
Între învãtãmântul din comuna Muntenii de Jos si marele poet national Mihai Eminescu este o strânsã legãturã, dat fiind cã prima referire despre scoala din Muntenii de Jos, care se afla în actualul sat Munteni Râpã, o gãsim în consemnãrile fãcute de poet, în perioada când a ocupat postul de revizor scolar al judetelor Iasi si Vaslui. Numit pe aceastã functie de Titu Maiorescu, la 1 iunie 1875, poetul avea sã înceapã o muncã grea, în conditiile de atunci. Proaspãtul revizor vedea învãtãmântul ca pe un domeniu fundamental al educatiei neamului, de care depinde progresul acestuia, iesirea din ignorantã. De la început se dovedeste animat de patriotism, de spirit de rãspundere, trãieste intens experienta contactului cu realitatea satelor, ceea ce si-a si dorit. A strãbãtut pe jos sau cu trãsura satele celor douã judete, inspectând, instalând dascãli, fãcând rapoarte, discutând si lãmurind oamenii despre necesitatea scolii. Redãm unul din rapoartele întocmite în urma inspectiilor fãcute în judetul Vaslui:
“No.210 Raport provizoriu despre inspectiile fãcute în judetul Vaslui, în interesul formãrii unui tablou exact pentru reorganizarea scoalelor.
Domnule ministru,
În vedere cã tabloul pentru reorganizarea scoalelor rurale din judetul Vaslui, format de dnul prefect si de dnul deputat Bastaki, îndeplineste numai în mod formal intentiile ordinului dvoastre fiindcã aceastã chestiune mi-a pãrut mai împortantã decât asistenta mea la conferintele învãtãtoresti, l-am rugat pe dnul G.Hrisoscoleu, directorul scoalei primare din Vaslui, ca sã mã înlocuiascã de la 10-28 august, iar in vremea aceasta am inspectat aproape tot judetul. Vã refer deocamdatã cã am vizitat urmãtoarele cotune:
(urmeazã lista celor 54 de sate vizitate, printre care si Muntenii de Jos care apartineau atunci de comuna Mânjesti). În urma cercetãrilor fãcute la fata locului, am avut ocazia de a afla toate piedecele cite se pun învãtãmântului primar, iar experientele adunate le voi utilize într-un tablou definitiv si dupã putintã exact, care va cuprinde tot materialul trebuincios. Când voi avea onoarea a-l supune cunostintei dvoastre, el va putea servi de bazã la reorganizarea scoalelor din acest judet.
Revizor scolar: M. Eminescu”
Altã inspectie
Peste câteva zile, la 5 septembrie 1875, Mihai Eminescu trimite un nou raport ministrului învãtãmântului, prin care propune o reorganizare a scolilor din mediul rural din judetul Vaslui:
“No.212 Cu tabloul pentru reorganizarea scoalelor rurale din judetul Vaslui si alte 10 anexe.
Prin adresa mea No. 210 v-am înstiintat despre revizia întreprinsã în interesul reorganizãrii scoalelor din judetul Vaslui, iarã acuma vã prezint ca rezultat al acestei revizii tabloul alãturat împreuna cu 10 anexe. Impresia general care mi-au facut-o scoalele rurale din acest judet au fost rea. Pretutindene frecventã micã si incuria administrativã mare, pretutindene sãrãcia muncitorului agricol, mortalitatea adesea înspãimântãtoare, greutãtile publice si angajamentele de muncã nãscute din aceste greutãti aproape insuportabile. Atât mediul social cât si administratia face ca scoala sã fie aproape un lucru de prisos. Nu cutez încã a mã pronunta asupra cauzelor acestei stãri de lucruri, însã cred de pe acuma cã ea nu se poate schimba decât prin alt sistem de dãri si prin o organizare mai liberã a muncii. Schimbãrile, pe care le-am gãsit de cuviintã, sunt însemnate în tabloul cu rosu, iar anexele la tablou caracterizeazã mai deaproape împrejurãrile locale. Supuindu-le toate acestea cunostintei d-voastre, rog ca solutiunea acestei chestiuni sã mi-o comunice cât mai curând, de vreme ce scoalele primare rurale s-au deschis deja.
