
SPECTACULOS… Phoenix Team Tanacu a suferit prima înfrângere în campionatul Ligii 5, fiind învinsă pe teren propriu de Gloria Mânjești, scor 2-3 (2-0), la capătul unui meci frumos, cu răsturnăre de scor. Phoenix a condus cu 2-0 la pauză, după golurile reușite de Florin Budău și Alexandru Fotache, dar n-au reușit să păstreze avantajul.
Gloria a făcut o repriză secundă de vis, a înscris de trei ori și a produs surpriza campionatului. Oaspeții au punctat prin Răzvan Mogoș (2) și Mario Filibiu. În urma acestui rezultat, Tanacu a rămas cu 25 de puncte și a coborât pe locul doi în Seria Vaslui a Ligii 5. De partea cealaltă, băieții lui Ghiga au ajuns la borna 16 și se află pe locul 3, poziție care îi asigură în acest moment calificarea în play-off. Tot în Seria Vaslui, Știința Delești a câștigat la Zăpodeni, 4-2 cu Sporting Juniorul Vaslui, iar Victoria Muntenii de Jos a obținut o victorie “italiană”, 1-0 cu Avântul Dinamo Solești. Pe primul loc a urcat Știința Delești, cu 27 de puncte, în timp ce Victoria se situează pe poziția a cincea, cu 13 puncte. În Seria Bârlad – Huși, FC Crețești a realizat scorul etapei, 8-1 cu “lanterna roșie” Viitorul Zorleni, Olimpia a trecut și ea la scor de FDR Tutova, 7-1, iar Voința Perieni a învins, la limită, pe Viitorul Găgești, 2-1. În clasament, FC Crețești e prima în Seria Bârlad – Huși, cu 19 puncte, urmată de Olimpia Stănilești, 16 puncte, și Star Tătărăni, 14 puncte, formație care a stat în runda a 10-a.
Liga 5, Seria Vaslui, etapa a 10-a:
- Phoenix Tanacu – Gloria Mânjești 2-3 (2-0)
- Sporting Vaslui – Știința Delești 2-4 (1-3)
- Muntenii de Jos – Avântul Solești 1-0 (1-0)
- Ivacec Vaslui a stat.
Clasamentul Seriei Vaslui:
- Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
- 1 Știința Delești 10 9 0 1 30-15 27
- 2 Phoenix Tanacu 10 8 1 1 38-14 25
- 3 Gloria Mânjești 10 5 1 4 19-21 16
- 4 Ivacec Vaslui 10 5 0 5 24-29 15
- 5 Muntenii de Jos 10 4 1 5 26-22 13
- 6 Sporting Vaslui 10 4 1 5 23-24 13
- 7 Avântul Solești 10 2 2 6 21-18 8
- *ACS Moara Domnească a fost exclusă din campionat.
Liga 5, Seria Bârlad – Huși, etapa a 10-a:
- Voința Perieni – Viitorul Găgești 2-1 (0-0)
- FC Crețești – Viitorul Zorleni 8-1 (6-0)
- Olimpia Stănilești – FDR Tutova 7-1 (2-0)
- Star Tătărăni a stat.
Clasamentul Seriei Bârlad – Huși:
- Loc Echipă M V E Î Gm-Gp Puncte
- 1 FC Crețești 9 5 4 0 29-12 19
- 2 Olimpia Stănilești 9 4 4 1 23-8 16
- 3 Star Tătărăni 8 4 2 2 19-10 14
- 4 Voința Perieni 8 3 3 2 13-15 12
- 5 FDR Tutova 8 2 2 4 9-22 8
- 6 Viitorul Găgești 9 1 4 4 18-22 7
- 7 Viitorul Zorleni 9 1 1 7 12-34 4