Profesorul D.V.Marin a socat lumea culturalã a Vasluiului. Din dorinta de a-i fi recunoscutã valoarea artisticã intrinsecã si-a scos, cu câteva zile înaintea aniversãrii celor 80 de ani de existentã, bustul sãu, la poarta editurii pe care o conduce, de pe strada Frunzelor. Povestea acestei statui, realizatã de regretatul artist plastic Cristian Pântea, este una siropoasã. Ascunsã în subsolul Muzeului Judetean de profesorul jurnalist, cu complicitatea fostului director Mancas, pe vremea în care încã mai spera la nemurire si recunoasterea fortatã a valorii sale de cãtre urmasi, iatã cã acum a devenit accesibilã tuturor si strãluceste de pe veranda redactiei sale. Astfel, «Marin – Zeul din subsolul institutiei de culturã» a fost dãruit patrimoniului judetean, iar cei care au vrut sã-l condamne uitãrii nu au reusit decât sã-l enerveze pe scriitorul Marin. Cât a fost ignorat de cei care vremelnic conduc judetul, a scris zeci de cãrti si iatã cã acum, datoritã râvnei sale, are legitimitatea sã-si expunã propria statuie. Este monumentul închinat omului care a dãruit vasluienilor prima televiziune localã din România. Se spune cã Marin ar fi vrut sã-si expunã pe furis în Parcul Copou aceastã lucrare, însã a negat vehement acest zvon. Acum, când «Marin Înlănțuit» este prezentat marelui public, Maricel Boul a reusit sã intre în posesia unui interviu în exclusivitate cu profesorul jurnalist, hulit si umilit în ultimii 15 ani de jurnalistii pe care i-a format la scoala sa ajutãtoare de presã, si îl va publica în editia Mincinosului de astãzi. Astfel va intra si el în istorie, odatã cu scriitorul al cãrui valoare intrinsecã, contemporanii nu i-o recunosc. Maricel Boul îi face acest cadou, în avans, pentru aniversarea celor 80 de primãveri. Iatã ce a spus D.V.Marin personajului misterios cãruia i-a acordat acest interviu, exclusiv si incendiar. Sperãm ca Floriol, unul dintre produsele scolii ajutãtoare de presã, sã-si bage unghia în gât de ciudã, fiindcã am reusit, în exclusivitate „mondialã”, sã prindem acest unic interviu.
Reporter: Am vãzut cã ati scos o statuie la poarta redactiei dvs. Ce artist a realizat-o si cine este glorificat în aceastã lucrare?
D.V. Marin: Lucrarea este fãcutã de Cristi Pântea si mã reprezintã!
Rep.: Dar nu prea seamãnã cu dvs.!
D.V.M: Este viziunea artistului. Si nici nu prea mã intereseazã dacã seamãnã cu mine sau nu.
Rep.: De ce ati scos-o acum?
D.V.M.: Am scos-o acum pentru cã peste o lunã si câteva zile împlinesc 80 de ani. Asa cum se stie, niciodatã nu am fost ajutat cu niciun leu si nimeni nu a venit în sprijinul meu si eu zic cã merit. Merit, pentru cã nu stiu cât si câti mã vor sãrbãtori acum. Adicã stiu! Mã vor sãrbãtori scriitorii din Asociatia scriitorilor din America de Nord, Uniunea Ziaristilor din România, dar nimeni din plan local si nici voi de la Vremea Nouã. La momentul actual, nu cred cã existã cineva dispus sã îsi sacrifice linistea sã sustinã o sãrbãtoare a mea, inclusiv voi. Statuia în sine se va numi «Marin Înlănțuit». Dacã cineva a vãzut-o, probabil au observat lanturi în diverse locuri. Asta înseamnã cã m-am ridicat împotriva comunistoizilor ãstia de la putere si am muncit chiar cu lanturile dupã mine. Cu ocazia asta, îti comunic si domniei dumneavoastrã, desi stiu cã nu sunteti de bunã credintã, cã mi-a iesit a 48-a carte. Vrând, nevrând, probabil va iesi si a 50-a, care se va numi „Jurnalisticã Nationalã la Vaslui”. O sã primiti si voi invitatie pentru treaba asta. În esentã, aceastã carte va cuprinde cei 80 de ani ai lui Marin.
Rep.: La mai mult, domnule profesor si sperãm sã fiti la fel de creativ si la 100 de ani!
D.V.M.: Asteptati, asteptati, tot cu rãutatea de la mama naturã? Nu am de unde sã stiu dacã mã întrebati serios. Vorba lui Arghezi, eu nu-mi stiu poteca acolo unde se înfundã, unde se opreste. Dar, mã întreb… M-au intervievat din Noua Zeelandã si multi altii, dar voi, nu (n.r. Vremea Nouã). Am 51 de ani, de la 1 Martie, de când sunt în Vaslui, am aproape 50 de cãrti scrise, dar douã nu sunt încã apãrute si, prin urmare, am ce spune posteritãtii, nu ãsteia de acum, ci celei de peste 50-100 de ani, dacã va fi interesatã de cultura locului.
Rep.: Expunerea lucrãrii la poarta editurii pregãteste aniversarea dvs.?
D.V.M.: Exact! Expunerea operei «Marin Înlănțuit» este evenimentul care pregãteste serbarea vârstei mele de 80 de ani. Mai am ceva de adãugat acolo, încã nu este finalizat. Va fi momentul când eu îmi asez pentru mine, pentru copiii mei si pentru cine vrea sã stie cã am muncit o viatã într-un domeniu, neretribuit si nesprijinit. Pentru cã acei oameni care sunt astãzi aici, pe care eu îi numesc comunistoizi si pe care voi îi sprijiniti în diverse moduri, nu au pus niciodatã, niciun leu. Când am câstigat un proiect, am fost criticat cã am subtilizat nu stiu ce bani.