Revizor scolar: Mihai Eminescu
Anexa B
Comuna Mânjesti are o scoalã de gr. I, în cotuna Muntenii de Jos; în aceasta se aflã cam 60 de contribuabili. Cotuna aceasta a fost bântuitã de vãrsatul negru si de anghinã, încât au rãmas numai trei copii, cari dupã lege ar putea fi obligati sa frecventeze scoala. La aceastã scoalã vin aproape regulat 15 copii din Mânjesti (departe 1/2 orã) si numai 8 din loc si din cotune apropiate. În decursul a sapte ani de zile (de când existã scoala) au iesit, stiind carte, un singur bãiet, care ca rezultat unic costã pe stat si comunã dupã calcule exacte suma 7737 l. n. Cotuna Mânjesti, resedinta comunei, sat rãzãsesc cu vecinitate însemnate, e foarte propriu pentru o scoala de gr. I. Localul închiriet pentru scoala ce se va înfiinta, este suficient deocamdatã, vin(e) însã la loc rãu, cam prea la capãtul cotunei. Mobila lipseste (existã numai o masã, o tabelã, o bancã) (…) Starea economicã a populatiunii noastre rurale e supt orice criticã si cauzele sunt: dãrile peste mãsurã grele aruncate atât de comunã cât si de stat asupra acestor nefericite populatii. Pentru a plãti aceste contributii, oamenii îsi vând munca lor s-a copiilor pe ani întregi, devenind astfel mult mai rãu decât dac-ar fi rãmas iobagi. Cu sãrãcia creste mortalitatea copiilor, asa încât în aceastã cotuna de 70 de contribuabili ( Muntenii de Jos, jud. Vaslui) sunt numai trei copii, care ar putea fi obligati dupã lege ca sã viziteze scoala. Vãrsatul negru, contra cãruia existã mijloc, neaplicat însã în constiintã si anghina diftericã, al cãrei contagiune nu este pus la nici o pazã administrativã, au pustiit acest sat… Astfel de ex. vadra de vin costa 1 l.n., cu toate acestea proprietarul unei vii plãteste antreprenorului comunal 35 de bani de drept, în fapt 50 bani pentru fiecare vadrã. Astfel, jumãtate din productia brutto a acestui ram de culturã îl lua comuna, respectiv întreprinzãtorului. Si astfel este cu toatã productia… Desi nu este de datoria mea în sens strict ca sã descriu aceste stãri de lucruri, totusi a trebuit sã mã opresc la ele pentru a dovedi, cã cheltuielile pe care le face statul cu scoalele rurale sunt departe de a cumpãni foloasele minime aduse de acestea si cã în acest mijloc social obligativitatea învãtãmântului primar e curatã iluzie. Avertismentele rãmân hârtii, amendele o fictiune, frecventarea scoalelor peste putintã. Dacã însã copii constrânsi de dorobanti ar veni la scoalã, ei vin desculti, cu capul gol si astfel îmbrãcati, încât frecventarea regulatã a scoalei i-ar costa viata. De aceea în acest judet scoalele sunt mai frecventate numai acolo, unde a rãmas o urmã de neatârnare economicã, anume în satele rãzãsesti. Si în scoala aceasta cei mai multi elevi sunt din cotuna Mãnjesti-Rãzesi, care cu cotunele învecinate formeazã un tot de 500 contribuabili. Prin urmare cauza relei frecventãri nu este aversiunea poporului nostru contra scoalei, ci sãrãcia. Toti oamenii cu oarecare neatârnare economicã îsi trimit copii la scoalã cât de departe fie.”
Nu de putine ori, în calitate de revizor scolar, Mihai Eminescu semnaleazã lipsa de preocupare pentru scoalã a administratiei locale. Multi primari aprobau solicitãrile si propunerile revizorului, dar nu miscau nimic, atitudine tipicã plaiurilor noastre prea mioritice. Eminescu a fost de-a dreptul revoltat de ceea ce întâlneste în multe comune: minciunã, dezinteres, incompetentã, imposturã, formalismul combãtut cu atâta vehementã de Titu Maiorescu. Frecventa slabã este cauzatã si de „netrebnicia administratiilor comunale, care, în multe locuri, privesc scoala ca pe un lucru de prisos”. Cu durere, poetul arãta, în rapoartele sale, cã obligativitatea învãtãmântului primar prevãzutã în legile lui Cuza este „o curatã iluzie”, iar analizele sale erau de o uimitoare profunzime, evidentiind multe tare, dintre care unele se regãsesc si astãzi. Cine parcurge aceste documente trãieste dureros de actual starea învãtãmântului românesc.
