spot_img
spot_img
-1.8 C
Vaslui
07-feb.-2025

Marius Arcăleanu, out din Consiliul Județean Vaslui

- Advertisement -

 

Marius Arcaleanu

DEFINITIV… Marius Arcăleanu își va pierde mandatul de consilier judeţean după ce Curtea de Apel Iaşi a decis, marţi, că acesta a fost exclus conform statutului  Partidului Național Liberal. Decizia instanței ieșene este definitivă și nu mai poate fi atacată.

După ce Dumitru Buzatu și-a pierdut scaunul de președinte al Consiliului Județean Vaslui, iată că de marți un alt membru al legislativului județean se pregătește să plece acasă. Este vorba despre fostul liberal, Marius Arcăleanu, în prezent președintele organizației județene a Partidului Forța Dreptei.  În urmă cu doi ani, acesta a fost exclus din PNL după ce l-a acuzat pe președintele Nelu Tătaru de dictatură în partid, însă imediat după exludere a constestat măsura în instanță. Pe 25 ianuarie, Tribunalul Vaslui a respins contestația lui Arcăleanu, dar acesta a făcut apel, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iași. Marți, 26 septembrie, instanța ieșeană a decis, definitiv, că excluderea s-a făcut conform statutului partidului. “Respinge apelul declarat de reclamantul Arcăleanu Marius Marian împotriva sentinţei civile nr. 79/25.01.2023 a Tribunalului Vaslui, Secţia civilă, sentinţă pe care o păstrează. Obligă recurentul la plata către intimat a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă”, se arată în decizia instanței. Rămas fără sprijin politic, Arcăleanu trbuie să elibereze scaunul de consilier județean, cu un an înainte de terminarea mandatului.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

17 COMENTARII

  1. Deja se vedea președinte la CJ după ce l-au săltat pe Mitică. Sa stea liniștit, îi vine și lui rândul, îl ia DNA-ul și pe el și pe frati-su. Cum de au făcut acel bloc, de unde bani, aprobări, etc. șobolanul asta merită să fie coleg cu Mitică, în același celula!

  2. Am auzit ca la pnl vaslui când sunt alegeri pe linie de partid se votează în numele persoanelor lipsa.asa este domnilor penelisti?? Președinții de partid sunt votați cu voturi fictive?? Ca la asociațiile de bloc??

    • Rapan pn-list! Nu am uitat ca pnl-istii au taiat drastic din salarii sa crape in ei spagi alaturi de psd-isti! Aceeasi troaca de mancatori de laturi, PNL=PSD! Toti rapanosii din politica care au facut parte din vre-un partid, sa nu mai aiba drept de membru niciodata! Alta generatie de politicieni si tara va merge bine!

  3. Aceasta persoana este o marioneta. Oare poate trăi din vânzare florilor??? Sper să aibă controale la sânge la” CARUL CU FLORI” Sa revina la salariu din bani publici, când o câstiga MIZERIA de partid a MASCOTEI Orban🤭🤭🤭

  4. Vad ca au aparut toti acoliti lui Buzatu la comentarii, baietii care se hraneau din portbagajul lui Buzatu.
    Dar realitatea este alta, daca urmariti sedintele de consiliu ( care sunt publice), Marius Arcaleanu era APROAPE TOT TIMPUL singurul consilier care le “incurca” mai toate combinatiile, aducandule in discutie si il confrunta pe Buzatu, iar toti ceilalti taceau malc si ii votau toate mizeriile ascunse prin proiecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.