MOTIVAȚI… Elevii Școlii ‘Mihail Sadoveanu’ din Huși continuă să acționeze cu spirit civic în urbea lor, iar cea mai recentă activitate, realizată sub coordonarea celor care îi învață să devină cetățeni responsabili și să iubească mediul înconjurător, curat și sănătos, s-a desfășurat în cartierul Dric 3. Micii ecologiști au strâns deșeuri, au împărțit pliante cetățenilor și speră ca activitatea lor să îi inspire și pe alți hușeni, pentru a le urma exemplu.
«Elevii Școlii ‘Mihail Sadoveanu’ din municipiul Huși au marcat Ziua Mondială a Mediului prin participarea la o acțiune de ecologizare, în zona Dric 3, organizată de Asociația ‘Luna Albastră’, reprezentată de domnul Nicușor Dărăbană și doamna Mihaela Todeilă, în parteneriat cu Școala Gimnazială ‘Mihail Sadoveanu’, reprezentată de doamna Cristina Ciupilan, profesor coordonator al Programului Mondial “Eco Școala ”,la nivelul unității. La activitate au participat eco-șefii claselor a VI-a și a VII-a, care s-au dovedit a fi cetățeni responsabili. Deșeurile strânse, atent selectate, au fost ridicate de firma de salubrizare. Totodată, copiii au împărțit locuitorilor cartierului Dric pliante informative, care conțineau curiozități și informații despre modul corect de reciclare .La sfârșitul activității, elevii au fost răsplătiți cu un prânz și cu alte surprize. Menționez că am avut o colaborare foarte frumoasă cu reprezentanții Asociației ‘Luna Albastră, cărora le mulțumim. A fost o atmosferă destinsă, dar mulțumirea cea mai mare este că ne-am atins scopul nostru comun: dobândirea unui comportament ecologic și a responsabilității elevilor față de mediul încojurător. Am dovedit încă o dată că suntem ‘împreună pentru natură! Și nouă ne pasă’, acesta fiind și codul eco al școlii noastre », a precizat profesoara Cristina Ciupilan.