Opt elevi din Bârlad si din comuna Costesti, membri ai Asociatiei Astronomice „Sirius” (AAS) si ai Mini AAS din localitate, au obtinut premii nationale importante în cadrul Concursului National „Eu si Universul”, organizat la Tulcea în perioada 1 – 15 mai.
Lucrãrile cu care au participat la Expozitia Nationalã de Artã Plasticã si Fotografie Astronomicã „Eu si Universul” au fost expuse în foaierul Palatului Copiilor Tulcea, în perioada 16 – 22 mai. Sectiunile pentru care au participat cei opt elevi bârlãdeni si prescolarii din comuna Costesti au fost artã plasticã, fotografie si graficã pe computer. La categoria de vârstã Preprimar – A0, premiul I a fost obtinut de Flavian Ilie, Adam Et Tahir a luat premiul II si Robert Daniel Munteanu – premiul III. Toti provin de la Grãdinita nr. 10 Bârlad si au fost îndrumati de educatorul Diana Scîntei. La categoria de vârstã Primar – A1, Sebastian Moraru si Roxana – Andra Buruianã au luat premiul al III – lea, iar Robert Cosmin Socola o mentiune. Cei trei micuti astronomi învatã la Scoala Pârvesti, comuna Costesti, si au fost coordonati de învãtãtoarea Maria Giuscã. La categoria de vârstã – Liceu – F2, Maria Nechifor si Mihai Chiritã, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” – Bârlad, au obtinut premiul al III – lea. Temele concursului au fost: fenomen astronomic, fenomene atmosferice, fotografie peisagisticã dar cu subiect astronomic (Soare, Lunã, etc.), graficã pe calculator cu subiect cosmic, trucaje astronomice -prelucrare pe calculator. „Pot spune cã fotografiile si desenele celor opt participanti ai nostri exprimã pasiunea de a comunica emotiile produse de un subiect cu rezonantã cosmicã. La fiecare editie a concursului, membrii AAS s-au remarcat prin talent si interes deosebit pentru lumea înconjurãtoare”, a precizat profesorul Ioan Adam, presedintele Asociatiei Astronomice „Sirius” UNESCO din Bârlad. De mentionat cã aceastã expozitie – concurs a fãcut parte din cadrul Proiectului national de astronomie „Sub cerul astral al Deltei”, aflat la a V-a editie.