GHINION … LA 13 ANI! Are 13 ani, dar nu mai stie cum e sã fii copil. Nu mai face balet, nu se mai joacã în curtea scolii cu prietenii din clasã, nu mai aleargã în parc, nu mai merge la pescuit cu tatãl si fratii ei mai mari. De un an de zile, Maria îsi petrece zilele pe un pat de spital specializat si suportã cu stoicism efectele devastatoare ale chimioterapiei. În tot acest timp, singura alinare a rãmas pictura. O ajutã sã se linisteascã, o motiveazã sã continue lupta cu un inamic invizibil, dar extrem de puternic. Singura sansã la viatã pentru Maria, în acest moment, este un transplant de mãduvã. Familia Moca are însã nevoie de 15.000 € pentru ca Maria sã poatã scãpa de cumplita afectiune care îi amenintã viata, fiind la Roma, într-un spital specializat!
Cosmarul a început într-o noapte de duminicã. Maria a ajuns la urgente pentru cã se plângea de dureri în zona rinichilor. Dupã analize preliminare, diagnosticul a cãzut ca un trãsnet peste familia Moca: Leucemie Acutã Mieloblasticã, o boalã rarã si devastatoare. Cu un nivel alarmant al bolii, de 83%, lupta Mariei dintr-o zonã apropiatã de Bârlad a început la Târgu Mures.
<<Cel mai greu pentru noi a fost sã-i spunem Mariei de ce trebuie sã stea în spital si de ce se simte rãu. Sotia a fost cea care i-a explicat cã are o boalã de sânge care se numeste leucemie si cã trebuie sã facã tratament sã elimine globulele rele din sânge. Pe sectie erau foarte multi copii slãbiti, cu dureri si fãrã pãr pe cap, asa cã i-a fost la îndemânã sã îi arate cã nu e singura în aceastã situatie, cã toti copiii de acolo au exact boala ei si cã au venit aici sã lupte împreunã pentru a învinge celule rele. Dupã ce a aflat diagnosticul – noi nu am folosit niciodatã cuvântul „cancer” pentru a nu o afecta asa tare – primele cuvinte ale Mariei au fost: „Mami, eu sunt o luptãtoare si o sã lupt sã mã fac bine!”. Nu am crezut niciodatã cã un copil de 13 ani poate avea atâta putere si fortã. A plâns la început, pentru ca era speriatã, dar mai apoi s-a linistit vãzând cã toatã lumea o sustine!>>ne-a povestit cu lacrimi în ochi Eugen, tatãl Mariei.
Fetita trece prin clipe grele si dureri foarte mari!
Zilele au devenit sãptãmâni, sãptãmânile luni, iar sectia de hemato-oncologie din Târgu – Mure, i-a devenit a doua casã. La doar 13 ani, Maria a trecut prin clipe foarte grele.
<<Nu pot sã uit niciodatã starea în care mi-am vãzut fetita, imediat dupã prima cura de citostatice: i-a cãzut pãrul, genele, sprâncenele si a slãbit drastic. Maria a supravietuit doar cu perfuzii, nu a mâncat nimic timp de o sãptãmânã, îi era rãu, fãcea febrã mare. Au fost cele mai grele momente. Momente în care nu gãseam explicatie la întrebãrile Mariei, iar cea mai repetatã întrebare era: „De ce eu?”! Maria de un an de zile nu mai stie ce este copilãria, nu s-a mai jucat cu niciun copil. Din cauza imunitãtii extrem de scãzute si a riscului de a lua orice virus, a stat mai mult izolatã acasã sau la spital. Acest lucru a afectat-o foarte mult emotional, întrebând-o pe sotia mea de foarte multe ori „Mami, chiar asa de bolnavã sunt de nu mã mai pot juca?”. De micã a fost o persoanã energicã, a fãcut balet. Îi plãcea sã meargã la pescuit cu mine si cu fratele ei mai mare. Îi place sã deseneze. Cât a fost internatã, a pictat o icoanã pe sticlã. Deseneazã fel de fel de lucruri, având o rãbdare nemãrginitã. Multi nu vor crede, dar acest copil de 13 ani, când a aflat cã trebuie sã stea luni de zile în spital, singura ei grija era scoala. Ce o sã facã cu scoala? O sã rãmânã repetentã? Maria are însã noroc de profesori minunati si întelegãtori. Au fost de acord sã fie un laptop permanent în clasa si sã se tinã orele si pe classroom. Si în sedintele de chimioterapie copilul meu era cu laptopul în brate, refugiindu-se astfel în singura activitate ce o mai lega de viata ei cotidianã, mersul la scoalã”, ne-a mãrturisit Eugen.
