- Advertisement -
În anul Centenarului Unirii, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) „Elena Cuza” din Bârlad sărbătorește 177 de cupluri din municipiul Bârlad și de la cele 32 de sucursale, ce împlinesc 50 de ani de la căsătorie. Evenimentul este organizat de C.A.R.P. „Elena Cuza” Bârlad, Protopopiatul Bârlad, Primăriile și Consiliile Locale de pe raza de domiciliu a fiecărui cuplu. Președintele CARP Bârlad, magistrat pensionar Mihai Nicolaie transmite cuplurilor de aur, prin intermediul cotidianului nostru, următorul mesaj:
„Sărbătorirea Nunții de Aur este deja o tradiție în cadrul asociației noastre, iar organizarea acesteia vine să ducă mai departe o tradiție minunată, din care comunitatea, în întregul ei, va învăța, datorită exemplului oferit de dumneavoastră, cele 177 de cupluri, să aducă recunoștință și să învețe de la cei care au reușit să ajungă la vârsta de 50 de ani împreună într-o căsnicie. Dumneavoastră ați crezut în valorile adevărate ale neamului românesc, iar una dintre aceste valori este FAMILIA. Fiecare familie are motive suficiente să mulțumească lui Dumnezeu după 50 de ani de căsnicie. Mulțumim pentru viața ce ne-a dat-o, pentru sănătatea de care ne-am bucurat, pentru buna înțelegere, pentru copiii din căsnicie, pentru toate realizările ce le-am avut. Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute și să ne ocrotească în continuare pe cărările vieții. Trăim în recunoștință față de dumneavoastră, cei care ne-ați demonstrat că se poate. Știm cu toții că împreună este greu, dar este frumos! Într-o lume zbuciumată de nevoi, modelele de viață au devenit o floare rară, iar lecțiile de caracter și trăinicie trebuie respectate și transformate în repere ale comunității locale. O astfel de lecție, poate cea mai grea dintre încercările pe care ni le pune în față viața, este CăSNICIA, o instituție tot mai amenințată de instabilitatea timpurilor noastre. Deși noi astăzi suntem mai stresați, plini de probleme, totuși trebuie să ne gândim că dumneavoastră ați trecut prin mult mai multe încercări și că, în realitate, dumneavoastră ați construit tot ce avem noi astăzi. Cu alte cuvinte, dumneavoastră vă datorăm prezentul. Dumneavoastră sunteți un exemplu din punct de vedere al educației formării familiale. Să sperăm că și în continuare generațiile care urmează vor veni să sărbătorească 50 de ani de căsătorie. Știm cu toții că întotdeauna ați fost și sunteți în continuare, generația de sacrificiu. Tocmai de aceea, încercăm să vă aducem o oază de bucurie în suflete. Este respectul asociației noastre de pensionari pentru tot ceea ce ați făcut pentru comunitățile dumneavoastră. Dumnezeu să vă binecuvânteze!”, spune Mihai Nicolaie, președintele CARP Bârlad.
- Advertisement -