spot_img
8.5 C
Vaslui
01-oct.-2024
spot_img

Meci spectaculos în debutul noului sezon de Liga 5

- Advertisement -

MAI BUNI… Retrogradată din Liga 4, Sporting Juniorul Vaslui a pornit cu dreptul în sezonul 2024-2025 al Ligii 5, câștigând cu 7-3 derby-ul cu Ivacec Vaslui.

RĂSTURNĂRI DE SCOR… Le-a fost dor de fotbal. Runda inaugurală din campionatul Ligii 5 a fost una spectaculoasă, cu nu mai puțin de 33 de goluri marcate în cele 7 partide. Cele mai multe s-au înscris în duelul dintre Ivacec Vaslui și Sporting Vaslui, încheiat cu victoria oaspeților, scor 3-7 (3-4).

Ivacec și Sporting au oferit unul dintre cele mai frumoase meciuri ale ale începutului de sezon, cel puțin prin evoluția scorului. Ambele au trecut de la agonie la extaz și invers, iar la final s-a impus Sporting Juniorul Vaslui cu 7-3. „Galben-verzii” au deschis scorul, dar Ivacec a revenit imediat pe tabelă și a preluat conducerea, după golurile marcate de Tagarcea și Popa. Sporting și-a revenit din pumni și a întors scorul până la pauză, 4-3, pentru ca până la final să se impună la scor: 7-3!. Golurile au fost reușite de Tagarcea (2), Popa, pentru Ivacec, respectiv Baron (2), Miron (2), V. Cumpănă, P. Cumpănă și Enache, pentru Sporting. De remarcat și o premieră la echipa patronată de Cornel Cracea, în echipa de start regăsindu-se trei frați: Marinică, Petronel și Victor Cumpănă. Scorul etapei a fost realizat tot în Seria Vaslui, Phoenix Team Tanacu învingând cu 6-0 pe ACS Moara Domnească, la capătul unui meci în care băieții lui Dăriescu au ratat cât pentru două meciuri. Derby-ul comunei Muntenii de Jos, dintre Gloria Mânjești și Victoria Muntenii de Jos a fost adjudecat de Gloria, care s-a impus cu scorul de 3-1, golurile gazdelor fiind reușite de Niță, Cuciureanu și Petrecel. În Seria Bârlad – Huși, Olimpia Stănilești a bătut cu 3-0 la Găgești, iar Star Tătărăni a remizat, acasă, cu FC Crețești, la capătul unui meci în care un oficial al gazdelor a vrut să-l ia pe arbitru la bătaie!

Liga 5, Seria Vaslui, etapa 1:

  • Phoenix Tanacu – ACS Moara Domnească 6-0 (3-0)
  • Ivacec Vaslui – Sporting Juniorul Vaslui 3-7 (3-4)
  • Gloria Mânjești – Victoria Muntenii de Jos 3-1 (2-0)
  • Știința Delești – Avântul Dinamo Solești 3-2 (2-2)

Liga 5, Seria Bârlad – Huși, etapa 1:

  • Star Tătărăni – FC Crețești 1-1 (0-1)
  • Viitorul Găgești – Olimpia Stănilești 0-3 (0-2)
  • Viitorul Zorleni – FDR Tutova 1-2 (0-1)
  • Voința Perieni a stat.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.