spot_img
16.6 C
Vaslui
19-sept.-2024
spot_img

Maica Veronica, cunoscutã drept „Fecioara din Vladimiresti”, si întâlnirea cu regele Mihai. O poveste consemnatã de un jurnalist vasluian

- Advertisement -

POMENIRE… Am tras perdelele uitãrii ce s-au asezat peste Maica Veronica, cunoscutã în România anilor 1937 ca “Feciora de la Vladimiresti“. Sâmbãtã, pe 14 septembrie, de ziua Înãltãrii Sfintei Cruci, s-au împlininit 19 ani de când maica s-a dus la Dumnezeu. Ca reporter am avut bucuria sã realizez mai multe interviuri cu acest titan al credintei si ortodoxismului românesc. Acum, când o pomenim pe maica Veronica, care a fost binecuvântatã de pãrintele Arsenie Boca sã aibã la mãnãstirea unde a fost staret, duhovnic pe pãrintele Ioan Iovan, cel care avea sã-l uimeascã si pe dictatorul Ceausescu cu puterea sa duhovniceascã, trebuie sã spunem cã multi vasluieni au fost la Vladimiresti si au gãsit alinarea. În editia de astãzi o sã povestesc un episod mai putin cunoscut din viata maicii, înregistrat pe banda unui reportofon, si anume întâlnirea cu regele Mihai, cel care a fost ctitorul mãnãstirii de la Vlãdimiresti, ridicatã pe locul unde maica s-a întâlnit cu Domnul Nostru Iisus Hristos când aceasta era doar o copilã. Cu banii dãruiti de rege din pusculita sa, în 1940, aveau sã înceapã lucrãrile la acea bisericã pe care Dumnezeu i-a poruncit maicii Veronica sã o ridice. La slujbele tinute de pãritele Ioan, imediat dupã instalarea comunismului în România, veneau în jur de 30.000 de oameni, lucru care i-a speriat rãu de tot de mai marii vremii. De aceea, maica Veronica, împreunã cu pãrintele Ioan au fost arestati o perioadã si condamnati la temnitã grea.

Părintele Ioan Iovan, la vârsta de 30 de ani, predincând la Vladimirești, unde maica Veronica era stareță. Acesta, alături de Arsenie Boca, Ilie Cleopa și Iustin Pârvu au fost stâlpii ortodoxismului românesc în perioada comunistă

Încep povestirea despre acest fenomen intitulat „Maica Veronica” cu modul în care Dumnezeu i-a arãtat acesteia când era o copilã locul unde sã ridice o vrednicã mãnãstire. Vã citez din primele mele scrieri despre maica Veronica: «Iatã locul în care Domnul nostru Iisus Hristos a dorit sã ne încãlzeascã inimile, sã le umple cu entuziasm religios, sã-i înflãcãreze pe crestini întru credintã si iubire sincerã. Si-a dorit sã se arate din nou lumii, dar nu în Slava Sa, ci îmbrãcat în umilintã umanã, nu într-o mãreatã catedralã, ci într-un lan de porumb uscat de seceta anului 1937, într-o zi de vineri, 22 octombrie, orele 10.00. Mântuitorul nu a vrut sã fie vãzut de slujitorii altarelor Sale, îmbrãcati în vesminte strãlucitoare, ci de o copilã orfanã, sãracã, cu sacul în gât, pe când culegea porumbul de pe colina „Gurguieta” din comuna Tudor Vladimirescu, o localitate fãrã importantã, care nu se regãsea pe harta tãrii. Astãzi numele sãu circulã pe toate continentele, acolo unde sunt români». Si, într-adevãr, aceastã copilã care a intrat în mãnãstire la vâsta de 18 ani avea sã fie cea mai tânãra staretã de mãnãstire. Slujea chiar la mãnãstirea pe care o vãzuse în viziunea sa de când era copilã si care s-a înfãptuit prin strãdania sa. Aleasã din veac si din pruncie, a fost pregãtitã în mod deosebit cu necazuri, cu lipsuri din cele mai mari, peste vointa ei, pentru a o face vrednicã sã primeascã sã stea de vorbã cu Mântuitorul, nu în taina sufletului, ci printre rândurile de porumb, nu în vis sau în stare letargicã ci aievea, în plinã zi, sã-l audã spunând: „Eu sunt Lumina Lumii, Eu sunt Mântuitorul vostru, care mântui toatã lumea”. Sora Lica, asa cum îi spunea maicii când era copilã, a putut sã ni-l descrie cu cuvintele sale simple pe Iisus Hristos: „Nu mi-a fost fricã, cã avea fata blândã, mustãtile rãsucite si bãgate în barbã, pãrul în douã pãrti, lãsate pe umeri, fãcute inele. Era îmbrãcat într-o mantie albã, lungã pânã jos, de i se vedeau degetele de la picioare si lungã la mâneci. Unde sta cu picioarele avea ceva alb, iar în jurul lui o razã de luminã. Eu când l-am vãzut asa de frumos, îl priveam nemaiputându-mã sãtura de frumusetea Lui. ”

