O galerie de tunele secrete, săpate în adâncul pământului în urmă cu câteva sute de ani, deşi nimeni nu ştie când, dă semne că vrea să înghită oraşul Mărăşeşti. O legendă veche, despre care oamenii locului vorbesc cu mult patos, spune că în vremea domnitorului Ştefan cel Mare, pe sub terenul pe care acum se află oraşul Mărăşeşti, ar fi fost construite mai multe tunele. Anii au trecut, iar acum nimeni nu ştie cu certitudine când au fost construite şi, mai ales, la ce foloseau. Cert este că la un moment dat, pe vremea războaielor, au fost utile. Se presupune că au folosit pentru transportul muniţiei.
Oamenii locului spun că în timpul Primului Război Mondial, dar şi în cea de-a doua mare conflagraţie mondială, soldaţii ar fi transportat muniţia şi armamentul folosit în lupte. Este drept că nu există schiţe şi nicio altă mărturie care să confirme toate aceste poveşti. Cei care locuiesc în Mărăşeşti, mai ales profesorii care lucrează la Grupul Şcolar din localitate, simt prezenţa misteriosului tunel pe zi ce trece tot mai mult. Asta pentru că este gata să înghită unitatea de învăţământ, dar şi o parte din parcul central.
În ultimul timp, pereţii tunelurilor dau semne că vor să cedeze. Aşa se face că podeaua secretariatului unităţii de învăţământ, dar şi unul dintre pereţii sălii de festivităţi s-au fisurat. Pentru siguranţa tuturor, sala de festivităţi a şcolii s-a ales cu un lacăt mare pe uşă, până când vor fi găsite surse financiare pentru conso-lidare, spun cadrele didactice. Până când se dărâmă, am spune noi, căci este greu de crezut că vor da actualii guvernanţi bani pentru o astfel de lucrare.
Tunelul „muşcă“ tot mai mult din clădirea Grupului Şcolar, care a început să dea semne de oboseală, părând că nu mai rezistă unei mâini invizibile, care o trage în adâncuri. Nimeni nu poate da o explicaţie a fenomenului, aşa că toată lumea crede legendele tunelului secret, despre care se presupune că s-ar întinde pe suprafaţa întregului oraş. După cum spun oamenii, intrarea în acest tunel este chiar prin incinta Grupului Şcolar.
Gândul că stau deasupra unui adevărat hău îi sperie pe reprezentanţii acestei unităţi de învăţământ. Mai ales că şi clădirea în care funcţionează Grupul Şcolar Agricol are o istorie veche şi puţin cam complicată. Potrivit documentelor, clădirea a fost ridicată în jurul anilor 1918, la propunerea mareşalului Averescu. Arhitectul clădirii, care este unicat în România, graţie modului în care a fost concepută, a fost, poate, singurul care a ştiut taina pământurilor ce o susţin de aproape un secol. „Acest Grup Şcolar a fost ridicat imediat după Primul Război Mondial, în anul 1918, la propunerea mareşalului Averescu, sub deviza «Donaţi un leu pentru liceu». Construcţia a fost executată după un plan al unui arhitect francez. Iniţial, a fost conceput cu destinaţia de liceu militar pentru orfanii de război. În ţară mai există o singură construcţie de acest fel. Din datele existente în arhiva şcolii, rezultă că primele clase primare au fost înfiinţate în 1918 şi erau clase mixte de băieţi şi fete, iar unitatea se numea chiar «Şcoală Mixt㻓, spune Silvia Oancea, directorul Grupului Şcolar din Mărăşeşti.
Denumiri peste denumiri
Istoria aşa numitei Şcoli Mixte, care ascunde sub temelia ei o adevărată enigmă, nu se opreşte însă aici. În anul 1920 clasele se separă. Iau naştere clasele de băieţi şi clasele de fete şi tot din acel an i se dă şi denumirea de „Şcoală primară urbană“. În perioada anilor 1928 –1929 ia fiinţă clasa a V-a, iar în anul 1935 a început să funcţioneze ca şcoală de copii mici, cel mai probabil o grădiniţă. Transformările din timp fac ca aceeaşi clădire să primească, din 1950, o nouă destinaţie. Astfel, ia fiinţă Şcoala Elementară de 7 clase pentru băieţi şi fete, iar patru ani mai târziu, aceasta se va transforma în Şcoală Medie Mixtă, având în componenţă şi clasele VIII-a, IX-a şi a X-a. La finele anului 1956 se înfiinţează, la Mărăşeşti, clasa a XI-a şi a VIII-a seral, iar unitatea se numeşte Şcoală Medie, care funcţionează sub aceeaşi titulatură până în 1972, când ia numele de Liceu de Cultură Generală. Sub denumirea de Liceul de Chimie Industrial funcţionează din 1974 până în 1988. Aici erau pregătiţi viitori muncitori din uzinele industriei chi-mice din ţară, însă şi acest statut se schimbă rapid, în 1990, când printr-un ordin al ministrului Educaţiei de la acea vreme ia fiinţă Liceul Industrial din Mărăşeşti. Un alt ordin, dat în 2003, transformă Liceul Industrial în Grupul Şcolar Mărăşeşti, titulatură pe care o păstrează până astăzi.
