GREOI… Chin mare cu sediul Primăriei Huși! Când scriptele dădeau că în toamna aceasta, sediul Primăriei Huși va fi numai bun de tăiat panglica inaugurală, modernizat și reabilitat termic după ultimele exigențe, iată că hușenii află că din proiect abia a fost finalizat un procent de… 24%. Și mai trebuie bani, căci noile prețuri aproape că au dublat valoarea investiției.
Consilierii locali ai municipiului Huși au fost nevoiți să reactualizeze indicatorii tehnico-economici ai proiectului privind reabilizarea termică și modernizarea sediului Primăriei, iar suma nu e deloc de neglijat. Dar poate că banii în sine au fost prima uimire, dat fiind că la cum se prezintă prețurile în prezent, actulizările au început să devină o normalitate, ci… procentul de realizare al proiectului a fost unul neașteptat. Mai exact, în ciuda căznelilor care durează de vreo 3 ani de zile, la ora actuală, după sumele actualizate, procentul de realizare a proiectului este de numai… 24%. Mai mult decât atât, firma executantă, care, după stadiul lucrărilor, mai mult s-a învârtit pe lângă Primărie, decât să facă treabă, s-a declarat și în faliment, iar Primăria are de făcut acum altă licitație. „Până acum s-au făcut lucrări de 1.570.824 lei, care înseamnă un procent de 32% din valoarea contractată, însă după valorile actualizate, înseamnă un procent de 24%. (…) Bugetul, prima dată, când a fost 900.000, s-a aprobat în baza documentației de avizare mijloc de intervenție. Unu, au fost supraestimate cheltuielile, pentru că nu erau bine definite cheltuielile eligibile și cele neeligibile subestimate. După aceea, când a venit proiectul tehnic în 2020, s-a dat o hotărâre CL și s-a actualizat și de la 900.000 s-a ajuns la 1.760.000 lei, pentru că la proiectul tehnic se cunoșteau foarte bine care cheltuieli sunt eligibile și care nu sunt eligibile (…) Iar actualizarea a făcut-o proiectantul acum, ca și atunci, în 2020… Din cauza prețurilor”, a explicat aleșilor un funcționar al Primăriei Huși. „La ora actuală, pe licitații să știți că avem mari probleme de-a mai veni cineva”, a intervenit primarul Ioan Ciupilan.
În 3 ani nu s-a reușit prea mult din lucrarea care trebuia să fie gata la finele verii lui 2022
„S-a făcut numai 24%, au rămas în special instalațiile termice, au rămas instalațiile electrice, clădirea care ne-a impus-o ISU exact ca la cinematograf, același lucru avem și nu mai știu…”, a spus primarul, completat apoi de funcționarul Primăriei „…lucrările azi ISU, adică tot sistemul cu detectori, cu tot, cu centrală de semnalizare”. Consiliera Cătălina Popa a vrut să știe cum se va merge mai departe cu realizarea proiectului. „Trebuie să scoatem la licitație, să vedem cât de repede găsim… Uitați-vă și la alte primării care sunt în aceeași situație. Peste tot renunță. Se declară în insolvență, renunță, n-ai niciun cadrul să.. Acesta de la noi deja e în faliment. Mă gândesc cu groază, dacă nu se reglementează energia electrică, gazele și toate acestea, cam ce prețuri vom avea la materiale”, a spus primarul Ioan Ciupilan.
Doar ați ales firma unui mare țepar colonel – constructor. Tocmai a câștigat licitația pentru renovarea consiliului județean.
Tot 10% a fost “comisionul”? 😁