• cotidianul Monitorul de Neamt a împlinit, pe 11 mai, 15 ani de la aparitia primului număr
Argument, la înfiintare
Acest ziar nu este un moft. Nici încercarea pripită a cuiva de a-si agăta la breloc, alături de cheile de la seif si de la servieta diplomat, un mijloc de informare în masă. Numai naivii mai cred că un fapt poate fi întîmplător. Din moment ce el se petrece înseamnă că a fost necesar să fie astfel. Nu altfel stau lucrurile cu acest ziar: Monitorul a apărut ca o necesitate. Dacă nu ar fi fost convingerea noastră că orasul Piatra Neamt merita demult un asemenea ziar, asa cum îl vom gîndi noi, ne-am fi văzut de treabă. Sau l-ar fi făcut altii. Acest ziar nu are foarte multe ambitii. Nu-si propune să impună un om politic, un partid sau aiurea grupuri de interese. În egală măsură nu pornim de la început cu ideea de a demola pe cineva sau ceva. Dacă vom fi răi, cauza nu va trebui căutată printre noi, ci la cei despre care vom scrie. Orice text de genul celor de fată, de tip „Argument“, cuprinde îndeobste o sumedenie de promisiuni: vom face, vom drege, vom fi alături de, vom fi împotriva. Refuzăm să facem acest lucru. Cititorul nu are ce face cu asemenea angajamente. Singurul lui gest este de a cumpăra ziarul si de a-l citi. Dacă îi place, o va face si a doua oară. Acest ziar are, de fapt, o singură ambitie. Aceea de a-l convinge pe cetătean să repete zilnic gestul de care aminteam mai sus. Cititorul nu are a sti ce chin înseamnă cîstigarea unui asemenea pariu. Asta e treaba noastră. (MONITORUL)
Au trecut 15 ani
Acestea erau cuvintele publicate pe frontispiciul cotidianului Monitorul de Neamt pe data de 11 mai 1996. Acum 15 ani si cîteva zile, atunci cînd apărea primul număr al ziarului. Cîteva fraze care încercau să le explice nemtenilor ratiunea aparitiei unei noi publicatii. Erau alte vremuri. Presa românească era în perioada „copilăriei“, se muncea cu entuziasm, eram tineri. Noi, cei de la Monitorul, ne-am format din mers pentru a răspunde rigorilor gazetăriei. Asta pentru că, mai toti, nu aveam experintă în domeniu, venisem din scoli de cu totul alte profiluri. Am învătat iarăsi, practic am furat meserie si cred că am reusit în scurt timp să avem un cuvînt în media locală. Trebuie să spunem că si concurenta (erau atunci în Piatra Neamt cotidianele Ceahlăul si Realitarea, plus cîteva săptămînale) ne-a făcut să trecem repede peste statutul de novici. Încet, încet, cu multă muncă, tirajul a început să crească, iar în ani am devenit publicatia cu cel mai mare număr de citititori din Neamt. Au fost zile grele, eram priviti cu neîncredere, fugăriti la propriu de pe la usile sefilor vremii, amenintati cu procese, refuzati la informatii. Deranjam. Am trecut peste toate aceste neajunsuri. Numai cine nu lucrează în presă nu stie ce înseamnă să ai o informatie si să trebuiască să stabilesti care este adevărul. Totul în decurs de cîteva ore sau chiar mai putin. Si să stai de vorbă despre subiect cu cineva pe care-l simti că nu spune totul, că ascunde ceva si că încearcă să te manipuleze. Cu zecile dacă nu sutele de mii de articole publicate în cei 15 ani de existentă ai Monitorului am încercat să ne formăm un public fidel, care să ne cumpere ziarul din plăcere, convinsi că ceea ce facem o facem onest. Si bine. Uneori am mai gresit, nu sîntem perfecti ci perfectibili. Ne-am cerut scuze cînd a fost cazul. Trebuie să spun că am avut si destule procese, la fel cum trebuie să spun că Redactia Monitorul nu a pierdut nici unul.
Unii despre cei care am scris ne-au devenit prieteni în timp, au realizat că demersul nostru nu a fost meschin. Altii nu au înteles si încă nu ne „văd“ bine nici acum. Stiu însă că numărul lor este insignifiant fată de cel al nemtenilor care ne apreciază, desi nu ne cunosc personal. Iar cele scrise în „Argument la înfiintare“ sînt valabile si acum. La 15 ani de cînd a apărut Monitorul de Neamt.