Un colos printre ruine
Această clădire, veche de aproape un veac, dă semne însă că a obosit, iar pământul care o susţine dă la rândul său semne că nu mai are putere să o susţină. Pereţii grei încep să crape precum chipul ostenit al unui bătrân brăzdat de riduri. Iar peste toate astea, tunelul trage şi el cu putere din clădirea pe care parcă, ar vrea să o înghită. Pentru ca acest veritabil colos să supravieţuiască, ar fi mare nevoie să se înceapă lucrările de reabilitare. Primele încercări timide de consolidare a Grupului Şcolar s-au făcut în 2005. În 2008 a fost înaintat la Ministerul Educaţiei un amplu proiect de reabilitare a clădirii. Numai pentru realizarea proiectului s-ar fi achitat 45 mii lei, iar pentru reabilitarea clădirii ar fi fost nevoie de 300 de mii de lei. Documentaţia a ajuns la Bucureşti, însă proiectul a fost învăluit în mister.
A fost uitat într-un sertar prăfuit, pe care nimeni fie nu mai îndrăzneşte, fie a uitat să îl mai deschidă. „Am descoperit documentaţia tehnică a reabilitării începută din anul 2005 şi am descoperit că în 2008, în iunie, această documentaţie a fost trimisă la Ministerul Educaţiei. Din 4 iunie 2008, dată la care a fost trimisă do-cumentaţia, nu am primit niciun răspuns. Am făcut o nouă adresă pe care am semnat-o miercuri, o revenire către Ministerul Educaţiei, pentru a ne da şi nouă un răspuns. Poate zace printr-un sertar, pentru că s-au mai schimbat oamenii pe acolo. Dorim să ni se dea un răspuns, pentru a şti dacă mai aşteptăm banii pentru renovare sau încercăm să prindem unitatea într-un alt proiect de reabilitare“, a adăugat Silvia Oancea.
Oraşul Mărăşeşti, în pericol
Nu doar clădirea Grupului Şcolar se lasă, căci tunelul începe să muşte serios din tot oraşul. De pildă, în parcul aflat în apropierea unităţii de învăţământ nici măcar muncitorii nu mai ţin minte de câte ori au astupat gropile cu pietriş. Pământul nu iartă şi nu ascultă pe nimeni, iar în zonă s-ar putea produce oricând o tragedie. „Riscăm ca la un cutremur să ni se întâmple ceva rău. Peretele acesta este periculos. Parcul s-a lăsat, de trei ori au fost acoperite găurile cu pietriş. Acum câteva săptămâni s-a lăsat aici, în parc, şi a apărut o groapă, care a fost astupată cu două remorci de pietriş, s-a mai lăsat şi în alte părţi acum doi ani. Se surpă pur şi simplu chiar şi pe la case, însă oamenii astupă cu pietriş, în spe-ranţa că nu se va întâmpla ceva mai grav cu galeriile acestea. Şi pe la mine prin curte trec galeriile şi văd că se lasă“, mărturiseşte Mircea Ciolan, administratorul Grupului Şcolar Mărăşeşti, frământându-şi mîinile cu groază la gândul că ar putea fi înghiţit de pământ. Şi poate acest bărbat cărunt ştie ceva, oricât de ridicol ar putea părea pentru cei ce nu au ajuns să vadă şi să simtă ceea ce simte el.
Misterul care îi copleşeşte pe toţi
Semne de îngrijorare dă şi primarul Constantin Vlase care, în această situaţie, este cam neputincios. Puterea naturii îl dovedeşte. „Aceste tunele sunt de pe timpul lui Ştefan cel Mare. Ne este teamă să nu se întâmple vreo tragedie. Este o gale-rile de beciuri şi nimeni nu are nicio hartă. Ar fi bine să avem o schiţă a ceea ce este pe dedesupt, dar nu există aşa ceva. Se surpă mereu pământul, iar acolo unde vedem că se întâmplă acest fenomen astupăm cu pământ, pietriş, fier sau beton. În vacanţa dintre semestre vom deco-perta şi vom vedea ce este dedesupt. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial îmi amintesc că ne ascundeam, fiind copii, prin acele tuneluri“, a declarat edilul.
Informaţii suplimentare despre tunel nu are nici profesorul de istorie Stănel Ion, cel care a scris cartea „Monografia oraşului Mărăşeşti“. Săraci în cunoştinţe sunt şi reprezentanţii Muzeului de Istorie.
monitorulvn.ro
