DUHOVNICUL… mãnãstirea din Giugeni. Era un adevãrat pelerinaj în acel loc, unde se ajungea destul de greu. Mãnãstirea nu este în judetul Vaslui, ci la câtiva kilometri de Giurgeni, iar credinciosii din judetul nostru mergeau sã-si spunã necazurile pãrintelui Antonie, un duhovnic cum rar întâlnesti si cu mult har. Acolo se spovedeau, acolo mergeau la slujbã si vietile lor parcã se schimbau. Astãzi pãrintele ar fi împlinit 53 de ani. S-a nãscut pe 11 octombirie 1971 si a murit acum sase ani. Pe când trãia pãrintele Antonie, oamenii veneau la Giurgeni ca la Maglavit, pentru cã li se împlineau dorintele si li se rezolvau problemele. Acum, de ziua sa, meritã sã rememorãm faptele acestui mare duhovnic. Se spune cã în ziua înmormântãrii sale, în urmã cu sase ani, mâinile îi erau calde, iar degetele flexibile se îndoiau si se miscau cu usurintã, de parcã era viu, desi trecuserã zile de când fusese declarat mort de medici. „Semn cã pãrintele Antonie este sfânt”, spune inginera Mariana Agavriloaei, prima dintre vasluienii care afirmã cã Mãnãstirea de la Giurgeni a fost a doua ei casã. Aceasta are curajul si dragostea sã mãrturiseascã faptul cã pãrintele arhimandrit Antonie a fost un intelectual rafinat, un mare fãcãtor de minuni ce a trãit doar pentru a ajuta oamenii. Ne-a fost cãlãuzã si liman, în special nouã, vasluienilor, pentru cã eram aproape de Giurgeni si l-am asaltat cu totii. Astãzi, de ziua lui, trebuie sã îi fim aproape. Oricum, pãrintele Antonie face si acum la mormânt ceea ce fãcea atunci când era în viatã, pentru cei care vin la el, la mormânt. Despre viata lui de exceptie, în interviul care urmeazã.
Icoana Maicii Domnului de la Giurgeni si pãrintele Antonie sunt douã daruri cu totul speciale, pe care Dumnezeu ni le-a lãsat în acest colt de lume, pentru a ne mângâia si a ne îndrepta vietile. Drumul spre Giurgeni, satul unde s-au întâmplat minuni de vindecare fãrã numãr, a ascuns mereu gropi uriase, pe soseaua de la Bãcesti înspre Roman, unde se aflã mãnãstirea, tocmai pentru ca celor care ajungeau la Giurgeni sã le fie încercate credinta si dorinta adevãratã de a ajunge acolo. Într-un sat ascuns de lume, pãrintele Antonie, monahul care avea acea curãtenie si iubirea sfintilor si a îngerilor în privire si în felul de a fi, ne asteaptã.
Mihaela Manu: Vineri, 11 octombrie, este ziua în care s-a nãscut pãrintelelui Antonie. Îsi doreste, cred, ca cei care i-au deschis usa si pentru care el s-a rugat, sã fie prezenti în aceastã zi specialã, alãturi de el.
Mariana Agavriloaei: Desigur. El se uitã din cer mâhnit si vede tot ce se întâmplã. Se uitã mâhnit pentru cã, fac o paralelã: pãrintele Antonie spunea asa: „Veniti când e ziua Maicii Domnului si-i aduceti o floare. Când e ziua Ei, asa ca atunci când e ziua ta si te felicitã cineva. Dacã te felicitã în zilele urmãtoare sau altãdatã, nu mai are valoare ca în acea zi”. Asa e si cu ziua pãrintelui.
M.M.: Aveti lângã dumneavoastrã o fotografie a icoanei Maicii Domnului de la Giurgeni. Stiu cã aceastã fotografie are o poveste, pe mãsura povestii icoanei. Sã începem cu ea. Chiar pãrintele Antonie mãrturisea cã ani de zile icoana Maicii Domnului de la Giurgeni nu s-a lãsat fotografiatã.