Pe locul in care maica Veronica in care s-a intalnit cu Iisus Hristos s-a ridicat un paraclist

Cum am ajuns la Mãnãstirea Vladimiresti. Mãrturiile unui reporter

Sfânta Mãnãstire a Maicii Domnului de la Vladimiresti, situatã între Tecuci si Galati, era singurul loc spre care mã îndreptam pe atunci de acasã, noaptea, cu trenul, sau în orice zi sau orã puteam, cu orice puteam. Aveam tineretea cu mine si curajul si, mai ales, o aveam pe Maica Veronica, care mã astepta, parcã, sã-mi dea viatã si putere. Asa cã, am fãcut de nenumãrate ori drumul cu pietre colturoase, ce le simteam prin sandale, vara, mergând pe jos din sat pânã la mãnãstire, singurã, sau alãturi de oameni veniti de peste tot. Maica Domnului, legenda vie de la Vladimiresti, trãia si era cea mai frumoasã poezie vie de om, ce puteai s-o atingi. Am fãcut mai multe înregistrãri în biroul ei de la stãretie, pe care le-am rãtãcit, dar poate cã le voi gãsi într-o zi. Povestea ce urmeazã este o astfel de întâmplare minunatã înregistratã pe un reportofon. Sã ne bucurãm de cuvintele Maicii Veronica, cea care în aceastã zi de 14 septembrie a ales sã se despartã de noi, pentru a-si salva mãnãstirea dragã. A avut dusmani atât cât a trãit, dar îi iubea pe toti, si pe cei buni, si pe cei rãi. Sã o comemorãm astãzi descoperindu-i veselia, curajul, iubirea.

Prea Sfintitul Lucian al Romanului a avut încredere într-o copilã de 16 ani sã-i încredinteze misiunea sã strângã bani pentru ridicarea unei mãnãstiri de fecioare

