În 2016 trebuie să continuăm parcursul european, nu să-l denaturăm prin declaraţii pompoase, îndărătul cărora înfloresc afaceri obscure, străine interesului poporului. Este mesajul preşedintelui Nicole Timofti adresat moldovenilor în noaptea dintre ani.
„Am ajuns la finele unui an intens şi dificil, care a lăsat unora dintre noi un gust amar. (…) Dumneavoastră mi-aţi insuflat această încredere, prin acţiunile ferme prin care v-aţi cerut drepturile, atunci când elitele politice au dat semne de slăbiciune În calitate de preşedinte, am ascultat şi am auzit murmurul poporului, iar apoi şi strigătele de revoltă”, a declarat preşedintele Timofti.
„Trebuie ca şi toată clasa politică să aplece urechea la vrerea Dumneavoastră, pentru ca să intrăm în normalitate, să trecem la o democraţie autentică, în care poporul este suveran, iar voinţa sa, sfântă. Dacă vom trata lucrurile cu seriozitate şi responsabilitate, vom reuşi să avem şi stabilitate, şi un guvern cu puteri depline”, a mai spus şeful statului.
Vă prezentăm mesajul integral al preşedintelui Nicolae Timofti adresat cetăţenilor în noaptea de Revelion.
Stimaţi compatrioţi, În preajma Anului Nou, 2016, doresc să vă fiu alături şi să vă urez ca toate aşteptările să vi se împlinească.
Este în firea lucrurilor să ne legăm speranţele de un An Nou. Mai ales după ce am ajuns la finele unui an intens şi dificil, care a lăsat unora dintre noi un gust amar.
Îmi doresc ca dezamăgirile şi nereuşitele să fi rămas în trecut, noi urmând ca de acum înainte să strângem rândurile, să ne mobilizăm, ca să izbândim în realizarea sarcinilor naţionale şi personale pe care ni le-am propus.
Să continuăm parcursul european, nu să-l denaturăm prin declaraţii pompoase, îndărătul cărora înfloresc afaceri obscure, străine interesului poporului.
Anul 2015 ne-a demonstrat că entuziasmul firesc prin care am trecut odată cu realizările noastre pe plan european trebuie să se transforme în acţiuni concrete, de însănătoşire a climatului public, de eradicare a corupţiei, inclusiv a celei politice, de eliminare a derapajelor şi a lacunelor existente în societate.
Sunt optimist că este în puterile noastre să atingem aceste obiective. Dumneavoastră mi-aţi insuflat această încredere, prin acţiunile ferme prin care v-aţi cerut drepturile, atunci când elitele politice au dat semne de slăbiciune.
În calitate de preşedinte, am ascultat şi am auzit murmurul poporului, iar apoi şi strigătele de revoltă.
Trebuie ca şi toată clasa politică să aplece urechea la vrerea Dumneavoastră, pentru ca să intrăm în normalitate, să trecem la o democraţie autentică, în care poporul este suveran, iar voinţa sa, sfântă.
Dacă vom trata lucrurile cu seriozitate şi responsabilitate, vom reuşi să avem şi stabilitate, şi un guvern cu puteri depline.
Vă mulţumesc, dragi compatrioţi, că aţi muncit şi aţi sperat în acest an 2015. Vă asigur că eforturile nu vă sunt zadarnice.
Transmit un gând bun şi concetăţenilor noştri aflaţi în străinătate, departe de Patrie, şi tuturor celor cărora le este drag acest pământ.
La mulţi ani!