„Rezistăm si existăm împreună cu cei care ne citesc, cu dumneavoastră“
Printre meseriile riscante din România de azi este, cu sigurantă, cea de gazetar. Facem o meserie de cuvinte, chiar pe muchia dintre brutalitatea lumii si fragilitatea uneltelor noastre: perisabila hîrtie si pixul. Singurele arme ale unui „profesionist de cuvinte“ rămîn încercarea de a privi onest lumea si tăietura lucidă, inteligentă, în realitate. Atîta cît se vede. La Monitorul am învătat, alături de oamenii remarcabili pe care i-am întîlnit aici, că un ziar, în „carnea“ lui, contine, pe lîngă o întreagă echipă administrativă, o trupă de reporteri si redactori care îl sustin si-l fac viu. Iar Monitorul, cu o structură tînără, profesionalizată din mers, mi-a dat măsura reală a slăbiciunilor, dar si a fortei unui ziar adevărat. Am traversat cîteva praguri esentiale în existenta unui ziar; am rezistat. Rezistăm si existăm împreună cu cei care ne citesc, cu dumneavoastră. Sîntem duri si fragili, ca tot ce tine de profesia noastră, ne iubim si ne urîm îndeajuns de mult lumea în care trăim pentru a vrea să o descriem. Pe scurt, sîntem ai dumneavoastră. Orice început presupune o seamă de promisiuni si angajamente, acesta fiind motivul pentru care orice început este frumos. Greutătile apar atunci cînd aceste promisiuni si angajamente se cer onorate. Abia atunci discutia trece de la ceea ce se doreste sau ceea ce se promite, la fapte, abia atunci se vede dacă începutul frumos este legitimat de reusite pe măsură. Testul, care presupune a pune în balantă promisiunile si reusitele este de multe ori picat de cei ce se încumetă să si-l asume. Acest test a fost dat si de Monitorul. Dacă a reusit să-l treacă sau nu, numai dumneavoastră, cititorii, sînteti în măsură să decideti. Monitorul a încercat să-si informeze cît mai corect cititorii asupra realitătii, nu de putine ori sumbre, avînd însă convingerea că prezentarea obiectivă a realitătii, indiferent dacă ea convine sau nu, constituie un prim pas spre îndreptarea acestei realităti. E greu să deosebesti binele de rău într-o societate tulbure, e greu să rămîi obiectiv într-o societate sfîsiată de interese contrare, e greu să alegi corect pe cine să absolvi si pe cine să acuzi. Dorinta oricărui ziarist este să întîlnească adevărul, adevăr pe care apoi să-l împărtăsească cititorilor săi. Orice ziarist se confruntă însă, în munca de zi cu zi, cu un paradox inexplicabil. Desi toată lumea citeste ziarele, atunci cînd trebuie să răspundă întrebărilor, nu de putine ori „indiscrete“, fiecare se simte deranjat de curiozitatea ziaristului. Monitorul si-a promis, încă de la primul număr, să cîstige un pariu un cititorii. Calitatea articolelor trebuia să-i convingă pe cititori să repete în fiecare zi gestul de a cumpăra ziarul. Si pentru a cîstiga acest pariu, Monitorul a ales să stea de vorbă cu oamenii. Dumneavoastră, cititorii, sînteti cei împreună cu care am scris Monitorul. Problemele dumneavoastră, nedumeririle dumneavoastră, s-au regăsit în articolele publicate. Gestul dumneavoastră de a cumpăra zi de zi ziarul, ne dă încrederea necesară pentru a merge înainte, este un vot de încredere fără de care activitatea noastră nu ar avea nici un sens, este singura răsplată pe care ne-am putea-o dori si pentru care vă multumim. S-a vorbit si s-a scris extrem de mult în ultima perioadă despre puterea presei, despre cît de mare ar trebui să fie această putere sau despre cine ar fi în măsură să o limiteze si pe ce criterii. S-a vorbit însă mult mai putin despre cei care stau în spatele acestei puteri: multimea anonimă a cititorilor, multimea celor cu care, din păcate, nimeni nu stă de vorbă. Această lipsă de comunicare face necesară existenta unui cotidian. (Camelia VARVARA, fost director general al Monitorului)
Monitorul – între sobrietate si elocintă
„Jurnalismul este, înainte de toate, o formă de rezistentă, chiar dacă rosturile lui nu sînt îndeobste bine percepute; din rea vointă, prostie sau, mai grav, interes obscur. Am făcut jurnalism la Monitorul nu din vanitate sau orgoliu supradimensionat, ci din spaima de a nu mă risipi cu totul în oralitate. Elocinta pedagogică, neepuizată întru totul în travaliul zilnic de la catedră sau, deseori, precum se stie, reprimată de canoanele statuate sau de sesizarea justă a limitelor – firesti, de altfel – învătăceilor, a găsit terenul propice în exprimarea jurnalistică. Cu toate că am debutat în presă cu exercitii de atitudine social-politică, am abordat imediat teritoriul cultural; cel care, fiindu-mi cel mai aproape de suflet si preocupări, mi-a îngăduit să fiu parte activă în procesul de perceptie si asimilare a ceea ce oamenii – mai mult sau mai putin dăruiti – oferă colectivitătii si semenilor. Reflexe corecte fată de actul artistic, de perceptia lui, menite să împărtăsească idei, sentimente, senzatii. Informatia e, obligatoriu, obiectivă. Comentariul, inerent, dar nu obligatoriu, subiectiv. Am scris de toate: reportaj, anchetă, relatare, interviu, portret, comentarii critice despre muzică, teatru, plastică sau film, seasonal stories si chiar feature, ale cărui virtuti si caracteristici le-am transferat în structura tuturor celor pomenite mai sus. Cei cincisprezece ani de vietuire în spatiul presei locale a Monitorului au materializat si, fără să exagerăm, putem spune că au consacrat o traditie; întemeiată pe sobrietate, pe un anumit fel de conservatorism, care nu e retrograd ci face parte din ceea ce numim îndeobste „stil“, spirit de fair-play, evitarea speculatiei sau a afirmatiilor hazardate si neverificate si, nu în cele din urmă, pe farmecul domestic al travaliului editorial petrecut în spatiul binecuvîntat de umbra lui Hogas. Toate aceste caracteristici definesc spiritul si alcătuiesc tinuta unei publicatii care, fără a-si impune să socheze prin apelarea la mijloace ieftine, facile, reuseste să fie si acum ceea ce si-a propus. Si asa se face că astăzi pot constata că Monitorul mi-a măsurat o parte din viată prin pagini, caractere grafice, sintalitatea bine definită a unui colectiv inimos si slobozenie întru exprimare. Ceea ce, trebuie să recunosc, mai ales în perioada aceasta dominată de austeritate si criză tîmpă, nu e deloc putin“.
