spot_img
spot_img
0.3 C
Vaslui
14-ian.-2025

Marele JAF imobiliar al statului: 5.200 de case și terenuri au dispărut din acte

- Advertisement -

Mii de case şi terenuri au fost trecute în evidenţa statului cu valori de zero sau un leu, iar altele nici nu există în documente, arată un raport al Curţii de Conturi care a fost în control la Ministerul Finanţelor.

Mii de case şi terenuri au fost trecute în evidenţa statului cu valori de zero sau un leu, iar altele nici nu există în documente, arată un raport al Curţii de Conturi care a fost în control la Ministerul Finanţelor.

Curtea de Conturi estimează că valoarea totală a bunurilor din patrimoniul public al statului care nu se regăsesc în inventarul centralizat al patrimoniul public al statului se cifrează la 36,6 miliarde de lei, potrivit Economica.net.

Averea statului arată cu totul altfel în hârtiile Ministerul de Finanţe decât în realitate. Practic, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului ar trebui să se regăsească valoarea tuturor clădirilor şi terenurilor raportate în situaţiile financiare ale ordonatorilor principali de credite, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

În urma unui control efectuat anul trecut de Curtea de Conturi la Ministerul Finanţelor a reieşit faptul că valoarea totală a bunurilor din patrimoniul public al statului care nu se regăsesc în inventarul centralizat se cifrează la peste 36,6 miliarde de lei, arată sursa citată.

Practic, „3.548 de bunuri (clădiri și terenuri) din patrimoniul public al statului nu sunt înregistrate în evidența contabilă, iar 1.711 bunuri (clădiri și terenuri) din patrimoniul public al statului sunt înregistrate simbolic, cu valoarea de 1 leu” se arată în raport.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/marele-jaf-imobiliar-al-statului-5-200-de-case-i-terenuri-au-disparut-din-acte_1843259.html#ixzz3tMVBvZqH
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.