MEDALIATE… Canotoarele din județul Vaslui, Iuliana Buhuș (comuna Alexandru Vlahuță) și Ana Maria Matran (Crețești), s-au întors cu medalii de la regata internațională “Memorial Paolo d’Ajolo”, organizată de Federația Italiană de Canotaj.
Canotorii români au obținut 7 medalii, dintre care 3 de aur, 3 de argint și una de bronz la regata internațională “Memorial Paolo d’Ajolo”. Vasluiencele Iuliana Buhuș și Ana Maria Matran au făcut parte din barca feminină de 8 plus 1 care s-a clasat pe locul doi, cucerind medaliile de argint. Echipajul României de 8 plus 1 a fost alcătuit din Cristina Druga, Delia Gradinaciuc, Ana-Maria Matran, Isabela Boldea, Manuela Lungu, Geanina Juncanariu, Andreea Popa, Iuliana Buhuș și Victoria Petreanu. Anul trecut, barca de 8 plus 1, din care au făcut parte Iuliana Buhuș și Adriana Adam, a câștigat titlul mondial și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, care vor avea loc în această vară.