spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
11-ian.-2025

Medvedev: atacul de la Moscova, „un act terorist bine planificat”

- Advertisement -

Teroriştii care au lovit, ieri, pe aeroportul Domodedovo îşi propuseseră să ucidă cât mai mulţi oameni, a declarat, în această dimineaţă, preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev.

„Având în vedere locul atentatului şi alte indicii directe, acesta a fost un act terorist bine planificat, cu scopul de a ucide cât mai mulţi oameni”, le-a spus jurnaliştilor ruşi liderul de la Kremlin. „Personalul medical încearcă să îi ajute pe toţi cei care au nevoie de îngrijiri. Numărul răniţilor este mare”, a adăugat Dmitri Medvedev, citat de RIA Novosti.

Treizeci şi cinci de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 180 au fost rănite într-un atentat terorist comis ieri într-un terminal al celui mai mare aeroport din capitala rusă, Domodedovo. Dintrei cei şase străini ale căror cadavre au fost identificate doi sunt germani şi unul este britanic. Ceilalţi trei sunt din Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan.

Surse din cadrul anchetei au indicat că autorii atacului ar fi islamişti din Caucazul de Nord. Trei persoane sunt date date în urmărire generală, suspectate că ar fi plănuit carnagiul de ieri de pe aeroportul moscovit. La faţa locului, poliţiştii au recuperat capul sinucigaşului care s-a aruncat în aer. Potrivit Russia Today, este vorba despre un bărbat cu înfăţişare arabă.

Un martor a povestit pentru postul de televiziune rus Vesti că atacatorul a strigat „Vă omor pe toţi!” înainte de a detona explozibilul.

Măsuri de securitate insuficiente

Parchetul din Moscova a confirmat că deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 16.30 (15.30, ora României) în urma detonării unor explozibili, intensitatea fiind similară cu explozia a până la zece kilograme de TNT.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Comitetului naţional antiterorist, măsurile de securitate precare au făcut posibil atentatul de la Moscova. Problema este una mai veche. În 2004, două avioane care decolaseră de pe Domodedovo au fost ţinta unor atentate cu bombă, 90 de persoane pierzându-şi atunci viaţa.

evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.