Maria vrea sã devinã asistentã ! Fratele sãu vrea sã o salveze, dar le trebuie 15.000 de euro!
De micã, visul Mariei era sã devinã asistentã medicalã pe sectia pediatrie. Se nãscuse prematur, iar pãrintii îi povestiserã cât de mult au avut grijã de ea asistentele de la neonatologie, asa cã îsi dorea sã salveze la rândul ei alti copii. Cum nimic nu este întâmplator în viatã, Maria a vãzut din nou cât de importante sunt asistentele pentru copii, iar dorinta de a deveni cadru medical este mai aprigã ca niciodatã. Dupã o perioadã de remisie de câteva luni, boala a recidivat, iar Maria are nevoie urgent de un transplant de mãduvã osoasã. Fetita este, din fericire, compatibilã cu fratele sãu mai mare. Desi are acum propria familie si un copil de numai doi ani, tânãrul de 25 de ani e gata sã îsi asume riscul unei interventii chirurgicale. Ar face orice sã îsi poatã salva surioara de la o sentintã crudã. Interventia va avea loc într-un spital din Roma – acolo unde fetita a fost deja transferatã de urgentã – si va fi suportatã de o asigurare fãcutã de tatãl Mariei, în Italia. Familia nu are însã resursele necesare pentru acoperirea cheltuielilor extra-spitalicesti, tot ce înseamnã chirie, transport.
„Am decis sã facem transplantul la Roma pentru cã în Romania nu sunt conditii pentru transplant. Sectiile sunt ticsite de bolnavi, iar temperatura din salon este insuportabilã pe timp de varã. Nu este nici apã caldã, sotia si cea micã rugau asistentele sã le încãlzeascã apã si se spãlau la lighean, uneori nu exista nici dezinfectant. În strãinãtate nu existã problemele astea. Spitalul din Roma pune pe primul loc starea psihicã a copilului, asa cã Maria va sta mai mult acasã decât internatã, ceea ce presupune un cost de minim 15.000 de euro, chiriile aici sunt foarte scumpe. Din pãcate, nu ne putem descurca financiar. Am plecat cu ultimul meu salariu, minimul pe economie. Am fãcut aici o asigurare medicalã pe numele meu, pentru care plãtesc lunar, ca sã pot acoperi tratamentul fetitei. Am ajuns de numai cinci zile la Roma. Momentan stãm într-o casã socialã, dar îmi caut de lucru. Pentru a-i acorda o sansã fetitei mele, trebuie sã iau totul de la zero aici,” ne-a mãrturisit Eugen.
Cristina, fiica cea mare a familiei Moca, proaspãt absolventã de facultate, a fost cea care a cãutat în permanentã solutii la problemele medicale, administrative si financiare ale familiei. Tot ea a fost cea care a cerut ajutorul Asociatiei „Salveazã o inimã” atunci când si-a dat seama de amploarea cheltuielilor.
<<15.000€ pentru o viatã de om… Cât de tristã poate fi uneori realitatea, mai ales în viata unor tineri aflati la început de drum! Suma nu este exorbitantã, dar nici nu poate fi strânsã de o familie cu un venit mai mic de 1.000€ din care supravietuiesc 5 suflete. Orice donatie fãcutã în conturile Asociatiei „Salveazã o inimã” o poate salva pe Maria! Doar împreunã putem aduce din nou bucuria în aceastã familie greu încercatã. Prin ajutorul nostru comun, Maria va putea trãi sãnãtoasã, fãrã teama zilei de mâine. Fii si tu parte din comunitatea salvatorilor de oameni!>>, ne transmite Vlad Plãcintã, presedintele Asociatiei „Salveazã o inimã”. Pentru donatii din partea companiilor, accesati: https://salveazaoinima.ro/maria-moca/. Denumire entitate: Asociatia „SALVEAZà O INIMÔ