Ne întoarcem în timp. Sunt în biroul Maicii Veronica. Îmi vorbeste despre începutul vietii ei. O întreb dacã pe atunci avea descoperiri dumnezeiesti. Îmi rãspunde: „Da, dar nu le spuneam nimãnui, pentru cã oamenii mã judecau gresit. Si nu le-am spus nimãnui, pânã nu m-am dus la Episcopia Romanului cu pãrintele paroh din sat si cu unchiul meu”. Prea Sfintitul Lucian al Romanului a rãmas uimit de dorinta fetei de 16 ani, care avea doar douã clase primare si care îsi dorea cu ardoare sã facã o mãnãstire, pentru cã asa i-a poruncit Mântuitorul: „Când m-am sculat de jos, s-au sculat si fetele dupã mine si Mântuitorul dându-se deoparte, cam patru metri, întinde mâna dreaptã si vãd cum cade din mâna Lui o luminã puternicã, care a intrat în pãmânt. Aud cã-mi zice: „Aici sã fie altarul meu! Aici sã ridici o mãnãstire în cinstea Maicii Mele. Sã fie un schit cât de sãrac de maici, dar numai fecioare. Aceastã mãnãstire sã poarte numele Maicii Mele. Cã de n-ar fi fost Maica Mea sã se roage pentru voi, de mult v-as fi pierdut…Mai înainte de vreme, am vorbit prin gura preotului de la Sihastru, iatã acum îl pun conducãtorul fecioarelor.” Eu l-am întrebat: Dar, eu sã vin la mãnãstire? „Da, ai sã vii”, mi-a rãspuns. Apoi, Prea Sfânta Fecioarã mi-a spus: „Sã cânti cântarea îngereascã: Sfinte Dumnezeule, de care si îngerii se bucurã în cer.” Ea stãtea cu fatã blândã de ne privea cum stãm noi în genunchi. Vãd cã îsi întoarce spatele la noi. Eu am început rugãciunea, dar a rãmas un miros puternic de smirnã. Din norii care erau împrejurul Mântuitorului si a Prea Sfintei Fecioare a rãmas multime de îngeri care ne înconjurau. Eu vedeam pe fete cã se uitau în sus, dar tãceam din gurã. Dupã ce terminãm rugãciunea, le aud cã-mi spun: „Ce miros de smirnã, surioarã, dar uite ce de fluturasi sunt pe sus, tare sunt frumosi si albi.” Eu le întreb: Vedeti frãtiile voastre? Ele îmi rãspund: „Da, vedem. Noi am auzit ce ti-a spus Mântuitorul frãtiei tale.” Apoi îmi spun ce am vorbit cu Mântuitorul. Adevãrat este. Hai sã mergem în sat sã spunem la lume, le-am rãspuns. Si am mers cu toatele spre sat cântând „Sfinte Dumnezeule”. Prea Sfintitul Lucian al Romanului a binecuvântat-o pe fata de la Vladimiresti, având convingerea cã Dumnezeu si Maica Domnului nu o vor lãsa singurã în greaua sa misiune, i-a sfãtuit pe unchiul si pe pãrintii „tovarãselor de credintã” ale Licãi sã doneze pãmântul necesar pentru ca viitoarea mãnãstire sã nu fie sãracã si sã se poatã obtine aprobarea de constituire. Tot atunci, viitoarea mãicutã Veronica a primit primul chitantier cu care a colindat tara sã strângã banii necesari pentru ridicarea mãnãstirii Maicii Domnului.

Întâlnirea maicii Veronica cu regele Mihai, la Sinaia

FOTO DOUCMENT …16 iulie 1998, ziua în care Maica Veronica s-a reîntâlnit cu regele Mihai, dupã 60 de ani.

MOMENT SPECIAL…Sã ne întoarcem pe vremea când Maica Veronica îmi povestea de vremea când, sub conducerea unui comitet condus de parohul comunei Tudor Vladimirescu, pãrintele Gheorghe Dumitriu, a plecat prin tarã într-un pelerinaj apostolic, pentru a strânge banii necesari construirii mãnãstirii. În drumul sãu, maica a poposit si la Sinaia. Iatã-i mãrturisirea: „Am fost cazatã la sotia sefului de garã din Sinaia. Într-o zi, o întreb: Doamnã Curic, cine este cel mai bogat om din Sinaia? „Regele”, îmi rãspunde ea. Dar Mihai? „Mihai nu-i bogat, dar el va fi rege mâine, poimâine!” Vreau sã-l vãd si eu, i-am mãrturisit. „Acolo se face de pazã, si dacã te prind, te împuscã”, m-a speriat ea. Dar într-o zi, aceastã doamnã nu m-a mai însotit în drumurile pe care le fãceam în cãutare de fonduri, m-a lãsat singurã. Bucuria mea. Eu, în loc sã merg unde trebuia, am pornit-o spre castelul Peles. Mã uitam cu teamã, sã vãd de nu iese cineva sã mã împuste, dupã cum fusesem atentionatã. Am intrat în curte, si am mers pânã am ajuns lângã o masinã sub care un bãiat în salopetã mesterea. Mi-am zis: ce bine cã vãd bãiatul ãsta, o sã-l întreb despre rege. Si spun: Mãi bãiete, cum pot eu sã-l vãd pe regele Mihai, cã vreau sã-l fac ctitorul mãnãstirii mele? Atunci bãiatul a iesit de sub masinã si m-a întrebat de ce vreau sã îl fac ctitor. I-am rãspuns cã îl iubim, cã îl iubeste tara si tineretul, cã îl iubim toti si cã eu vreau sã îl fac ctitorul mãnãstirii mele de la Vladimiresti. I-am povestit despre planurile mele si despre porunca pe care mi-o dãduse Mântuitorul de a face mãnãstirea de maici numai fecioare. Atunci s-a recomandat cã el este Mihai. Dar si-a întors buzunarele pe dos, sã-mi arate cã erau goale. Atunci l-am compãtimit: Vai, ce sãrac esti!, i-am spus. Dar nu-i nimic, lasã, cã mã descurc eu.

