spot_img
spot_img
9.1 C
Vaslui
09-ian.-2025

Managerul Spitalului de Psihiatrie din Murgeni și-a dat demisia

- Advertisement -

SCHIMBAT… Somat de ministrul Rafila să își dea demisia, managerul Spitalului de Psihiatrie din Murgeni a executat astăzi comanda. Acesta l-a anunțat pe primarul Eduard Cazacu că renunță la postul din fruntea unității sanitare, deși până la această oră rezultatele analizelor nu indică vreo culpă a spitalului în ceea ce privește alimentația pacienților.

Autoritățile au anunțat o primă concluzie la mai bine de o săptămână de la tragedia petrecută la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, acolo unde trei pacienți au murit, iar alți 29 au ajuns la spital cu suspiciunea de enterocolită. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că nu a fost vorba despre o intoxicație cauzată de mâncare. Alte rezultate sunt așteptate în perioada următoare. În ziua de dinaintea celei în care au început să se simtă rău, cei aproximativ 150 de bolnavi internați în spital au mâncat la prânz borș de pește și pește pangasius prăjit cu orez și legume. Mâncarea a fost adusă în spital drept pomană de Mănăstirea Florești. Apoi, la cină, pacienții au primit o conservă de pește din magazia spitalului. La IML Iași au fost analizate toxicologic 13 probe de la tot atîția pacienți. Rezultatele preliminare au ieșit negative. “Am lucrat o parte din probele de la persoanele aflate în viață și am lucrat doar de la o singură persoană decedată. La acest moment, nu s-a identificat nimic. Noi am căutat nitriți, am căutat alcooli, am căutat pesticide, am căutat medicamente. Acestea au ieșit în doze terapeutice, ceea ce era și firesc pentru că vorbim de bolnavi cronici”.

Managerul Carp și-a dat demisia

În ciuda rezultatelor parțiale care disculpă spitalul de orice vină în privința morții celor trei pacienți, Ionel Carp a decis să-și dea demisia din funcția de manager. Anunțul a fost făcut de primarul orașului Murgeni, Eduard Cazacu.

Eduard Cazacu

“Ministrul Rafila a declarat că rezultatul analizelor nu duc spre o culpă a spitalului, deocamdată. Despre alimentele folosite în acele zile nu putem spune că au provocat acele toxiinfecții. Cu toate astea, azi am primit demisia domnul Carp, managerul spitalului Murgeni, pe care, cu strângere de inimă, am acceptat-o pentru că nu știu câtă vină are acest om în toată povestea asta. Ne-am și gândit imediat la un interimat, în speță directorul economic de la Primăria Murgeni. El se va ocupa, o lună, două, de acest interimat, după care va fi organizat concursul pentru postul de manager, post pe care mi-l doresc să fie ocupat de un medic care îndeplinește toate condițiile și care să conducă la un act medical profesionist, în așa fel încât să terminăm cu această perioadă destul de grea pentru unitatea sanitară”, a precizat edilul Murgeniului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Termina cu administratul de buni ce sunt apar cu fel de fel de mizerii la TV sa se administreze pe ei insusi şi dupa functiile dupa care sunt atat de inebuniti….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.