Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, şi-a exprimat încrederea, luni, că, în cadrul şedinţei organizaţiei, se va găsi cea mai bună soluţie în ceea ce îl priveşte pe europarlamentarul social-democrat Adrian Severin.
„Eu cred că vom găsi soluţia cea mai bună”, a afirmat Marian Vanghelie, înainte de şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.
El a spus că va vedea raportul Comisiei de Etică a PSD înainte de şedinţa organizaţiei PSD Bucureşti, care va avea loc luni, la ora 17,30, la sediul filialei.
Conducerea organizaţiei PSD Bucureşti urmează să decidă oportunitatea excluderii din partid a europarlamentarului Adrian Severin, aflat în prezent în ancheta Parlamentului European ca urmare a acuzaţiilor aduse de reporterii britanici de la „The Sunday Times”.
Pentru a discuta acest caz, se va întruni Biroul Executiv al PSD Bucureşti, propunerea de pe ordinea de zi fiind aceea de excludere a lui Severin din partid, după cum a anunţat zilele trecute preşedintele organizaţiei, Marian Vanghelie.
O decizie ar urma să fie luată în prezenţa lui Adrian Severin.
Marian Vanghelie va prezenta Biroului Executiv al PSD Bucureşti o scrisoare trimisă săptămâna trecută de preşedintele partidului, Victor Ponta, care solicită excluderea lui Adrian Severin din partid, acesta fiind membru al filialei PSD sector 4.
AGERPRES.ro