Rep.: Ati simtit sprijinul autoritãtilor locale în perioada cât dvs. ati creat ?
D.V.M. : Niciodatã nu am simtit sprijinul autoritãtilor locale, dovadã cã eu nu m-am bucurat de nici mãcar o diplomã, nici la 70 de ani si nici la 75, pe plan local. Doar cei din strãinãtate mi-au acordat diplome. Sunt jurnalist de 64 de ani, din octombrie 1957, atunci am debutat în Steagul Rosu, am învãtat cã, dacã îl lovesc pe unul cu pãreri, acela sã si merite. Am fost mereu în prim plan si eu zic cã merit o recunoastere. Am fost dat afarã din muzeu, ce sã mai vorbim de recunoastere. Mi-au spus cã dacã mor, îmi pun statuia înapoi. Eu însã n-am avut chef sã mor. Uite, scriu si acum, chiar dacã unora din muzeu nu le convine. În 21 de cãrti, în 3.329 de pagini, am sustinut cultura Vasluiului, iar eu zic cã nu sunt multi ca mine. Deci merit oarecum recunostinta. Uite, acum am scos Bãtãlia pentru Vaslui, de 700 si ceva de pagini si am promovat acest judet.
Rep.: Care este cartea dvs. care vã este cea mai dragã?
D.V.M. : Sunt mai multe, nu e una anume, dar cel putin patru dintre ele vor fi de referintã. Cele mai dragi mie sunt teza mea de doctorat, la care nici acum, nici atunci nu a trebuit sã adaug un cuvânt, se intituleazã „Tudor Pamfile si Revista Ion Creangã”, dupã aceea este romanul care este primul roman în istoria culturalã a Vasluiului si se cheamã „Zãpada pe flori de cires”. Urmeazã «Jale si eroism vasluian», care numai aceasta are trei recorduri mondiale. Eu cred cã ce-mi fac eu acum este o îndreptãtire a muncii pe care o fac de peste 51 de ani în judetul Vaslui.
Rep.: Care este cel mai nociv om politic al judetului Vaslui?
D.V.M.: Ãla care este si acuma. Nu-l numesc, dar îl stiti si voi!
Rep.: Dar cel mai bun?
D.V.M.: Traian Bãsescu, pe departe. Si apropo, primul interviu, ca presedinte, luat lui Bãsescu, a fost la mine, la televiziune. Cred si o spun si o scriu, cã nu am închis încã lista cãrtilor preferate. În afara celor patru lucrãri de care am spus mai sus este si „Meridianul cultural românesc”. Nu va mai egala nimeni asa ceva, sute de colaboratori de pe patru continente, lucrãri cu miile. Cine va mai face asa ceva ? Aceaste cãrti sunt unice. Am scos acum, pe 760 de pagini, «Bãtãlia pentru Vaslui», reprezintã florile de pe monumentul meu viu sau mort. Sã aduci 226 de personalitãti în Vaslui, e ceva. Voi nu o sã puteti face. Cãrtile mele se regãsesc în biblioteca virtualã, online, pentru cine vrea sã le citeascã. Sunt la Biblioteca Judeteanã. Apropo, mi-a fãcut portretul un pictor celebru. O sã aparã si acesta pe veranda redactiei noastre.
Rep.: Cum vã autodefiniti ?
D.V.M.: Eu sunt un fel de relicvã a istoriei culturale vasluiene. Chiar dacã nu-mi este favorabilã aceastã definitie, dar asta sunt. Cine mai este de valoarea mea acuma?
Rep.: Aici aveti dreptate, chiar sunteti o relicvã a culturii vasluiene, fãrã sã fiu malitios!
D.V. M.: O relicvã înseamnã o vechiturã. Încã nu sunt relicvã, dar am spus-o asa, ca idee. Tu, dacã ai avea un simt al dreptãtii si al mãsurii, nu poti sã nu recunosti, cã asa personaj nu existã în tot judetul Vaslui. Iar Doru Dinu Glãvan (n.r. presedintele Uniunii Ziaristilor Profesionisti din România), spune cã nu existã în Tara Româneascã asa ceva.
Rep.: Adicã sunteti unic?
D.V.M.: Mda! Mã rog, cum vrei tu! Sã stii cã ti-am fãcut o foarte mare favoare cã te-am acceptat sã-mi iei acest interviu. Nu am nicio sigurantã cã vei fi drept în ceea ce ai sã scrii. Eu nu am ce ascunde! Am muncit o viatã si cu asta închei! Eu sunt omul muncii mele!
Dacă nu e nimic de ascuns, dăm cărțile pe față?
Asta cine naiba mai este ? tot un psd-ist ?
Ai nimerit-o !!!
Crezi că printre aprigii dușmani contemporani în funcțiile mari,îi va mai face cineva statuie?
Eu cred că sigur, foarte sigur merită mai multe./D
Un profesor si un om de cultura care ar trebui sa i se acorde tot respectul. Intr o Romanie analfabeta functional si intr un judet cu cea mai mare rata a analfabetismului din tara e greu sa fii respectat si apreciat. In Vaslui totul e pe dos, o educatoare director la muzeu, un electrician director la casa de cultura si toti neavenitii in functii de conducere in institutiile statului.