Miryam Margareta Manole, cunsocută ca Margherita de la Clejani, rămâne o noncoformistă în ciuda vârstei. Fiica lui Ioniță și a Vioricăi de la Clejani va împlini anul acesta 29 de ani, dar continuă să le dea bătăi de cap părinților. Aceștia au fost nevoiți să insiste recent pentru a-și scăpa fata de un nou dosar penal.
Anul trecut, în luna septembrie, Margherita a bătut și scuipat două angajate ale unei agenții imobiliare. Polițiștii au întocmit un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și amenințare.
Pentru a-și scăpa fiica, Clejanii au intervenit și le-au determinat pe cele două femei să-și retragă plângerile. Surse apropiate muzicanților au spus că Viorica si Ioniță le-ar fi dat celor femei despăgubiri materiale. De mențioant că acesta ar fi fost al treilea dosar penal pentru Margherita și ar fi putut lua pedeapsa cu executare.
Margherita, părăsită de iubitul ei
Margherita de la Clejani voia să se căsătorească cu solistul de muzică populară Valentin Sanfira, pe care îl cunoscuse la filmările pentru emisiunea ”Cireașa de pe tort”, difuzată de Prima TV. Viorica și Ioniță de la Clejani îl plăceau pe Valentin, însă acesta s-a însurat cu altă cântăreață, Codruța Filip.
Margherita a trecut repede peste acest moment și deja anul acesta se pare că are un nou iubit. Aceasta a postat pe rețelele de socializare o poză alături de un tânăr cu mască. Încă n use știe cine este bărbatul misterios cu care s-a afișat pe rețelele de socializare, dar se poate observa că acesta o face foarte fericită. …https://www.bzi.ro/margherita-de-la-clejani-nonconformista-la-varsta-ei-le-da-batai-de-cap-parintilor-4152103?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index