Curtea de Apel Bucureşti a respins, marţi, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de fostul lider sindical Marius Petcu, arestat preventiv pe 31 martie, pentru 29 de zile, printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Procurorii DNA îl acuză pe fostul lider sindical de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
Potrivit procurorilor, în perioada anilor 2009 – 2010, Marius Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la omul de afaceri Petre Scrieciu, în baza unei înţelegeri anterioare, în mod repetat, sume de bani, reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui firmei acestuia un contract de execuţie de lucrări având ca obiect executarea obiectivului „Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov”, preţul negociat al contractului fiind de 9.234.570 de lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără TVA.
DNA mai preciza că, la data de 1 februarie 2011, în baza unei înţelegeri anterioare, Marius Petcu a primit, prin intermediul soţiei sale, un imobil tip vilă situat în Predeal, în valoare de circa 200.000 de euro.
Pe 24 martie, Marius Petcu a fost surprins în timp ce primea de la Petre Scrieciu suma de 40.000 de euro, reprezentând două tranşe din mită, aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011.
AGERPRES.ro