spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Mesajul memorabil al husenilor, de ziua “Micii Uniri”

- Advertisement -

MÂNDRIE Fãrã nicio îndoialã, unul dintre cele mai emotionante, dar si memorabile mesaje, care au fost transmise ieri, de Ziua Micii Uniri, a rãsunat la Husi, urbea natalã a Domnitorului Cuza. Profesorul de istorie Costin Clit a tinut un discurs de exceptie, punând în antitezã ceea ce oamenii politici reprezentau în 1859 si ceea ce sunt acum. A citat un fragment dintr-o scrisoare a mamei lui Cuza cãtre fiului sãu, de ale cãrei fapte era mândrã, punctând cu finã ironie: “Dupã 1989, n-am vãzut nicio scrisoare a mamei vreunui politician sã zicã “Bravo fiule, cã ai tãiat pensii, ai tãiat salariile”! A recitat apoi o emotionantã poezie a lui Grigore Vieru, “Mamã, tu esti…”, lansând un mesaj de solidaritate cu Basarabia, aflatã acum în vremuri de restriste.

“Onorat auditoriu, visul secular al românilor si proiectul pasoptist, al celor care au luptat la 1848, a fost pus partial în practicã de Alexandru Ioan Cuza, devenit omul potrivit la locul potrivit, pe 24 ianuarie 1859, când s-a realizat unirea Moldovei cu Tara Româneascã. Drumul lung al reformelor a fost initiat de Alexandru Ioan Cuza. Nu exista domeniu în care sã nu se fi implicat, de la organizarea administrativã, comunalã, judecãtoreascã, la legea ruralã, la legea secularizãrii averilor mãnãstiresti, legea organizãrii armatei si a instructiunii publice, Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a initiat si a pus bazele începutului modernizãrii României, proces desãvârsit de Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. La 1862 se realiza Unirea deplinã, s-a întrunit primul Guvern unic, condus de Barbu Catargiu, s-a întrunit primul Parlament, unic – Adunare i se spunea în documente. Si s-a mutat capitala la Bucuresti. Recent, cercetând Monitorul Oficial din 1862 am fost suprins sã regãsesc o scrisoare a mamei lui Alexandru Ioan Cuza, Soltana Cozadini, de origine greco-italianã, deci, iatã, nici mãcar nu era româncã, dar gândea mai mult ca un român de astãzi. Si as vrea sã citesc un fragment din scrisoare: “Am dorit a mai trãi numai ca sã vãd România unitã. Astãzi doresc ca Dumnezeu sã-mi mai lungeascã viata, numai ca sã mã bucur câtva timp de binefacerile acestei sfinte uniri. Te felicit pentru acest act mare. Eu sunt sãnãtoasã. Pot oare sã nu fiu bine, astãzi mai ales?!”. Dupã 1989, n-am vãzut nicio scrisoare a mamei vreunui politician sã zicã – bravo fiule, cã ai tãiat pensii, ai taiat salariile!”, a spus profesorul Clit, care a evidentiat contrastul justificat dintre dragostea poporului pentru conducãtorii de atunci si conducãtorii de azi. (…) “De asta l-a iubit poporul pe Cuza, pentru reformele sale. Astãzi, când auzi de reformã, te îngrozesti! Oare ce vor sã mai facã?! Mai scad salariul, ca sã mai creascã somajul? Iatã, pentru reforme Cuza a fost iubit, iar astãzi pentru reforme politicienii nu prea sunt iubiti”.

“Hai sã dãm mânã cu mânã/Basarabie românã”

“Ar mai trebuie sã mai sãrbãtorim un eveniment. Pe 24 ianuarie 1918, Republica Democraticã Moldoveneascã si-a proclamat independenta, si-a pregãtit astfel pasul pentru Unirea din 27 martie. Marele poet român Grigore Vieru de câte ori venea la Husi – l-am cunoscut si eu – vorbea de patrie si mamã. Astãzi am uitat de amândouã. A scris o poezie superbã, care se cheamã “Mama, tu esti…”. “Mamã, tu esti patria mea!/Crestetul tãu – vârful muntelui/Acoperit cu nea./Ochii tãi – mãri albastre/Palmele tale – arãturile noastre/Respiratia ta – nor din care curg ploi/Peste câmp si oras/Inelul din degetul tãu – cãtare prin care ochesc în vrãjmas./Basmaua – steag/Zvâcnind ca inima…/ Mamã, tu esti patria mea”. Vreau sã închei prin douã versuri: Hai sã dãm mânã cu mânã/Basarabie românã, care esti în pericol… Hai sã dãm mânã cu mânã, Bucovinã românã!”, si-a încheiat mesajul profesorul Costin Clit.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.