Miercurea Mare – ziua ȋn care pǎcǎtoasa se ridicǎ din pǎcate, iar apostolul se afundǎ ȋn adȃncul Iadului

Pr. Andrei ZAGAN

Sǎptǎmȃna Patimilor care precede slǎvita zi a Ȋnvierii Domnului Hristos este, ȋn totalitatea ei, plinǎ de realitǎți istorico-religioase și de semnificații duhovnicești.

Astfel, Luni, a doua zi dupǎ ce Domnul Hristos a intrat ȋn Ierusalim, slujbele bisericești, precum și slujba Deniei care s-a sǎvȃrșit Duminicǎ searǎ (ȋn rȃnduiala Bisericii noastre ziua liturgicǎ ȋncepe ȋn seara zilei precedente, adicǎ ȋn jurul orelor 16.00-17.00), ni se vorbește despre minunea smochinului uscat de cǎtre Mȃntuitorul, precum și despre Iosif (fiul patriarhului Iacov) care, prin faptul cǎ a fost vȃndut de frații sǎi pentru treizeci de arginți și cǎ a fost ȋnchis ȋntr-o groapǎ ȋntuneacoasǎ asemenea unui mormȃnt, este considerat o preȋnchipuire a lui Mesia.

Ȋn ziua de Marți se face pomenire despre cele zece fecioare din pilda Evangheliei dupǎ Matei, capitolul 25, pentru ca și noi sǎ veghem necontenit, asemenea fecioarelor ȋnțelepte, și sǎ fim mereu pregǎtiți pentru a-L ȋntȃmpina pe Domnul Hristos.

Ziua de Miercuri din Sǎptǎmȃna Patimilor ne pune ȋn balanțǎ douǎ personaje: o femeie pǎcǎtoasǎ, care L-a uns pe Mȃntuitorul cu mir de mare preț, și pe Iuda, cel care se numǎra ȋntre cei 12 Apostoli.

Ce s-a ȋntȃmplat ȋn Miercurea Patimilor?

Evangheliștii Matei, Marcu și Luca ne spun cǎ, ȋn aceastǎ zi, Mȃntuitorul se afla ȋn casa lui Simon Leprosul cȃnd, o femeie pǎcǎtoasǎ, avȃnd un vas cu mir de mare preț, s-a apropiat de El și l-a turnat pe capul Lui pe cȃnd ședea la masǎ. Atunci, unii dintre ucenici s-au tulburat, ȋnsǎ Domnul le-a zis cǎ aceastǎ ungere s-a fǎcut spre ȋngroparea Sa, știut fiind faptul cǎ la iudei trupul decedatului era ȋnfǎșurat ȋntr-un giulgiu și uns cu miruri. Tot Mȃntuitorul mai spune cǎ despre fapta acestei femei se va vorbi ȋn toate locurile și timpurile ȋn care se va propovǎdui Evanghelia. Prin urmare, ungerea fǎcutǎ de femeia pǎcǎtoasǎ avea sǎ ȋi aducǎ acesteia spǎlarea pǎcatelor ei și așezarea ei la loc de cinste.

Pe de altǎ parte, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece Apostoli, ȋndatǎ dupǎ aceasta, merge la arhiereii iudei și ȋl vinde pe Ȋnvǎțǎtorul sǎu pentru treizeci de arginți. Acesta este momentul ȋn care cu adevǎrat ȋncep Patimile Domnului. Dacǎ pȃnǎ acum arhiereii se gȃndeau cum sǎ facǎ sǎ ȋl prindǎ ȋn cuvȃnt pe Hristos, sǎ ȋl denigreze sau chiar sǎ ȋl aresteze, momentul ȋn care Iuda merge la ei pentru a se ȋnvoi cu treizeci de arginți este momentul ȋn care ei se hotǎrǎsc și ȋși pecetluiesc gȃndul de a-L aresta pe Iisus și a-L omorȋ.

De ce aveau arhiereii nevoie de ȋnvoiala cu Iuda?

Pentru cǎ Iisus mai mereu era ȋnsoțit de mulți oameni care voiau sǎ ȋi asculte ȋnvǎțǎturile, sǎ ȋi vadǎ minunile, iar o arestare de fațǎ cu poporul ar fi putut crea o mare tulburare. Era nevoie de un moment ȋn care Iisus sǎ fie singur sau ȋnsoțit de cȃt mai puțini oameni, pentru a nu se crea tulburare. De aceea, arhiereii aveau nevoie de cineva din preajma Domnului, pentru a-i anunța cȃnd Acesta este aproape singur.

De ce L-a vȃndut Iuda pe treizeci de arginți?

Din cauza lǎcomiei, a invidiei și a lipsei sale de cǎințǎ, prin care diavolul a pus stǎpȃnire pe tot sufletul lui. De mai multe ori, Domnul i-a dat posibilitatea de a-și recunoaște greșeala și de a-și cere iertare, atunci cȃnd El le vorbea ucenicilor de faptul cǎ unul dintre ei Ȋl va vinde. Ȋnsǎ Iuda a preferat sǎ rǎmȃnǎ prizonier pǎcatului spre a-și duce gȃndul trǎdǎrii pȃnǎ la capǎt.

Miercuri, zi de post pentru tot anul bisericesc…

Pentru fapta aceasta josnicǎ a lui Iuda și a poporului iudeu, Biserica a rȃnduit ca ziua de miercuri din tot anul sǎ fie zi de post și de aducere aminte a josniciei și trǎdǎrii sǎvȃrșite de Iuda, dar și zi a pocǎinței noastre prin puterea postului și a rugǎciunii.

Pocǎința este cea care a fǎcut-o pe pǎcǎtoasǎ ca din starea cea mai de jos, a desfrȃnǎrii, sǎ fie ridicatǎ la starea de mironosițǎ. Lipsa pocǎinței a fǎcut ca Iuda, cel care se afla ȋn demnitatea de apostol al Domnului, sǎ cadǎ ȋn adȃncul Iadului prin trǎdarea sa care l-a dus, ȋn final, la spȃnzurǎtoare. Tabloul acesta ne ȋnfricoșeazǎ pe fiecare dintre noi atunci cȃnd ne gȃndim la pǎcatele noastre, dar, totodatǎ, ne dǎ și nǎdejde vǎzȃnd cȃt de mare este puterea cǎinței și cȃt de mult poate ierta Domnul fiecǎruia dintre noi.