M.A. : Noi mergeam la Giurgeni si nu fotografiam icoana, dar erau altii care îsi doreau sã o facã si nu reuseau. Pãrintele Antonie le spunea tuturor: „Încercati, poate o sã reusiti!”, dar Maica Domnului nu se lãsa fotografiatã. Asta pânã când, într-o zi, a ajuns la Giurgeni un fotograf din Târgu Mures. S-a întâlnit cu pãrintele Antonie la intrarea în mãnãstire si au intrat amândoi în bisericã. Când a vãzut icoana Maicii Domnului Fãcãtoare de Minuni, pelerinul strãin a spus: „Icoana asta mi se pare importantã, vreau sã îi fac o fotografie.” Pãrintele l-a lãsat sã încerce. Nu a durat nici douã sãptãmâni si el a venit cu fotografiile la Giurgeni. Erau clare si corecte. Pãrintele i-a dat o comandã mare. Dar când l-a sunat cu o sãptãmânã înainte de hram, ca sã-i spunã sã le aducã, ca sã le dãruiascã oamenilor, sotia lui i-a spus cã tocmai se prãbusise cu miniavionul personal din care realiza fotografii inedite a diverselor obiective turistice. Omul era un artist al fotografiei si îi lãsase mesaj sotiei cã, dacã i se întâmplã ceva, sã aducã ea icoanele Maicii Domnului la Giurgeni. Asa a fost. Ea le-a adus la timp. Asa au ajuns, de fapt, primele icoane ale Maicii domnului de la Giurgeni în casele noastre. La hramul din 2009.
M.: Cutremurãtor. De atunci, din ziua de 8 septembrie 2009, icoanele Maicii Domnului de la Giurgeni au pornit în lume. Cu sigurantã, Maica Domnului l-a asteptat pe fotograful special, ca sã se lase fotografiatã.
A. : Dar stii de ce l-a ales pe el? Pãrintele Antonie ne-a spus cã omul acesta trãia cu sotia lui ca fratii, în curãtenie. Dupã ce a fotografiat el icoana, Maica Domnului s-a lãsat fotografiatã de toatã lumea.
Multi vasluieni mergeau la mãnãstirea Giurgeni. Iatã de unde a plecat acest impresionant pelerinaj. Mariana Agavriloaie a fost prima vasluiancã care a ajuns la mãnãstire
M.: Doamna Mariana Agavriloaei, cum ati aflat de Giurgeni si cum ati ajuns acolo?
Mariana Agavriloaei: Dupã ce pãrintele vasluian cu viatã sfântã,Teofan Merlã, marele duhovnic de la Mãnãstirea „Cetãtuia” Iasi, a plecat la cer, noi, vasluienii, am cam rãtãcit, pentru cã nu ne mai gãseam un pãrinte apropiat sufletului nostru. Si cum nimic nu-i întâmplãtor, ne-a iesit în cale ucenicul care a stat zece ani în dreapta pãrintelui Teofan.
M.M.: De unde stiti asta?
M.A.: Din mãrturia pãrintelui Antonie. El mi-a spus cã, de fiecare datã, la Sfântul Maslu, pãrintele Teofan este cu el. La Giurgeni, pãrintele Antonie avea în partea dreaptã a altarului, tabloul pãrintelui Teofan si era convins cã pãrintele Teofan vine în duh la Sfântul Maslu ca sã îl ajute. Pãrintele Antonie mi-a mãrturisit zâmbind, cã în cei zece ani cât a stat lângã pãrintele Teofan, la Mãnãstirea Cetãtuia, îsi bãga capul în usa de la altar, lângã pãrintele Teofan, sã audã ce spune el la oameni. De fiecare datã, pãrintele Teofan îl îndepãrta spunându-i cã „nu-i vremea încã”, dar pãrintele nu se lãsa. Eu cred cã o parte din harul pe care îl avea pãrintele Antonie, l-a primit de la pãrintele Teofan. Si mai cred cã tot pãrintele Teofan a fãcut în asa fel ca noi, vasluienii, sã ajungem la Giurgeni. I se fãcuse milã cã rãmãseserãm ai nimãnui. Mie, pur si simplu, mi-a iesit în cale o ucenicã a pãrintelui Teofan, care m-a invitat la Giurgeni si mi-a spus cã acolo este o mare lucrare: un pãrinte special si o icoanã a Maicii Domnului cu trei ochi si douã guri, fãcãtoare de minuni. Hai sã merg, mi-am spus. M-am dus într-o vineri cu autocarul acela mare cu care vasluienii mergeau la Sfântul Maslu.
M.: Vã amintiti prima întâlnire cu pãrintele Antonie?
