spot_img
spot_img
-2.6 C
Vaslui
20-feb.-2025

Manevră de preluare a conducerii Consiliului Consultativ al Tinerilor Vaslui, dejucată pe ultima sută de metri: experiența a învins entuziasmul

- Advertisement -

LUPTE INTERNE… Marți, la Primăria Vaslui, s-a desfășurat o ședință extrem de importantă pentru tinerii din municipiul reședință de județ, la finalul căreia s-a ales noul președinte al Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret (CCPT) Vaslui. Pentru această funcție s-au înscris doi candidați: Andrei Balan, președintele Clubului Sportiv Tigers Vaslui, și Alexandru Vlase, un tânăr freelancer revenit de curând din Italia, care era cotat drept favorit la câștigarea alegerilor. Acesta s-a pregătit exemplar și și-a învățat discursul pe de rost, ba mai mult, înaintea ședinței a trimis fiecărui membru al CCPT o listă a susținătorilor săi, în număr de peste 100, în speranța că va impresiona votanții. Numai că, la fel ca în fotbal, câteodată și cei cotați cu șanse mai mici la victorie reușesc să răstoarne calculele hârtiei, iar câștigător a ieșit Andrei Balan, cu opt voturi de partea sa, în timp ce Alex, contracandidatul său, a strâns doar șase voturi.  

Până să se ajungă la alegerea noului președinte al Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret, fostul președinte, Ionuț Crețu, a prezentat celor prezenți în sala de ședințe, inclusiv celor patru reprezentanți ai Primăriei Vaslui, o listă cu 15 propuneri pe care acest Consiliu le-ar dori implementate în acest an, când municipiul Vaslui este Capitala Tineretului din România. În urma consultării cu tinerii din oraș, s-a ajuns la concluzia că municipiul reședință de județ ar avea nevoie de mai multe zone de sport și relaxare în parcurile din oraș, de mai multe locuri de parcare pentru biciclete, de un hub antreprenorial pentru tineri, de un laborator digital și robotică, dar și de o zonă de escaladare pentru cei mai familiarizați cu sporturile extreme și inclusiv un pump track în zona pârtiei de la Bahnari, pentru pasionații de role, skateboarduri și biciclete. Tinerii mai au în vedere pentru acest an organizarea unei școli de vară la care să participe celebra pictoriță din Vaslui, Alexandra Nechita, dar și stabilirea mai multor trasee de drumeții pentru pasionații de natură. Reprezentanții CCPT nu vor ca 2025 să treacă fără să se consemneze undeva că anul acesta Vasluiul este capitala tineretului din România, motiv pentru care au propus ca într-o zonă reprezentativă pentru oraș să fie ridicată o statuie, un monument care să amintească de acest titlu mulți ani de acum înainte.

Marea problemă, bugetul destul de subțire alocat de Primăria Vaslui

Atât reprezentanții Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret cât și cei de la Federația Tinerilor din Vaslui, care prin programul ACCED, se vor ocupa în acest an cu organizarea Capitalei Tineretului, au semnalat faptul că în ultima lună, tot mai mulți tineri din municipiul Vaslui au venit cu propuneri de proiecte către ei, proiecte care acoperă o gamă largă de activități. În ședința de ieri s-a discutat și despre finanțarea acestor proiecte, pentru că există riscul destul de mare ca multe dintre ele să rămână la stadiul de idee. Vor fi alocate fonduri doar proiectelor care vor primi cele mai mari note, în procesul de jurizare fiind implicați zeci de tineri din oraș. Și asta pentru că anul acesta, pentru Capitala Tineretului, Primăria Vaslui se pregătește să aloce doar un milion de lei, cât a alocat și anul trecut, doar pentru pregătirile necesare câștigării acestui titlu. Reprezentanții Primăriei Vaslui, prezenți ieri la ședința Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret, i-au asigurat pe cei prezenți în sală că pentru toate proiectele care vor aduce un plus de valoare și de imagine municipiului se vor găsi surse de finanțare, așa cum s-a întâmplat și în anii precedenți.

Manevra, dejucată pe ultima sută de metri

Tot ieri, în cadrul aceleiași ședințe de la Primăria Vaslui, o luptă nevăzută, cu cuțitele pe sub masă, s-a purtat între cele două organizații ale tinerilor: Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret și Federația Tinerilor din Vaslui. Cei din urmă au încercat să preia și conducerea CCPT, prin candidatul lor, Alexandru Vlase, un tânăr recent întors din Italia. Acesta este coordonatorul Direcției Antreprenoriale din cadrul Federației Tinerilor din Vaslui, deși are doar 19 ani și muncește freelancer, ca video-editor. Pe o scară de la 1 la 10, Alex a avut o prezentare a proiectului său, de nota 10 cu felicitări, cu un discurs învățat foarte bine pe de rost, cu recomandări, cu mailuri trimise votanților înainte de ședință, exact așa cum se procedează în marile companii. De partea cealaltă, Andrei Balan, al doilea candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Consultativ pentru Probleme de Tineret, a fost vizibil emoționat și cu greu și-a găsit cuvintele în unele momente. Acesta a avut însă de partea sa experiența acumulată în cadrul Clubului Sportiv Tigers Vaslui, acolo unde este președinte, iar faptul că în urmă cu doi ani a mai candidat o dată pentru această funcție, a cântărit decisiv în ochii votanților, care au ales să meargă pe mâna lui, acordându-i opt voturi din 14 valabile. Manevra celor de la Federația Tinerilor din Vaslui de a acapara și Consiliul Consultativ pentru Probleme de Tineret nu a fost văzută cu ochi buni de toată lumea, mai ales că aceștia au niște explicații de dat și pentru sumele acordate cu generozitate de Primăria Vaslui și cheltuite la fel de generos anul trecut. Între această Federație a Tinerilor din Vaslui, care prin programul ACCED a acaparat aproape toată suma pusă la dispoziție de Primăria Vaslui pentru Capitala Tineretului, și celelalte organizații ale tinerilor din oraș sunt numeroase neînțelegeri, fapt dovedit și ieri, când manevra de preluare a CCPT a fost dejucată pe ultima sută de metri.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.