Maica Veronica a primit în dar „pusculita” regelui, din care s-a zidit mãnãstirea de la Vladimiresti

MOMENT UNIC…Maica Veronica, alãturi Prea Sfintitul Casian, Episcop al Dunãrii de Jos, la aniversarea a 50 de ani de cãsãtorie a regelui Mihai cu regina Ana

DAR…Regele nu m-a lãsat sã plec. A strigat dupã cineva. Deodatã, a venit lângã el un bãrbat care i-a vorbit în altã limbã. Eu l-am întrebat : Cine-i ãsta? Mi-a rãspuns: „Aghiotantul meu!” Tu esti Mihai, viitorul rege, nu? Pune-l sã vorbeascã româneste, doar este în România. De ce vorbeste altã limbã, l-am întrebat. A început sã râdã. „Nu pleca. L-am trimis sã îmi aducã pusculita.” Aoleu, ai puscã? Mã gândeam cã o sã mã împuste. Însã, la scurtã vreme, aghiotantul s-a întors cu pusculita regelui , o casetã mare de lemn, plinã cu bijuterii si bani. Am rãmas uluitã. ” Ai o servietã de bãrbat si veche, pe deasupra. Dar tine bani, nu-i asa?”, m-a întrebat. I-am rãspuns: Da, tine! Atunci tânãrul rege Mihai mi-a turnat în geantã tot ce avea în pusculitã. Erau bani multi si bijuterii. Ce faci, mãi Mihai, l-am întrebat surprinsã. Mi-a rãspuns: „Ti le dau pe toate. Ai spus cã ai un comitet si un colonel care te ajutã. Sã te duci cu bijuteriile la bancã , iar banii de pe bijuterii sã-i folosesti la constructia mãnãstirii. Sunt bijuteriile mamei mele. Vreau sã fie si dânsa alãturi de mine ctitor la mãnãstirea ta!” . Prin contributia substantialã a Majestãtii Sale, Maica Veronica a putut plãti mai multe vagoane de tren cu ciment si cherestea. În semn de mare pretuire, chipul regelui Mihai este pictat în frescã , la dreapta intrãrii în biserica mare. În timpul prigoanei comuniste, pictura votivã a regelui a fost acoperitã cu un tablou obisnuit , pentru a salva fresca de la distrugere. La sase decenii de la acest moment memorabil, când Fecioara de la Vladimiresti s-a întâlnit cu tânãrul rege Mihai, Dumnezeu a orânduit ca ei sã se regãseascã în ziua de 16 iunie 1998. De aceastã datã, amândoi purtau pe umeri ani multi, cu amintiri si triste, si frumoase. Au recunoscut însã, amândoi, cã întâlnirea aceea din adolescenta lor, a fost, cu sigurantã, cea mai frumoasã dintre ele si le-a fost dãruitã chiar de Maica Domnului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

    • pentru popi bineînțeles sa sunt jenante comentariile 😛
      E vorba de cauzalitate si efect
      O „minune” cauzata de un motiv specific, ea permanent trebuie sa se repete daca există același motiv
      Si nu se întâmplă așa ceva nici pe departe

  1. Si acum de ce nu se mai intampla minuni? numai cate dezastre si oameni morți sunt si nimic.
    Nici măcar vreun popa cu vreun ajutor, al naibii minuni se întâmplă numai când e vorba de vreo coșmelie de popi care nu aduce nici un folos nimănui, imediat se intampla minunea si apar banii, la amărășteni nu e cazul 😛

    • Pentru ei chiar este o minune, unde s-a mai pomenit sa dai la hoți bani sau sa accepți sa te jumulească de buna voie
      Cum nu este asta o minune? și încă ce minune este sa ai asemenea dobitoci, cred ca fac mătănii permanent sa tina minunea mai departe 😂😂😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.