A.: La capãtul primului drum fãcut la Giurgeni, am gãsit un pãrinte voinic, un munte de ardelean sãnãtos. Asa era pãrintele când l-am cunoscut: voinic si roscovan la fatã. Fiecare om care mergea la Giurgeni, simtea ca si mine, o atractie specialã pentru cei doi: pãrintele si Maica Staretã. Asa o numea pãrintele pe Maica Domnului. Stiu cã o iubea nespus de mult, pentru cã mi-a povestit asa: în momentul în care a fost repartizat sã ajungã la Giurgeni, a ajuns într-un loc cu o bisericã pãrãsitã si cu o curte plinã de bãlãrii. Nefiind nimeni acolo, el s-a asezat pe treptele externe ale altarului, ca sã astepte sã vinã omul care avea cheile. Atunci si-a spus în sinea lui: „Eu nu rãmân în pustietatea asta!”. Dar lucrurile au stat altfel. În momentul în care omul a deschis biserica si pãrintele a intrat sã se închine, a simtit o atractie specialã la icoana Maicii Domnului. Atunci a spus: „Eu de aici nu mai plec”. Si, într-adevãr, nu a mai plecat, pânã nu l-a luat Maica la cer.
Povestea mãrului numit „sufletul pãrintelui Antonie” si cum s-a format obstea mãnãstirii la Giugeni
M.M.: Din spusele pãrintelui, a fost foarte greu începutul.
M.A. : A fost greu pentru cã nu avea nimic. A luat-o dintr-un zero. Încet, s-au alãturat si alti pãrinti. Pãrintele Metodie a fost primul. Întâmplãtor, vasluian de-al nostru, dar nu stiu cum a ajuns acolo. Ei doi au dus greul multã vreme, apoi li s-a alãturat pãrintele Ciprian si, mult mai târziu, si alti cãlugãri. Nu aveau nimic. Nici unde sã doarmã. Mai întâi au început sã construiascã corpul chiliilor. Pãrintele Antonie mãrturisea cã nu aveau apã de bãut decât în vale si, adesea când stãtea cu muncitorii la constructie, mânca mere din mãrul care a strãjuit ani de zile în fata bisericii, acolo unde se fãcea Sfântul Maslu. Merele îi tineau si de foame si de sete, de aceea pãrintele tinea la el, iar credinciosii l-au numit „mãrul sufletului pãrintelui Antonie”. Mi-a povestit pãrintele de primii vasluieni care au venit la Giurgeni. Tin minte tot ce am vorbit cu el. Povestea cã era într-o duminicã ploiasã de toamnã, el a privit pe geam si a vãzut cã în curtea mãnãstirii a intrat un microbuz. S-a îmbrãcat si s-a dus la bisericã, unde a fost surprins sã vadã cã toti oamenii care au coborât din microbuz au lãsat pomelnice si bani. Îmi spunea cã era la începutul acela greu si nu avea bani deloc. Maica Iustina de la bucãtãrie a venit sã cearã bani pentru butelie, dar pãrintele i-a rãspuns:”Nu stii cã nu avem bani?”, fãrã sã îsi dea seama cã acesti oameni lãsaserã pomelnice si bani. Pãrintele a refãcut biserica veche, dar intentia lui era sã facã o nouã bisericã sus, pe deal. S-a chinuit ani de zile, dar nu a reusit. Si rãspuns i-a fost acesta: Maica Domnului nu vrea sã se mute din casa ei.
M.M.: Ce ati gãsit când ati ajuns la Giurgeni?
A.: La începuturile noastre la Giurgeni, am prins o traditie. Oamenii înconjurau biserica cu lumânãri aprinse în mânã, îsi puneau dorinte si se rugau pentru ele. Mie, tot ceea ce am cerut la Giurgeni, mi s-a împlinit, destul de repede. La fel, si celorlalti oameni. Pãrintele Antonie spunea: „Maica Domnului de la Giurgeni nu rãmâne datoare nimãnui”. Si mai avea o vorbã: „Fã un pas la Dumnezeu, cã El face zece la tine”. De-a lungul timpului, s-au întâmplat multe minuni cu icoana Maicii Domnului de la Giurgeni, prima fiind cu un copil surdo-mut din Vaslui, care a vorbit si a început sã audã în fata icoanei. Dupã minunea întâmplatã, pãrintele Antonie s-a uitat la icoanã cu atentie si a observat cã avea ceva special: Maica Domnului avea trei ochi si douã guri, iar Mântuitorul avea în partea stângã, douã urechi. Dupã cercetãrile fãcute de specialisti, s-a dovedit cã totul este o minune, nu o interventie a mâinii omului asupra chipului Maicii Domnului.
