Astăzi, Fly Project lansează pe canalul oficial de YouTube al artistului, cea mai nouă piesă, EN VOGUE. Solistul trupei, Tudor Ionescu, împlinește astăzi 42 de ani, iar cu această ocazie, acesta a avut o surpriză pentru fanii lui.
Clipul piesei este realizat de regizorul Bogdan Daragiu și îi prezintă pe cei doi îndrăgostiți ca pe niște jucători de șah, având tabla în fața lor, încercând să facă mișcarea perfectă, cea care îi va face câștigători, care le va pune povestea în centrul atenției, făcând-o reală, adevărată și împlinită.
„Este o viziune cool și diferită față de ce mi-aș fi imaginat eu pe această piesa. Povestea e simplă și se rezumă la alegeri, la mișcările zilnice, care ne schimbă povestea, viața, ca pe o tablă de sah, e bine să ne gândim înainte de a face mișcarea și să încercăm mereu să anticipăm următoarea alegere a celuilalt jucător” a spus Tudor, Fly Project. „Nu m-am gândit să fac ceva special, am ales să îmi cânt noua piesă pentru prima datã fix de ziua mea, ca un cadou, un altfel de mesaj și o stare de bine pe care vreau să le transmit într-o perioadă dificilă, în care pandemia nu ne lasă să ne întâlnim face to face la concerte, să petrecem, să ne bucurăm. Dacă muzica mea place, dacă piesa asta ajunge peste tot, dacă bucură suflete, e cel mai frumos cadou pe care il pot avea” spune Tudor.
Citeşte întreaga ştire: Melodia lansată de Tudor Ionescu de la „Fly Project”, în ziua aniversării sale. „Nu m-am gândit să fac ceva special”