spot_img
spot_img
3.5 C
Vaslui
25-dec.-2024

Mesajul președintelui celei mai mari asociații a pensionarilor din județ (25.000 de membri), Mihai Nicolaie

- Advertisement -

MESAJ… Ca în fiecare an, președintele celei mai mari asociația ale pensionarilor din județ, Casa de Ajutor Reciproc al Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad, transmite celor 25.000 membri, colaboratorilor și bârlădenilor un mesaj emoționant de Crăciun. Anul acesta, Mihai Nicolaie a ținut să arate coeziunea care s-a format între membrii din cele 28 de filiale și între angajații CARP „Elena Cuza”.

Iată mesajul acestuia:

„Dragi colegi, membri, colaboratori, simpatizanți și prieteni, 

Cu ocazia Nașterii Domnului vă urez tuturor bucurie în inimi, pace și liniște în casele dumneavoastră, prosperitate și nădejde tare în Dumnezeu! Hristos s-a născut ca și în inimile noastre să renască speranța, încrederea și gândul cel bun!  

Crăciunul este un timp al bucuriei, al reflecției și al recunoștinței, un moment care ne aduce împreună pentru a celebra nu doar sărbătorile de iarnă, dar și legăturile puternice care ne unesc, legături pe care le-am clădit cu multă trudă, abnegație și devotament! Pe măsură ce ne apropiem de finalul acestui an, este important să ne oprim un moment și să ne gândim la tot ceea ce am realizat împreună. Fiecare dintre dumneavoastră a contribuit la succesul nostru și a adus valoare tuturor demersurilor pe care le-am întreprins. Ne-am sprijinit unii pe alții în momentele bune, dar și în cele mai dificile, și acesta este duhul dragostei de semeni, care ne face puternici, vii, credincioși și încrezători în viitor. A contribui nu doar la fericirea noastră, dar și la a celor din jur – iată care a fost dezideratul nostru principal. și cu ajutorul Domnului Hristos, a cărui naștere urmează să sărbătorim, am reușit! 

Așadar, închei prin a vă dori un Crăciun fericit, plin de iubire, căldură sufletească și bucurii duhovnicești; să aveți parte de momente binecuvântate alături de cei dragi și să descoperiți bucuria Nașterii Domnului Hristos. La mulți ani, dragi colegi și prieteni! Să ne întâlnim în noul an cu zâmbete, cu entuziasm și cu dorința de a continua să construim împreună! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai Nicolaie,
Președintele Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” Bârlad

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. Avem nevoie si de mesaje de protest oficiale fata de nerespectarea legii pensiilor de catre guvernanti

    Avem nevoie si de mesaje de protest oficiale fata de nerespectarea prevederilor legii pensiilor de catre guvernanti

  2. Avem nevoie de mesaje de protest oficiale fata de nerespectarea legii pensiilor de catre guvernanti

    Avem nevoie si de mesaje de protest oficiale fata de nerespectarea prevederilor legii pensiilor de catre guvernanti

  3. Pensie speciala, combinatii cu banii pensionarilor, inconjurat de camarile, formate din fosti militieni, toate aceste nenorociri contra unui salariu urias in timp ce membrii asociatiei cotizeaza cu sume imense de bani la bunastarea parazitului suprem si a fomististilor din jurul lui.

    • BRAVO nene …..un ipochimen mizerabil cu tupeu de borfaș un escroc un TICĂLOS care ar fi trebuit să fie la bulău dacă am fi o țară normală ,ai dreptate si-a facut o echipă din foști milițieni si muierile lor .Acolo totul este sub controlul acestui scelerat zeci de camere video instalate știe tot ce mișcă își manipulează , șantajează angajații și pensionarii este patronul CAR-ului și cei care ajung acolo sunt sclavii lui ! Nu știu cum îl suportă si tolerează oamenii NEVINOVAȚI care au avut de suferit din cauza acestui imbecil ! Numai unul dintre ei care a fost băgat la pușcărie ca răzbunare….. fostul cumnat dr. PARFENE….doar ca exemplu și punct !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.