Minunile fãcute de Icoana Maicii Domnului de la Giurgeni, povestite de vasluianca Mariana Agavriloaei
MÃRTURII…Mariana Agavriloaei ne-a povestit de minunile fãcute de Dumnezeu la Mãnãstirea din Giurgeni, prin intermediul Icoanei Maicii Domnului. Aceasta a fost martor la aceste evenimente
M.M. : De-a lungul vremii, au curs minunile la icoana Maicii Domnului si la rugãciunile speciale ale pãrintelui. Ati fost martor la multe dintre ele. Puteti povesti ?
A.: Multi din vasluienii care nu aveau copii si au bãtut drumul Giurgeniului, au fost rãsplãtiti cu copii cãrora pãrintele dorea sã le dea numele: Maria, Nectarie, Luca…Veneau disperati si plecau bucurosi. Doi soti au venit sã-i spunã cã vor sã facã fertilizare în vitro, dar cã nu au acea sumã de bani uriasã. Pãrintele i-a trimis acasã si le-a spus cã se va rezolva. Asa a fost. În douã zile s-a rezolvat problema.
M. : Existã astãzi copilul?
A. : Da, este mare, frumos si destept. Numele i l-a pus tot pãrintele, ca la toti cei care s-au nãscut din rugãciunile lui si ale Maicii Domnului de la Giurgeni. Poate o sã vinã vremea ca oamenii care au primit un dar de la Giurgeni sã aibã puterea sã mãrturiseascã, în ideea cã se pot bucura si altii de darurile primite în acest loc, auzindu-le mãrturia.
M.M. : Cel mai mare ajutor pe care l-ati primit la Giurgeni.
M.A. : La 80 de ani, tata a fãcut atac cerebral. „Du-te acasã si pregãteste-te”, mi-au spus medicii, pentru cã doar 1% erau sanse sã mai trãiascã. M-am dus la pãrintele Antonie si i-am spus situatia. Mi-a rãspuns cã medicii spun una, iar Maica Domnului spune alta. Mi-a dat de înteles cã tata va mai trãi. Sunt convinsã cã pãrintele s-a rugat foarte mult, iar Maica Domnului i-a ascultat rugãciunea. Tata a fost salvat si mai trãieste si astãzi. Are 93 de ani. Este darul cel mai mare al pãrintelui Antonie pentru mine. Îmi amintesc de Ecaterina, o fatã din Comãnesti. Eu îl cunosc pe Matei, cumnatul ei, care este iconar la Covasna. Mi-a pictat mai multe icoane. El venea la Husi, la pãrintele Mina Dobzeu, care îi era duhovnic. La unul din drumuri, a luat un ziar de Vaslui, de la chiosc, în care scria despre Giurgeni, despre icoana fãcãtoare de minuni si despre vindecãrile care se petreceau. Ecaterina, sora sotiei lui, care locuia la Comãnesti, avea din nastere, o gaurã în inimã. Ea începuse sã slãbeascã si sã aibã tensiunea foarte mare. La Spitalul Militar li s-a spus cã este din ce în ce mai grav si cã trebuie operatã neapãrat, cã este nevoie sã îi introducã o umbrelutã specialã care se bagã în venele de la piciorul stâng pânã ajunge la inimã. Operatia se amâna pentru cã umbreluta necesarã trebuia adusã din strãinãtate. Între timp, Matei a trimis ziarul de Vaslui prin postã, la Comãnesti. Mama Ecaterinei, atunci când a primit ziarul, a citit despre minunile de la icoanã si a plecat imediat spre Giurgeni. „Sã nu o operezi. Dacã nu se potriveste umbreluta si rãmâne cu un handicap, ai sã-i dai mâncare cu lingura? Trebuie sã vii aici, sã te rogi la icoana Maicii Domnului, care a fãcut pe multi oameni sãnãtosi”, i-a spus pãrintele Antonie. Mama ei a venit în fiecare sãptãmânã la Sfântul Maslu, apoi când fata a luat vacantã cã era la Iasi, la liceu, a adus-o si pe ea. Când s-au dus la spital la Bucuresti, doctorii si profesorii se uitau la ea si nu stiau ce sã creadã. „Fata asta, cât o sã trãiascã, nu o sã mai aibã probleme cu inima. Duceti-vã la orice doctor sã vã confirme”, i-au spus ei. Dosarul subliniat cu rosu, ca fiind o urgentã, era o enigmã. Când i-au povestit minunea pãrintelui, el a spus ca de obicei: „Nu îmi multumiti mie, multumiti-i Maicii Domnului, cã Ea a fãcut-o sãnãtoasã”.
