spot_img
spot_img
4.8 C
Vaslui
24-dec.-2024

Medvedev respinge posibilitatea de a candida împotriva lui Putin la preşedinţie

- Advertisement -

Dmitri Medvedev a declarat că ar vrea un al doilea mandat la preşedinţia Rusiei, dar a respins posibilitatea ca el şi premierul Vladimir Putin să candideze unul împotriva celuilalt la alegerile din 2012, relatează Financial Times, în ediţia electronică de duminică.

Medvedev a reiterat că el şi Putin vor decide împreună cine va candida. ” Cred că orice lider care ocupă un post ca cel de preşedinte trebuie pur şi simplu să vrea să candideze „, a declarat el într-un interviu pentru Financial Times.

Medvedev a respins speculaţiile potrivit cărora amândoi ar trebui să candideze la alegerile din 2012, afirmând că acest lucru „este greu de imaginat”. „Vladimir Putin şi cu mine – iar Vladimir Putin este colegul meu şi un vechi prieten – reprezentăm una şi aceeaşi forţă politică. Iar competiţia între noi ar putea fi în detrimentul sarcinilor şi scopurilor noastre”, a afirmat el.

Preşedintele rus a insistat că în pofida semnelor recente de dezacorduri, „a spune că există o prăpastie care se cască” între el şi premier „este absolut inadecvat”.

Problema privind cine va fi candidatul oficial la preşedinţie la alegegrile din martie 2012 a devenit un subiect central al politicii ruseşti.

Pe de altă parte, preşedintele rus a sugerat că, în cazul în care va câştiga un al doilea mandat, va introduce un sistem politic mai competitiv, esenţial pentru realizarea viziunii sale privind modernizarea Rusiei. „Competiţia politică este necesară pentru dezvoltarea economiei”, a declarat el.

Într-una dintre cele mai liberale declaraţii ale sale, Medvedev a declarat că unele dintre măsurile implementate de Putin, mentorul şi predecesorul său la preşedinţiei, ar trebui eliminate. El a sugerat că alegerea guvernatorilor, suprimată de Putin, ar putea fi restabilită.

MEDIAFAX.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.