INTERVIU Mântuitorul a ales acest fel de a-Si da viata pentru noi, a ales Crucea tocmai pentru cã, cum spuneai, reprezintã legãtura dintre cer si pãmânt, unirea cerului cu pãmântul, unirea înaltului cu adâncul si cuprinderea largului în inima lui Dumnezeu, Care S-a asezat acolo ca sã ne adune pe noi în inima Lui, pentru cã o luasem razna. Cititi în cele ce urmeazã un interviu acordat de monahia Siluana Vlad, coordonatoarea Centrului de formare si consiliere „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil” din Iasi.
Î: De ce si-au ales crestinii ca simbol suprem Crucea, Crucea numitã de un pãrinte chiar icoana icoanelor?
R: N-as spune cã a fost aleasã de crestini, ci Crucea i-a ales pe crestini. Crucea este legatã de Persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, de jertfa Mântuitorului pentru noi, oamenii, si ea are atât înteles duhovnicesc, dar si o realitate trupeascã, pentru cã si omul este o fãpturã si trupeascã, si duhovniceascã, iar Mântuitorul a ales acest fel de a-Si da viata pentru noi, a ales Crucea tocmai pentru cã, cum spuneai, reprezintã legãtura dintre cer si pãmânt, unirea cerului cu pãmântul, unirea înaltului cu adâncul si cuprinderea largului în inima lui Dumnezeu, Care S-a asezat acolo ca sã ne adune pe noi în inima Lui, pentru cã o luasem razna. Deci Crucea ne-a ales pe noi, Crucea ne apãrã pe noi, nu noi o alegem pe ea, ci noi acceptãm sau nu. Acceptãm sã fim ai lui Hristos, si atunci primim Crucea, sau nu acceptam, suntem liberi sã nu acceptam, fugim de Cruce, dar dãm de…
Î: …de ce este la antipod.
R: De cel care fuge de Cruce.
Î: Chiar se spune cã, dacã ne facem semnul Crucii, ne închinãm, atunci duhurile rele sunt alungate.
R: Da, pentru cã nimic nu i-a speriat mai mult pe demoni si puterile rãului, decât aceastã de neînteles jertfã a lui Dumnezeu. Cum a putut sã moarã? Toatã fãptura fuge de durere, toatã fãptura fuge de ce este neplãcut, si El a ales în mod liber sã Se lase omorât atunci când i-a fost vremea, cã, altfel, L-au tot amenintat cu pietre si L-au lovit de-atâtea ori, au vrut sã-L omoare, si n-au putut, pentru cã nu venise ceasul. Iar când L-au prins, ati vãzut, au cãzut cu fata la pãmânt când El a zis: Eu sunt. Dar El i-a lãsat, pentru cã alesese aceastã moarte pentru cã e moartea care reface demnitatea omului, de fãpturã aflatã ca inel de legãturã între cer si pãmânt, între duhovnicesc si trupesc, material.
Î: Este, într-adevãr, momentul cel mai dramatic din istoria crestinismului, atunci când Mântuitorul a fost rãstignit pe Cruce, poate din cauza aceasta nici nu prea ne place sã ne amintim, ni se pare, poate, prea sângeros pentru sensibilitatea noastrã modernã, dar nu putem sã-l ocolim.
R: Mã iertati, dacã aceasta ne este sensibilitatea, nu înteleg de ce ne uitãm cu atâta plãcere la filmele în care se împuscã, în care este atâta cruzime, atâta violentã, oare de sânge fugim sau de Cruce? Haideti sã ne întrebãm cinstit: ce ne îngrozeste?
Î: Probabil cã este si setea dupã fictiune. Probabil cã, în momentul în care ne uitãm la acele cruzimi, avem ideea ca e ceva cumplit, se omoarã…
R: Sã ne întrebãm constiinta, sã vedem ce anume ne îngrozeste?
Î: Sã ne întoarcem la Cruce. Cum ne ajutã, cum o folosim?
R: Mã ajutã Dumnezeu prin Cruce. De ce? Pentru cã prin Cruce a venit bucurie la toatã lumea. Asa cântãm, asa mãrturisim, prin Cruce a venit. Dacã nu Se urca pe Cruce, dacã nu-Si dãdea viata pe Cruce, care a fost altarul pe care S-a jertfit, Mielul lui Dumnezeu S-a jertfit, si toatã lumea cinsteste altarul, noi cinstim acest altar pentru cã asa a fost toatã traditia, sã cinstim altarul pe care se aduceau jetfele. Or, altarul pe care S-a adus Mielul lui Dumnezeu ca jertfã, Fiul lui Dumnezeu ca jertfã, este aceastã Cruce care e prezentã în orice cruce: în crucea aceasta, fãcutã din lemn, în crucea de metal, în orice cruce care spune: aceasta este Crucea lui Hristos si care-L are pe Hristos pe ea, vãzut sau nevãzut, si care e însotitã în Ortodoxie de niste raze. O sã vedeti în Bisericã, sunt niste raze, întotdeauna Crucea este însotitã de raze, pentru cã nu existã Cruce fãrã Înviere, nu existã moarte fãrã Înviere. Deci, pentru mine, Crucea nu este rãstignirea, ci rãstignirea urmatã de Înviere. Ce caut eu este Învierea, nu sã mã rãstignesc. Cine ar vrea sã facã lucrul ãsta si de ce l-ar face? Dar dacã asta e poarta, dacã numai pe aici se trece la Înviere, la lumina si la bucuria Învierii, nu existã altã poartã! Au încercat bietii oameni tot felul de… Si se încearcã în continuare. La orice existã solutie. Radar – am vãzut maicã anti-radar, care se vinde în mod oficial! Si se zice cã la fiecare durere existã un anti-durere, la fiecare pericol existã un anti-pericol, dar, ca sã ajungi în rai, ca sã ajungi la Înviere, nu ai decât Crucea.
