INCREDIBIL Dupã ce a cãpusat ani de zile bugetul Spitalului Judetean de Urgentã Vaslui, Bioplant SRL, firma familiei Manole, mai are încã pretentii financiare de la aceastã unitate. Pentru asta, a dat în judecatã spitalul, ca sã-si recupereze suma de 9232 lei, aferentã unor facturi care însã nu se regãsesc în contabilitatea unitãtii. Desi, în decurs de doar doi ani, a muls de la spital aproape un miliard de lei, si, conform chiar actelor depuse la dosar de firma lui Manole, adaosul comercial practicat pentru arbustii, insecticidele si detergentii livrati era între 30 si 50%, acesta afirmã cã profitul net total înregistrat este de doar… 2010,70 lei!
Pe rolul Judecãtoriei Vaslui este un proces, deschis în decembrie 2012, în care reclamant este SC Bioplant SRL, iar pârât Spitalul Judetean de Urgentã Vaslui. Bioplant este aceeasi firmã, apartinând sotiei lui Ion Manole care, pe vremea când acesta din urmã era administratorul spitalului, era abonatã la toate contractele de furnizare de arbusti, insecticide, detergenti ori diverse consumabile folosite în curãtenie. Practic, Bioplant a depus o ordonantã de platã pentru obligarea SJU a plãtii a douã facturi, în valoare totalã de 9232,70 lei, respectiv pentru cã ar fi livrat insecticid si seminte de gazon. Conducerea spitalului contestã cele douã facturi, la dosar depunând înscrisuri care spun cã „Facturile în cauzã nu figureazã în evidentele unitãtii noastre. (…) SC Bioplant a depus în sustinerea actiunii doar facturi, fãrã a demonstra cã marfa a fost comandatã si livratã SJU. Din cercetarea efectuatã în actele unitãtii, rezultã cã nu existã comandã, si nici notã de receptie pentru produsele pentru care Bioplant solicitã plata”. Ca administrator al SJU, în perioada 2007 – 2010, Ion Manole, fost presedinte al CJ, a înteles sã-si sporeascã veniturile prin alocarea de comenzi cãtre firma sa, SC Bioplant SRL, firmã a cãrui administrator este sotia sa, Elena. Astfel, dacã în anul 2007, SJU a cumpãrat marfã de la Bioplant de doar 430 lei, în anul urmãtor valoarea achizitiilor a crescut, fiind emise sapte facturi, în valoare totalã de 34822 lei, în timp ce, în 2009, comenzile au explodat, fiind 12 comenzi, bugetul spitalului fiind „cãpusat” cu alti 59.976,85 lei, conform chiar situatiei de vânzãri depuse la dosar de firma lui Ion Manole. Doar în luna decembrie 2009 au fost emise sase facturi, din care cinci în aceeasi zi, pe data de 21.12, în valoare totalã de 38669 lei, mai mult decât în tot anul 2008! Era chiar în perioada în care era certat cu conducerea spitalului, si, probabil, fiind pe picior de plecare, s-a hotãrât sã mai dea un ultim tun.
Bioplant, sustinutã pe banii bolnavilor
În total, în cei trei ani în care a administrat spitalul, fostul presedinte a CJ a achizitionat marfã de la firma proprie în valoare de aproape un miliard, asta pe lângã alte sume importante date altor firme de casã, folosite la „sifonarea” banilor. Astfel, conform propriilor cifre contabile prezentate în dosarul de la Judecãtorie, dacã în 2007 ponderea vânzãrilor cãtre spital era doar 0,1% din totalul vânzãrilor firmei Bioplant, în 2008 aceasta a crescut la 11%, iar în 2009 la…27% din total, ca, din 2010, sã fie zero! Adaosurile comerciale practicate de firma lui Manole erau de peste 30%, în unele cazuri ajungând aproape de 50%, conform chiar documentelor din propria contabilitate depuse la dosar. Dat fiind faptul cã Ion Manole era cel care initia comenzile, receptiona marfa si tot el fãcea propunerile de platã, nimeni nu putea verifica ofertele altor furnizori, si nici nu contesta deciziile administratorului care, la un moment dat, tãia si spânzura în unitate. Astfel, conform propriilor cifre, în 2008, pe comenzi emise de administratorul Manole, din totalul sumei încasate de la SJU, de 34822 lei, 15886 lei, 45,62%, era profitul brut a firmei proprii, în timp ce, în 2009, profitul a crescut pânã la 46%. De exemplu, în cazul unei facturi emise în data de 28.09.2009, pentru insecticide livrate spitalului, adaosul comercial practicat de Bioplant SRL a fost maxim, de 56,78%. Totusi, poate pentru a înduiosa pe judecãtori, conform cifrelor contabile depuse la dosar, profitul net realizat prin vânzãri cãtre spitalul judetean ar fi fost în total de 5813,42, doar 6,1%, sumã care, chipurile ar fi chiar mai micã. „Din cauza întârzierilor la platã din 2009, ratei inflatiei si influentei negative a întârzierilor, profitul firmei (în cei trei ani, n.red.) a fost de doar 2010,70 lei”, se aratã în dosar. Întârzierile la care se face referire sunt din 2009, pentru ultimele facturi emise în perioada în care Ion Manole, luat la întrebãri de conducerea spitalului cu privire la aceste achizitii, era mai tot timpul în concediu medical, blocând activitatea spitalului, inclusiv plãtile cãtre propria firmã.