Ancheta procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României cu privire la rădăuțeanul Vasile Lavric, suspectat că a ucis patru femei, soții sau concubine, ar putea fi extinsă la un număr total de șase victime. Pare aproape de necrezut, dar Vasile Lavric a mai avut două soții, care au murit foarte tinere, la începutul anilor 1990. Cauzele oficiale ale deceselor au fost legate de un accident rutier și un atac de cord, însă privind lucrurile per ansamblu acum pare greu de crezut că așa a fost.
Una moartă în accident rutier, alta de inimă, la 21 de ani
Gândul.ro a scris în exclusivitate, citând surse din rândul anchetatorilor de la București, că numărul victimelor lui Lavric ar putea fi în total de șase.
Conform datelor adunate de anchetatorii care au cercetat trecutul lui Lavric, acesta a executat, în tinerețe, o pedeapsă cu închisoarea pentru viol.
Eliberat din penitenciar, la începutul anilor 1990, și-a întemeiat o familie, din care a rezultat și primul său copil. Femeia a intentat divorț, însă în scurt timp a murit într-un accident rutier.
După moartea fostei soții, Lavric a mai adus acasă o fată tânără, care, la numai 21 de ani, în 1993, a murit în casa din Rădăuți a lui Vasile Lavric. Cauza decesului stabilită atunci a fost atac de cord.
Ne-am interesat la Rădăuți și într-adevăr cele două femei au existat. La începutul anilor 1990, având în vedere și că nu se știa cine este Lavric, cazurile nu au fost tratate însă cu suspiciuni de crimă.Treptat însă, după ce a dispărut și prima din surorile Iordache, în 1995, unii polițiști și-au pus semne de întrebare. Din păcate, nu s-au făcut însă la timp legături clare, care să ducă la anchete și, poate, atunci ar fi fost șanse de a se strânge și probatoriu.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Ultima-ora-local/2020-12-09/Mancatorul-de-femei-Vasile-Lavric-a-mai-avut-doua-sotii-care-au-murit-si-ele-in-mod-suspect#ixzz6g7yd4mbb