CU FUNDUL PE UN POST, CU MINTEA LA ALTUL… Ales, în anul 2020, în funcția de consilier județean, Marius Arcăleanu nu a lăsat impresia, cel puțin până în prezent, că îl atrage în vreun fel acest post. Foarte tăcut în ședințe, cu luări de cuvânt care pot fi numărate pe degetele de la o mână, liberalul pare absent total de la dezbaterile care vizează problemele județului, impresie lăsată mai ales după activitatea de la Consiliul Local Vaslui, acolo unde era vârful de lance al grupului PNL. Pe vremea când adversar politic îi era Vasile Pavăl, fostul director de la Casa de Asigurări de Sănătate nu rata niciun moment să muște din social-democrați, atitudine pe care votanții acestuia s-ar fi așteptat să o vadă și în prezent. Prin postările de pe rețelele de socializare, prin subiectele abordate în spațiul public, Arcăleanu pare ancorat încă în funcția de consilier local, iar dovadă sunt soluțiile propuse în ultimele luni la problemele cu care se confruntă municipiul Vaslui. Acesta a participat joi inclusiv la ședința de Consiliu Local, unde principalul subiect al discuțiilor a fost bugetul pe anul 2022.
A trecut aproape un an și jumătate de când Marius Arcăleanu a devenit consilier județean, perioadă în care liberalul a fost aproape inexistent în ședințele prezidate de Dumitru Buzatu. Cunoscut pentru capacitatea sa de a se lua la trântă cu adversarii politici, fostul candidat al PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean a preferat să stea într-un con de umbră, aproape de fiecare dată când au fost dezbătute problemele județului.
Conectat mai degrabă la funcția de consilier local
În ciuda înfrângerilor suferite în bătăliile politice, Marius Arcăleanu nu și-a urcat sculele în pod, cum s-ar fi așteptat unii opozați politici, ci a continuat să fie destul de activ, mai ales pe rețelele de socializare, acolo unde pare să joace, în continuare, rolul de consilier local. Fie că vorbim despre înlocuirea țevilor de la subsolul blocurilor, de lipsa pistelor de biciclete din oraș, sau amenajarea parcărilor, liberalul a luat mereu atitudine pe pagina sa de Facebook, venind de multe ori și cu soluții pentru rezolvarea acestor probleme, ceea ce i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă acesta mai știe ce funcție ocupă. Mai nou, Marius Arcăleanu a fost prezent și la ședința Consiliului Local Vaslui de joi, în cadrul căreia s-a votat bugetul orașului pe anul 2022. Nu se știe dacă în calitate de consilier județean, de cetățean al acestei urbe, preocupat de direcția în care se îndreaptă orașul, sau de fost consilier local. Liberalul a dat asigurări că va rămâne „implicat” în așa fel încât vasluienii să o ducă mai bine de la an la an. Iată mesajul acestuia, postat pe rețelele de socializare, chiar în timpul ședinței de CL. „Astăzi am ales să particip la ședința de Consiliu Local, întrucât au fost puse în discuție câteva subiecte foarte importante pentru Vaslui – în special, bugetul. Bugetul a fost votat în forma propusă, fiind păstrate caracteristicile de care am mai discutat: accentul pe investiții, în special în zona rutieră. După cum v-am promis, voi continua să mă implic astfel încât să mă asigur că vasluienii o vor duce mai bine de la an la an”, a transmis Arcăleanu. La felul cum se implică rezolvarea problemelor din administrația locală, nu este exclus să-l vedem pe Marius Arcăleanu intrând din nou prin canalele din oraș, pentru a inspecta rețeaua publică de distribuție a apei, mai ales că foarte mulți vasluieni se plâng de calitatea lucrărilor celor de la Pfeiffer.
Românu-i cu capu’ ! 😀
Prostu de serviciu