Dar, sã vezi, cã sunt trei cruci: una a lui Dumnezeu-Fiul Care S-a rãstignit pe ea si prin care a ajuns bucuria la noi; si, de-o parte si de alta a Lui, pe Golgota, erau doi tâlhari, tâlhari-tâlhari, care fãcuserã rãutãti, cum fac tâlharii. Unul de-a dreapta si unul de-a stânga, unul Îl huleste pe Dumnezeu si-I spune: Dacã esti Dumnezeu, dã-Te jos si scapã-ne si pe noi, si scapã-Te si pe Tine! Si acesta a rãmas în hulã, a rãmas în îndoialã: „Ãsta nu-I Dumnezeu”! Câti dintre noi, aflati pe crucea vietii noastre, durerea vietii noastre, nu strigãm: „Ãsta nu-I Dumnezeu, dac-ar fi Dumnezeu n-am pãtimi, dacã ar fi Dumnezeu n-ar fi atâta rãutate, si cruzime, si boalã pe pãmânt, si atâtia nevinovati care mor”! Parcã Dumnezeu i-ar omori! Noi îi omorâm! Si acesta este tâlharul de-a stânga, care rãmâne în hulã si cere dovezi: Dacã esti Dumnezeu, scapã-ne Tu! Eu nu fac nimic, eu fac tâlhãrii, dar Tu scapã-mã! Acesta este tâlharul din stânga. Tâlharul din dreapta ce spune? De ce spui asta? Pentru cã noi pe drept suferim. Când a spus pe drept suferim, pentru tâlhãriile noastre, el s-a spovedit, a mãrturisit cã eu am gresit,si se întoarce cãtre Mântuitor si-I spune: Pomeneste-mã, Doamne, când vei veni în împãrãtia Ta! Si Dumnezeu îi spune: Astãzi vei fi cu Mine în rai.
Deci, în clipa în care eu sunt într-un necaz, unde sunt rãstignit, totul mã doare, totul este chin, dacã mã revolt împotriva lui Dumnezeu, rãmân în chin, revoltându-mã, pentru cã nu Dumnezeu m-a urcat pe crucea aceea, ci oamenii ne-au rãstignit acolo, sau eu, omul. Dar dacã zic: „Doamne, pomeneste-mã, Doamne, în împãrãtia Ta, pentru pãcatele mele, ale omului, ale omenirii, ale oamenilor…”, cã noi suntem una toti, „sufãr ce sufãr, dar Tu pomeneste-mã întru împãrãtia Ta”, El atunci spune: Astãzi! Nu nu stiu când… Astãzi vei fi cu Mine în rai. Si în clipa aceea eu primesc lumina raiului, mângâierea raiului, puterea si bucuria Învierii, pe care eu o trãiesc încã de-acum. Dar noi nu putem sã spunem cuvântul acesta: „Pe drept sufãr, Doamne, pomeneste-mã întru împãrãtia Ta!”, care se spune, ati vãzut, la bisericã, înainte de iesirea cu Sfintelor Daruri.
Î: Pentru multi, Crucea este un simbol al mortii. Am vãzut multe persoane care sunt oripilate când trec pe lângã un cimitir si vãd multimea aceea de cruci.
R: Pentru cã ei vãd lemnul, nu vãd Învierea, sigur cã e groaznic sã vezi Crucea si sã nu vezi Învierea. Dar noi, când am pus-o la capul nostru: „Doamne, sã am o cruce, acolo, sã nu mor fãrã Cruce!”. De ce? Pentru cã acesta este semnul si puterea Învierii. Eu voi învia pentru cã eu cred în Cruce. Faptul cã mi-am pus Crucea la cap este mãrturisire de credintã: „Cred, Doamne, cã fãrã jertfa Ta pe Cruce si fãrã Învierea Ta eu nu as fi înviat si as fi putrezit, m-ar fi mâncat viermisorii în veci si m-as fi fãcut doar tãrânã”. Dar eu nu sunt doar trupul acela, care s-a întors în tãrânã, eu sunt o fãpturã, trup si suflet. Si, temporar, trupul se desparte, dar el rãmâne încã în legãturã cu sufletul, cã, altfel, de ce unele trupuri s-ar face moaste si altele nu se fac? De ce unele trupuri nu putrezesc dacã sunt sub blestem sau au fãcut blestemãtii si nu au luat dezlegare, de ce nu putrezesc? Pentru cã este o legãturã între sufletul care se chinuie si trupul care ar trebui sã se odihneascã, între sufletul care e la bucurie si trupul care este. Stiti cã în mirul care izvorãste din sfintele moaste s-au gãsit celule albe? Cã trupul acela nu e mort, el se odihneste, acolo, sau se chinuie dacã nu…
(Transcriere si adaptare: Carmen Cretu)
